IV.17. China sub împăraţii Ming şi Manchu
1368-CCA 1800
Dinastia autohtonă Ming vine la putere
în China în 1368, însă puterea centrală a împăratului o intră în declin
începând cu sec. XV. Ţara se afla sub presiune constantă din partea triburilor
mongole şi, de asemenea, trebuia să se apere împotriva avansării europenilor.
Prosperitatea economică duce la o creştere explozivă a populaţiei. Ţara se
extinde în Asia Centrală sub împăraţii Manchu, însă se caracterizează prin
stagnare internă din cauza tradiţionalismului său birocratic şi intelectual.
Începuturile dinastiei Ming
În 1368, dinastia Ming îi alungă pe
mongoli din China, însă se vede obligată să-şi apere în permanenţă domnia de
duşmanii interni şi externi. Puterea ajunge să fie deţinută cu adevărat de
eunucii de la curte.
Zhu Yuanzhang, fost călugăr budist,
alungă dinastia mongolă Yuan din sudul Chinei şi fondează dinastia Ming, sub
numele împăratul Hung-Wu. E un despot crud; miniştrii şi alţi demnitari, sunt
limitaţi la funcţia de sfetnici, iar administrarea celor 13 provincii este
coordonată direct de împărat - în acest caz unul care sancţiona cele mai mici
infracţiuni prin pedepse aspre. Ca mulţumire pentru că ţăranii îl ajutaseră să
vină la putere, împăratul instituie o retribuţie cu pământ, face dările mai
echitabile şi înfiinţează o colonie de lucru pentru nevoiaşi. Apărarea
împotriva invaziilor mongole şi japoneze de pe coaste rămâne o problemă
militară apăsătoare, pe toată perioada Ming. Încă din 1387, China începe să
construiască fortificaţii pe coastele de est şi sud-est şi continuă ridicarea
Marelui Zid Chinezesc. Împăratul Chengzu, care urcă pe tron în 1402,
alcătuieşte o flotă, intensificând comerţul exterior. Treptat, eunucii îi
înlocuiesc pe demnitari în administraţia internă, până când devin, sub
succesorul lui Chengzhu, instrumentul real al puterii. Eunucul principal Zheng
face călătorii pe mare spre Africa şi dezvoltă o piaţă pentru produsele africane
în China; o încercare pe care nu a mai continuat-o. După Chengzu, urmează o
serie de împăraţi slabi sau prea tineri, care erau controlaţi de clicile de la
curte şi de eunuci, în timp ce conducătorii mongoli înaintau până la Nanjing şi
Beijing. În 1550, toate funcţiile de la curte şi controlul birocraţiei erau
deja în mâinile clicilor şi ale favoriţilor curţii. Prin predarea învăţăturilor
lui Confucius în academii şi şcoli de servicii publice, structura internă a
statului reuşeşte să rămână stabilă, în ciuda unor rebeliuni izolate în
provincii.
Wang Yangming
Wang Yangming (1472-1529), cel mai mare
filozof Ming, încearcă să trezească China din somnolenţa intelectuală. Combină
neoconfucianismul cu budismul chinez şi întăreşte fuziunea intelectuală dintre cele
două sisteme. Mai mult, dezvoltă ideea de intuitiv ca opusă ideii de cunoaştere
raţională a ceea ce este bun şi rău, prin care se justificau multe decizii
politice.
Sfârşitul dinastiei Ming şi începutul influenţei creştine
În sec. XVI, puterea dinastiei Ming
scade, până când, în 1644, aceasta este înlăturată de dinastia Manchu. În
acelaşi timp, europenii, în special iezuiţii, reuşesc să pătrundă în China.
Deoarece împăraţii Ming fuseseră
obligaţi să mobilizeze armate mari pe coaste şi la graniţa nordică şi sudică a
imperiului pentru a se apăra împotriva inamicilor externi, la frontiere se
stabilesc colonii, ducând la popularea unor zone până atunci pustii. Din cauza
ameninţării mongole, capitala se mută de la Nanjing la Beijing.
În perioada Ming, economia se baza în
primul rând pe comerţul extins şi pe agricultură; în anii 1600 are loc o
creştere economică prin cultivarea unor plante noi, folositoare, cum ar fi
cartoful, tutunul, porumbul şi alunele. Ca rezultat al prosperităţii generale,
numărul populaţiei este din ce în ce mai mare. În oraşe, care se dezvoltă
rapid, apare o clasă de negustori şi bancheri, care îşi face loc în
administraţie, în timp ce împăraţii pierd din putere şi din cauza stilului lor
de viaţă extravagant şi a eunucilor. În timpul domniei împăratului Wan Li, ţara
este zguduită de numeroase răscoale. Mai mult, încercării Japoniei de a cuceri
statul vasal Coreea în 1592 i se răspunde printr-o bătălie de apărare foarte
costisitoare în 1593-1598. În 1594-1604, China încearcă fără succes să
diminueze influenţa Companiei Indiilor Orientale prin războaie în Annam,
Birmania şi Siam. După ce în 1516 portughezii înfiinţează o colonie comercială
în Canton - mai ales pentru comerţul cu ceai -, cu baza comercială la Macao,
din 1567, creştinii încep să trimită misionari în China. Iezuitul Matteo Ricci trăieşte
în Beijing începând din 1601 şi, ca învăţat, are acces la cercurile înaltei
Curţi. În 1613, împăratul încredinţează iezuiţilor reforma calendarului, iar
Johann Adam Schall von Bell, care lucrează la elaborarea acestuia, devine
curând directorul Observatorului imperial, i se atribuie rangul de înalt
funcţionar şi, începând cu 1651, este numit regent al tânărului împărat.
Iezuiţii îşi însuşesc stilul de viaţă chinez, îmbrăcămintea şi manierele lor şi
consideră confucianismul o doctrină compatibilă cu creştinismul.
În timpul domniei ultimului împărat
Ming, în ciuda slăbirii politice a imperiului, China trece printr-o perioadă de
înflorire a literaturii, a ştiinţei şi a artelor şi, mai ales, a producţiei de
porţelan. Începând cu sfârşitul sec. XVI, slăbirea politică este exploatată de
triburile Jurchen din Manciuria, care, sub conducerea lui Nurhachi, se ridică
împotriva administraţiei chineze şi se aliază cu mongolii. În 1621 cuceriseră
deja Manciuria şi, conduse de Abahai, se îndreaptă spre Beijing. În 1636,
Manchu (Jurchen) se proclamă dinastie imperială cu numele Da Qing (Marea
Puritate). În 1644, când Chongzhen, ultimul împărat Ming, se sinucide, dinastia
Manchu intră în Beijing.
Domnia dinastiei Manchu
Conducătorii străini Manchu îşi însuşesc
curând obiceiurile chineze, promovează ştiinţa şi artele şi extind influenţa
chineză în Asia Centrală. Această ultimă dinastie imperială durează peste 250
de ani.
Dinastia Manchu sau Qing a reprezentat
ultima dinastie imperială chineză, conducând în 1644-1911. La început, pentru
a-şi consolida puterea, a trebuit să înăbuşe rebeliunile triburilor rivale şi
să îi anihileze pe cei din urmă reprezentanţi ai dinastiei Ming din partea de
sud. Îşi asigură influenţa în politică şi în administraţie şi cer adoptarea
propriilor obiceiuri, inclusiv părul prins în coadă şi haina Manchu
tradiţională. Mii de demnitari chinezi nativi se sinucid, însă majoritatea
populaţiei chineze se obişnuieşte repede cu dominaţia politică şi culturală a
străinilor. Domniile lungi ale celor trei împăraţi Manchu dintre 1661-1796
reprezintă apogeul Chinei din punct de vedere politic, economic şi cultural. Împăraţii
promovează publicarea enciclopediilor şi a operelor literare, iar demnitarii
educaţi şi clasa superioară practică literatura şi pictura. Creştinismul era
tolerat dacă reprezentanţii săi erau învăţaţi cu vederi largi.
Împăratul K'ang-Hsi reuşeşte să împace
diversele popoare ale imperiului, acţionează împotriva marii corupţii şi integrează
Taiwanul în imperiu, după ce îi înlătură pe olandezi în 1662. În 1681 reuşise
deja să impună autoritatea guvernului central asupra întregului teritoriu. În
1689, K'ang-Hsi încheie un tratat cu Rusia - primul tratat al Chinei cu o
putere europeană - oprind invazia rusă în regiunea râului Amur. În 1696 îi
alungă pe jungari, care avansaseră în Turkmenistanul de Est şi în Mongolia
Exterioară începând din 1678. Când jungarii ocupă Tibetul în 1717-1718,
K'ang-Hsi intensifică implicarea în Asia Centrală. Tibetul este recucerit de
chinezi în 1720 şi este integrat în imperiu ca protectorat administrat cu
autoritate, de comisari rezidenţi sau ambani.
Cu toate că prosperitatea economică
relativă continuă, creşterea explozivă a populaţiei provoacă o criză a alimentelor.
Conform recensământului, populaţia Chinei creşte de la 60 de milioane în 1578
la peste 100 de milioane în 1796 şi la 374 de milioane până în 1814. Utilizarea
terenurilor agricole nu ţinea pasul cu expansiunea teritorială şi cu populaţia
în creştere. De asemenea, metodele de exploatare agricolă rămâneau
subdezvoltate.
China sub Yung-Cheng şi Hung-Li
Tratamentul preferenţial al creştinilor
se încheie brusc sub Yung-Cheng. Hung-Li readuce imperiul la splendoarea şi
respectul pe care le avea în întreaga lume, însă, pe plan intern, fuseseră
sădite seminţele osificării intelectuale şi ale corupţiei.
Yung-Cheng fiul lui K'ang-Hsi, iduce o
schimbare radicală a politicii şi culturii în China. În 1729
instituţionalizează puterea imperială, înlocuind „cabinetul intern" greoi
cu un consiliu de stat modern drept corp consultativ. De asemenea, pune capăt
influenţei rudelor imperiale, îi exclude pe unuci din funcţiile înalte şi
înfiinţează un serviciu de informaţii şi o poliţie secretă. Creşte salariile
funcţionarilor civili pentru a descuraja veniturile ilicite şi integrează noi
sistem financiare şi fiscale. De asemenea, în timpul domniei lui Yung-Cheng,
influenţa deschisă a creştinilor în China ia sfârşit. În 1705, papa declară
incompatibilitatea confucianismului cu creştinismul, iar misionarii catolici
încep să predice împotriva lui Confucius. Împăratul interzice creştinismul, îi
alungă pe misionari şi îi persecută pe creştinii autohtoni.
În timpul domniei lungi a lui Hung-Li (1735-1796),
China atinge gradul cel mai înalt al expansiunii. În acelaşi timp, este
obligată să poarte războaie coloniale timp de mulţi ani, aducându-i pe uiguri,
kazahi, kîrghîzi şi mongoli sub dominaţie chineză. Beijingul avea construcţii
magnifice, palate şi temple, însă imperiul dădea semne de osificare
intelectuală: examenele pentru funcţiile publice chineze conţineau mai multe
întrebări despre neoconfucianismul ortodox decât despre cunoştinţele practice.
Reformele politice şi economice necesare nu se aplică, iar administraţia de stat
devine foarte conservatoare. Folosirea arbitrară a puterii de către demnitari
provoacă revolte ale maselor, iar societăţile secrete de tip mafiot controlează
frecvent regiuni întregi. În 1793-1803, guvernul este obligat să susţină o
campanie împotriva celei mai puternice dintre acestea, societatea Lotusul Alb.
În 1793, britanicii trimit misiuni diplomatice la Curtea Imperială, iar din
1816 obţin concesii comerciale. Totuşi, Curtea îşi menţine cu stricteţe
politica izolaţionistă şi abandonează Marea Britanie. Cu toate acestea,
începând din 1816, Compania britanică a Indiilor Orientale aduce treptat opiu
în ţară, fumatul acestuia devenind un obicei răspândit printre chinezi.
Societăţile
secrete
Societăţile şi sectele secrete sunt
răspândite în toată istoria Chinei. Cele mai multe dintre ele îşi au originea
în societăţile locale de cult, fondate de conducători charismatici. Aceştia
atrăgeau membri prin utopii religioase şi sociale de salvare şi îi instruiau pe
luptătorii fanatici. Răscoala de la Taiping din 1850-1864, care costase 20 de
milioane de vieţi, şi Rebeliunea boxerilor din 1900 împotriva influenţei
occidentale îşi au rădăcinile în aceste societăţi secrete.
