I.3. Primele state din Mesopotamia

  07:04    

CCA 3000-539 Î.HR.

Spre deosebire de deşertul arab din sud sau munţii sălbatici dinspre nord, Mesopotamia („pământul dintre fluvii"), aşezată între Tigru şi Eufrat, oferea un sol bogat pentru agricultură. Cei dintâi locuitori l-au botezat aşadar Sumer (1) („pământ cultivat"). Una din primele civilizaţii ale Orientului apropiat a apărut anume aici. Societăţi complexe au prosperat, transformându-se în cele din urmă în oraşe-stat, precum Uruk. De-a lungul timpului s-au format mari imperii care şi-au extins sfera de influenţă dincolo de cele două fluvii.

Oraşele-stat sumeriene

Progresul ingineriei hidraulice a dat naştere oraşelor-stat, care aveau propriile lor sisteme administrative.

Primele aşezări au apărut pe fluviile Tigru şi Eufrat odată cu dezvoltarea sistemelor de irigaţie. La începutul mileniului al treilea î.Hr., aşezările s-au unit şi au format provincii de control al irigaţiilor şi inundaţiilor. În perioada dinastică timpurie (2800-2400 î.Hr.), au apărut oraşele-stat cu administraţie centrală, care au şi început să rivalizeze pentru supremaţia politică şi economică în regiune. Cele mai importante au fost Ur, Uruk, Umma, Lagash, Adab, Nippur şi Kish, iar numele conducătorilor acestora ne sunt cunoscute din „listele de regi", care s-au păstrat până astăzi.

Mormintele cu inventar valoros (3) (6), denotă standardul ridicat de viaţă al claselor sociale superioare din oraşele-stat, precum şi ierarhiile care existau şi în vârful cărora se aflau prinţii, regii, preoţii şi funcţionarii de stat.

Pe lângă agricultură, economia se baza şi pe producţia de ceramică în masă, după cum o demonstrează descoperirile arheologice. Mineralele şi materia primă puteau fi folosite la început pentru a-i plăti pe muncitori. Mai târziu, sigiliile cilindrice (2) au devenit un instrument util pentru controlul comerţului şi verificarea livrării mărfii. Sigiliile şi tăbliţele pentru numărat au facilitat crearea unui sistem bine organizat de depozitare a hranei şi de acordare de proprietăţi de către funcţionari.

Unele oraşe aveau porturi la mare, care au rămas departe de apă, pe măsură ce nivelul mării a scăzut în Golful Persic. Prin rutele comerciale de pe uscat şi apă, civilizaţia sumeriană s-a extins în nordul Mesopotamiei şi al Siriei.


Cu barca pe mare

 În 1977, exploratorul Thor Heyerdahl a demonstrat că vechii sumerieni au putut să navigheze pe mare, construind o barcă din trestie după modelul unui vas antic sumerian şi navigând cu ea.


Uruk

Unul dintre cele mai influente oraşe-stat sumeriene a fost Uruk, din sudul Mesopotamiei.

Timp de două milenii după fondarea sa, în jurul anilor 4000 î.Hr., Uruk (7) a fost un centru comercial important. În inima oraşului se aflau multe clădiri publice impozante, în care se organizau probabil întâlniri şi se desfăşurau activităţi religioase. Peste acestea s-a ridicat apoi templul principal Eanna, închinat zeiţei oraşului, Inanna (8). Cele mai vechi tăbliţe scrise cunoscute, probabil legate de administrarea comerţului, datează din această perioadă. La vremea respectivă în Uruk trăiau vreo 20.000 de oameni şi încă 15.000-20.000 la periferia sa. Scenele de pe sigiliile cilindrice vorbesc despre ciocniri armate cu populaţii din imediata vecinătate şi despre pedepsele aplicate prizonierilor. Oraşul a fost reconstruit din temelii între 3100 şi 2900 î.Hr. Templul principal a fost ridicat pe o terasă aflată în centrul său. Edificiul în terase a servit ca model pentru templele zigurat ale babilonienilor. S-a dezvoltat de asemenea scrisul, prin transformarea pictogramelor în cuneiforme. 


 Se presupune că legendarul rege Ghilgameş (5) (9), eroul celei mai importante epopei sumeriene, este originar din Uruk. El a domnit între 2600 şi 2700 î.Hr. şi este unul dintre primii regi ai dinastiei din Uruk (cca 2700-2350 î.Hr.). Pe lângă nenumăratele sale fapte de vitejie, lui Ghilgameş i se atribuie şi construirea zidurilor de apărare ale oraşului, lungi de 9,7 km. Epopeea sa a circulat în mai multe limbi antice ale Orientul Apropiat şi în diferite versiuni în mileniile III-I î.Hr. Ea se aseamănă pe alocuri cu istoria biblică a lui Noe şi cu faptele lui Herakles.

Construirea zidurilor oraşului de către Ghilgameş

„[Eroul Ghilgameş] a ridicat zidul lui Uruk-Haven...
Priviţi zidul cum străluceşte precum [cuprul?]...
Urcaţi pe el şi vă plimbaţi,
Uitaţi-vă cu atenţie la fundaţia lui şi la cărămizile din care e făcut.
Oare nu-i este [miezul] din cărămizi arse în cuptor?"
(Epopeea lui Ghilgameş, prima tăbliţă)


Lagaş şi Umma
Există suficiente informaţii despre trecutul oraşului-stat sumerian Lagaş din sudul Mesopotamiei, care se afla într-o rivalitate acerbă cu vecinul său, Umma. Conflictul între prinţii şi preoţii din diferite oraşe era tipic pentru viaţa politică a oraşelor-stat sumeriene. În timpul domniei lui Gudea, Lagaş a prosperat vizibil.


Regele Eannatum al primei dinastii din Lagaş (cca 2494-2342 î.Hr.) a fost cel dintâi care a reuşit să cucerească Umma pentru o scurtă perioadă. Bine-cunoscuta „Stelă a vulturului" (1) (5) , îl înfăţişează pe rivalul prins într-o plasă de către zeul oraşului, Ningirsu. Eannatum a încercat să diminueze influenţa castei preoţilor, care au reuşit însă să-l învingă, ajutându-l pe uzurpatorul Lugalanda să preia puterea. Neliniştea socială a contribuit la ascensiunea pe tron a lui Urukagina, care a anulat imediat datoriile claselor sărace şi a redus venitul preoţilor. Lugalzaggesi din Umma a profitat de nemulţumirea preoţilor pentru a cuceri oraşul Lagaş în jurul anului 2250 î.Hr. El a câştigat controlul şi asupra oraşelor Uruk şi Adab, autoproclamându-se „rege al Urukului şi al Sumerului". Dornic să unifice Mesopotamia, Lugalzaggesi a intrat în conflict cu puternicul domnitor al Akkadului, Sargon I, care l-a învins şi a preluat iniţiativa unificării. Lagaş a avut o ultimă perioadă de prosperitate în timpul celor 20 de ani de domnie a lui Gudea (3). Mai puţin preocupat de lupte şi cuceriri, el a reuşit să construiască un sistem de irigaţie şi temple închinate zeilor.

Elam şi proto-Elam

O altă civilizaţie timpurie a apărut în aceeaşi perioadă cu Sumerul, în sud-vestul Iranului de astăzi. Regatul Elam a încheiat cu un alt stat primul tratat din istoria omenirii.

Civilizaţia proto-Elam este puţin cunoscută şi caracterizată doar de o formă de scriere folosită în jurul anilor 2900 î.Hr. Ea a dat însă naştere Regatului Elam, poate chiar în jurul anilor 2700 î.Hr. Akkadienii au ocupat teritoriul acestuia patru sute de ani mai târziu, dar Elam şi-a recâştigat independenţa în 2240 printr-un tratat, primul de acest gen din lume. Regatul a fost condus de mai multe dinastii regale, iar monarhii, cu reşedinţa în capitala Susa, domneau peste mai mulţi regi vasali. Femeile (4) jucau în general un rol mai important în Elam decât în civilizaţiile vecine din Sumer şi Akkad, în special soţia regelui, care îi era adesea şi soră. La moartea suveranului, ea se căsătorea cu succesorul acestuia, dar pe tronul Elamului au urcat şi femei.












Perioadele de dominaţie străină au alternat cu cele de expansiune teritorială în regat. În jurul anului 2004 î.Hr., elamiţii au distrus oraşul Ur. Şase sute de ani mai târziu, Regatul Elam a căzut sub vechiul Imperiu Babilonian. În 1155 î.Hr., însă, elamiţii i-au alungat pe kassiţi din Babilon, păstrându-şi dominaţia până în 1100, când Nabucodonosor I din a doua dinastie din Isin i-a expulzat pe elamiţi din Babilon şi a devastat capitala lor, Susa (6).

În 646 î.Hr., Elam a fost definitiv distrus de asirieni. Teritoriul a fost cucerit apoi de perşi şi s-a transformat într-o provincie aflată în inima vastului imperiu creat de puternica dinastie a ahemenizilor.

Regele Eannatum din Lagaş îşi conduce armata spre oraşul Umma, cadavrele duşmanilor înfrânţi zac la pământ, detaliu din Stela vulturului, cca 2454 î.Hr.

Regatul Akkad şi a treia dinastie din Ur

Regatul Akkad (cca 2334-2154 î.Hr.) a fost primul stat mare din Mesopotamia.

Sargon din Agade a fost cel care a înfiinţat Regatul Akkad în 2334 î.Hr. Tot el a pus şi temeliile capitalei Akkad, care a împrumutat numele său întregului regat.

Cuceritorul oraşului Kiş este Sargon, al cărui nume provine de la titlul akkadian Sharrukenu („rege legitim"). El a pus capăt dominaţiei Urukului peste Sumer şi a extins regatul spre Marea Mediterană, Liban şi Asia Mică prin numeroase campanii militare (8) (9), ajungând să domnească peste multe oraşe-stat şi teritorii. Purtând titlul de „rege al celor patru colţuri ale lumii", Sargon a fost poate cel dintâi care a vrut să obţină dominaţia mondială. Pe plan intern, el a pregătit administratori, pe care îi numea „fii ai palatului", şi a avut prima armată permanentă. Declinul Regatului Akkad a început în jurul anului 2250 î.Hr. Guţii, o populaţie din zona muntoasă a Iranului, au preluat dominaţia asupra Mesopotamiei între 2230 şi 2130 î.Hr. După această perioadă, regii Ur-Nammu şi Shulgi din a treia dinastie din Ur (cca 2112-2004 î.Hr.) au domnit asupra celor mai importante oraşe din Sumer şi a unei părţi considerabile din Regatul Akkad, autoproclamându-se „regi ai Sumerului şi Akkadului".

A treia dinastie din Ur acorda o atenţie deosebită economiei. Nenumăraţi muncitori şi meşteşugari lucrau în slujba statului în „marile case", care includeau templele importante şi palatele. Documentele ieşite din cancelarii dezvăluie complexitatea proceselor adminstrative. Marile temple, clădiri cu mai multe etaje şi scări centrale, aveau o formă standard şi purtau numele de zigurate. Toate edificiile cu rol religios ridicate de către şi pentru regi aveau această structură. Invazia elamiţilor şi distrugerea oraşului Ur în 2004 î.Hr. au pus capăt celei de-a treia dinastii. Cu toate acestea, structurile administrative au supravieţuit şi au fost asimilate de noii conducători care au preluat puterea.

Sargon din Akkad

„Lui Sargon, regele ţinutului, Enlil nu i-a dat nici un duşman între cele două mări... Sargon, regele ţinutului, a recăpătat oraşul Kiş, redându-l locuitorilor săi... Enlil nu a lăsat nici un duşman să se ridice împotriva lui Sargon, care hrănea 5400 de luptători." 
(Text de pe tăbliţa lui Sargon)

Regatul Asirian Vechi şi Mijlociu (cca 1800-1047 î.Hr.)

Regatul Asirian a apărut în nordul Mesopotamiei la începutul celui de-al doilea mileniu î.Hr. Asirienii erau temuţi pentru tacticile lor avansate de război.

Oraşul Assur constituia un nod important al comerţului Mesopotamiei cu Siria, Anatolia şi Iran. Conducătorii săi au dorit să înfiinţeze un imperiu încă de pe vremea lui Şamşi-Adad I (2) şi s-au bucurat chiar de o perioadă de independenţă (Imperiul Asirian 1800-1375 î-Hr.), înainte de a cădea sub dominaţia huriţilor din Mitanni.

Asiria a devenit stat independent pe vremea „marilor regi" ai Imperiului Asirian Mijlociu (1375-1047 î.Hr.). La mijlocul sec. XIV î.Hr., Assur-uballit I (1365-1330 î.Hr.) a ieşit de sub controlul lui Mitanni şi a creat alianţe cu Egiptul şi Babilonul. Adadnirari I (cca 1305-1275 î.Hr.) a extins regatul, cucerind din teritoriile Babilonului şi devenind cunoscut drept „regele tuturor". Asiria a început să se transforme într-o veritabilă putere militară, cu o armată (3) bine pregătită în sec. XIII, în timpul domniei regilor Shalmaneser I (1274-1245 î.Hr.) şi Tukulti-Ninurta I (cca 1294-1208 î.Hr.). Faptele acestuia din urmă au fost imortalizate în Epopeea lui Tukulti-Ninurta, care a servit ca model pentru cultul suveranilor asirieni ulteriori. Conform credinţei asirienilor, zeul suprem Assur îi destinase să domine lumea, iar duhurile (4) sale vegheau asupra bunăstării lor. Asirienii au reuşit să îşi cucerească vecinii prin campanii militare (1) devastatoare, adesea foarte sângeroase. Locuitorii (5) teritoriilor invadate erau deportaţi cu zecile de mii în Imperiul Asirian şi puşi la muncă forţată. Revoltele popoarelor supuse erau privite ca o crimă împotriva „ordinii divine a lumii", fiind înăbuşite prin expediţii punitive crude.

 Tiglat-Pileser I (cca 1115-1077 î.Hr.) a cucerit nordul Siriei şi Asia Mică, lărgind graniţele imperiului. După ce a ocupat şi oraşele comerciale feniciene, le-a pus să plătească tribut. Însă pe lângă campaniile militare, regele a încurajat şi cercetarea ştiinţifică, în special zoologia, a început crearea unei biblioteci vaste şi a stimulat progresul cultural. După moartea sa, expansiunea Imperiului Asirian a stagnat. Presiunea exercitată de triburile aramaice care încercau să pătrundă în ţinuturile fertile din Mesopotamia şi regenerarea Imperiului Babilonean au marcat începutul declinului asirienilor. Capitala a fost mutată din vechiul Assur în Ninive, un oraş nou construit pe malurile cursului superior al râului Tigru.

Tacticile folosite de asirieni în luptă

„Sunt năvalnici, plini de mânie, precum însuşi zeul furtunii, / Se aruncă-n învălmăşeala luptei, goi până la brâu, / Rup cordelele, îşi smulg hainele de pe ei / îşi prind părul, săbiile le fac să danseze în cerc / Saltă peste tot, goi, cu armele în mâini / Sălbaticii luptători, războinicii / Se avântă ca şi cum leii ar goni pe urmele lor."
(din Epopeea lui Tukulti-Ninurta)

Noul Imperiu Asirian (883-612 î.Hr.)

În timpul Noului Imperiu Asirian (883-612 î.Hr.), dominaţia militară a asirienilor s-a extins până în Palestina, Israel şi Egipt.

Asiria şi-a reînceput expansiunea teritorială în timpul domniei regelui Assurnasirpal II (883-859 î.Hr.). Se organizau campanii militare anuale pentru a înfrânge rezistenţa regatelor vecine, iar cuceririle erau urmate de execuţii în masă extrem de violente. Succesoarea lui Assurnasirpal, regina Sammu-ramat, cunoscută şi sub numele de Semiramida, a condus imperiul cu foarte mare succes. La început, ea a fost regentă pentru fiul său, Adadnirari III (810-783 î.Hr.), dar a continuat să deţină puterea, chiar şi după ce acesta a ajuns la majorat. Un şir de regi slabi, guvernatorii de provincie rebeli şi ascensiunea Regatului Urartu ameninţau imperiul. Riscurile au scăzut când Tiglat-Pileser III a preluat puterea în 745 î.Hr. şi a început să reorganizeze regatul şi să coordoneze noi campanii militare. A invadat partea vestică a Gazei, a cucerit sudul Babilonului şi l-a învins pe conducătorul Regatului Urartu. Pe lângă succesele militare înregistrate, Tiglat-Pileser şi-a administrat foarte bine şi imperiul, consolidându-l prin reorganizarea provinciilor şi standardizarea legilor. Economia era susţinută prin strămutarea forţată a supuşilor săi. Succesorul său, Shalmaneser V a cucerit Samaria în 722 î.Hr. şi apoi a pedepsit Israelul, care nu mai plătea tributul (6) cuvenit.

În anul 721 î.Hr., Sargon II (7) (9), a înfiinţat o nouă dinastie. Fiul său, Sennacherib (704-681 î.Hr.) a distrus Babilonul în anul 689 şi a poruncit mărirea capitalei sale Ninive prin eforturile unui număr mare de muncitori sclavi. Atât Esarhaddon, cât şi Ashurbanipal doreau să cucerească Egiptul, dar nu şi-au putut impune controlul asupra acestuia din cauza distanţelor mari şi a intrigilor interne, provocate de propria familie. În anul 646, elamiţii au fost înfrânţi definitiv şi asimilaţi, împreună cu ultimele state hitite, în noul imperiu asirian în sec. VII î.Hr.

Ashurbanipal a fost un mare colecţionar de obiecte de artă, iar în Ninive (8) a adunat cea mai mare bibliotecă a Antichităţii cu aproape toate operele importante ale Orientului Apropiat antic în scriere cuneiformă. Imperiul a decăzut după moartea sa, fiind slăbit şi de atacurile sciţilor. A fost cucerit apoi de mezi şi babilonieni.


 Regina asiriană Semiramida

Viaţa reginei asiriene Sammu-ramat (Semiramida), care a domnit ca regentă după moartea soţului său, este învăluită de mister. Se spune că ar fi avut nenumăraţi amanţi şi că s-ar fi remarcat în calitate de conducătoare şi comandant militar. Tot ea se pare că ar fi poruncit crearea „grădinilor suspendate" din Babilon, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

Vechiul Imperiu Babilonian

Oraşul Babilon din centrul Mesopotamiei s-a dezvoltat până a ajuns să domine întreaga regiune în mileniul II î.Hr.

După căderea celei de-a treia dinastii din Ur, Vechiul Imperiu Babilonian a preluat controlul Mesopotamiei. Prima dinastie din Babilon era formată din amoriţi de origine semită. Cel mai cunoscut dintre aceştia a fost regele Hammurabi, faimos pentru codul (1) său, prima culegere detaliată de legi a Antichităţii. Ea prezintă mai multe procese în 282 de articole, acoperind toate aspectele legale cunoscute atunci. Pedepsele prevăzute pentru infracţiuni erau acordate conform principiului „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" şi variau de la biciuire până la mutilare şi moarte prin tragere în ţeapă, ardere sau înec. Hammurabi, care se proclamase „păstorul poporului", descria în prefaţa codului cum principala divinitate babiloniană, Marduk, îl însărcinase să facă cunoscute oamenilor săi legea şi dreptatea.

La scurt timp după moartea lui Hammurabi, Vechiul Imperiu Babilonian a început să fie atacat de inamici din exterior, precum hitiţii, care au devenit influenţi după 1650 î.Hr. Între aproximativ 1531 şi 1155, Babilonul a fost dominat de către kassiţi, iar apoi de elamiţi şi de a doua dinastie a oraşului Isin (cca 1157-1026 î.Hr.). Un reprezentant de seamă al acestei dinastii a fost Nabucodonosor I, care a respins cu succes atacurile elamiţilor şi asirienilor.

În cele din urmă, slăbit de atacurile triburilor aramaice, Babilonul a căzut sub dominaţia Imperiului Asirian.

Fragment din epilogul Codului regelui Hammurabi

„Eu, Hammurabi... nu m-am îndepărtat câtuşi de puţin de supuşi, pe care Bel mi i-a încredinţat şi a căror ocărmuire mi-a dat-o Marduk. Nu am fost nepăsător, ci le-am adus pacea şi le-am dat un adăpost statornic şi fără de primejdii. Am gonit din calea lor toate greutăţile mari şi am făcut ca lumina să strălucească asupra-le".

Noul Imperiu Babilonian al caldeilor (625-539 î.Hr.)

Setea de putere şi luxul Noului Imperiu Babilonian sunt prezentate drept culmea nedreptăţii în Vechiul Testament.

Caldeii, unul dintre triburile aramaice de origine semitică, au ajuns în sudul Mesopotamiei în jurul anului 850 î.Hr. şi au contestat domnia asiriană din Babilon.

Au ieşit învingători, iar Nabopolassar (625-605 î.Hr.) a înfiinţat Noul Imperiu Babilonian. Asirienii au fost înfrânţi în 612 î.Hr., după ce capitala Ninive de pe malul estic al Tigrului a fost cucerită şi distrusă. Fiul lui Nabopolassar, care apare în Biblie cu numele de Nabucodonosor II (2) (605-562 î.Hr.), şi-a concentrat eforturile pe ridicarea unor e dificii impunătoare. A poruncit să se ridice în zona templelor din Babilon un pasaj pentru procesiuni (5) şi Poarta lui Iştar, acoperită cu plăci de faianţă colorată. Pasajul ducea spre un zigurat central masiv (4) , care ar fi putut servi ca model pentru „turnul Babel" (6) . Grădinile suspendate (9) din palatul regal au devenit una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Babilonul era de asemenea un centru mondial al ştiinţelor. Erau dezvoltate mai ales astronomia, astrologia şi divinaţia.

Din punct de vedere militar, Nabucodonosor II s-a concentrat asupra Egiptului şi apoi a Palestinei. În anul 597 î.Hr., a prădat Ierusalimul pentru prima dată, atunci când acesta a refuzat să mai plătească tribut, iar în 587 a distrus oraşul cu totul. Locuitorii au fost duşi în „robia babiloniană" (8) şi puşi la muncă forţată. Dintre oraşele-stat feniciene, doar Tirul a putu rezista invaziei lui Nabucodonosor.

Intrigile interne i-au slăbit pe succesorii acestuia, astfel încât uzurpatorul Nabonidus a fost cel care a reconsolidat imperiul şi a respins invazia mezilor din 553 î.Hr. După ce l-a instalat pe fiul său Belşaţar (cunoscut şi sub numele de Nidintabel sau Nabucodonosor III) ca regent al Babilonului în 550, Nabonidus s-a retras în oaza Teima. Când a revenit în 539, era deja prea târziu, întrucât perşii conduşi de Cirus II spulberaseră armata lui Belşaţar.

Căderea lui Belşaţar

Conform istoriei biblice, Belşaţar l-a insultat pe Dumnezeu. Drept urmare, a apărut o mână care a scris cuvântul menetekel pe un perete, interpretat ca o avertizare asupra căderii iminente a Babilonului. Suveranul a fost ucis în aceeaşi seară.

Turnul Babel

Turnul ridicat de Nabucodonosor II în Babilon pentru zeul suprem Marduk era un templu cu cinci nivele, cu o bază pătrată cu laturi de aproximativ 91 de metri şi o înălţime de circa 90 metri. A fost numit etemenanki („casa pe care se sprijină cerul şi pământul"). Ultimele două nivele alcătuiau un templu acoperit cu plăci albastre de faianţă. Potrivit cărţii Genezei, capitolul 11, versetele 1-9, edificiul ajungea până la cer şi devenise un simbol al orgoliului oamenilor, care au fost pedepsiţi prin amestecarea graiurilor.