III.6. Burgundia şi Ţările de Jos
SECOLELE VI-XV
După fărâmiţarea Imperiului Carolingian în
sec. IX, Franţa şi Germania nu au putut ajunge la o înţelegere cu privire la
delimitarea regiunii de graniţă dintre ele. Lorena şi Regatele Burgundiei
Inferioare şi Superioare au apărut din scindarea Regatului Mijlociu. În sec.
XI, aceste teritorii au fost anexate Sfântului Imperiu Roman. În Franţa, o
ramură a familiei regale franceze stăpânea Ducatul Burgundiei. În secolele XIV-XV,
ducii au creat un nou Regat Mijlociu puternic, însă acesta a fost împărţit
între Franţa şi Habsburgi după ce, în anul 1477, ultimul duce a murit în luptă
fără a lăsa un moştenitor. În Ţările de Jos, artele, în special pictura şi
muzica, au prosperat sub patronajul curţii regale.
Predecesorii şi ascensiunea Ducatului Burgundiei
În Evul Mediu, pe teritoriul Burgundiei
au luat naştere mai multe regate.
În anul 534, francii au cucerit Regatul
Burgunzilor, care apăruse după Marea Migraţie. În tratatul de la Verdun din
anul 843, Carolingii au împărţit Burgundia. Partea nord-vestică, Burgundia de
astăzi, a fost preluată de Regatul Francilor de Apus, iar cea mai mare parte
din regat a fot cedată lui Lothair I. „Regatul Mijlociu" al acestuia se
întindea de la Marea Nordului până în Italia. După moartea lui în anul 855,
teritoriul a fost împărţit între fiii săi. Ludovic II a primit Italia, Lothair
II, Lorena, care i-a preluat şi numele, iar Carol, Burgundia şi Provence. Carol
a murit în anul 863 fără a lăsa moştenitori şi fraţii săi şi-au însuşit
teritoriile lui. Când Lothair II a murit şi el fără a lăsa urmaşi în anul 869,
Ludovic II a lăsat Lorena unchilor săi: Carol cel Pleşuv şi Ludovic Germanul.
După dispute nesfârşite, regiunea a fost anexată Sfântului Imperiu Roman. În
anul 875, Ludovic II a murit fără a lăsa moştenitori.
În Burgundia Inferioară, contele Boso al
Vienei, ginerele lui Ludovic II, a devenit rege în anul 879. În Burgundia
Superioară, un membru al dinastiei Welf, Rudolf I, a fost urcat pe tron în anul
888. Welfii i-au sprijinit pe saxoni în Italia, care i-au ajutat la rândul lor
să anexeze Burgundia Inferioară în anul 933. Rudolf III a încheiat un acord în
anul 1016 cu nepotul său, regele german Henric II, numit Arelat după capitala
Arles. Burgundia a fost unificată cu Sfântul Imperiu Roman după moartea lui
Rudolf.
Ducatul Burgundiei a apărut în sec. IX
din regiunea vestică a Burgundiei deţinută de franci. A fost întâi guvernat de
o ramură a Capetingilor, iar în anul 1364 a fost preluat de Filip cel Viteaz şi
de familia Valois. Filip a dobândit Flandra, Brabantul şi alte teritorii din
Ţările de Jos prin căsătorie, fiind nevoit să înăbuşe la început câteva revolte
în oraşe bogate precum Ghent şi Bruges. A reuşit astfel să mărească sfera de
influenţă a dinastiei sale.
Apogeul Burgundiei şi sfârşitul autonomiei
Carol Temerarul a dus o politică
agresivă de expansiune a teritoriilor burgunde, înfruntând Franţa şi Sfântul
Imperiu Roman. După moartea sa, ducatul s-a destrămat rapid.
La fel ca şi tatăl său, Filip cel
Viteaz, Ioan Neînfricatul a intervenit în domnia regentului Carol VI în Franţa.
A ordonat asasinarea rivalului său, Ludovic de Orléans în anul 1407, iar în
Războiul de 100 de Ani s-a aliat cu Henric V al Angliei împotriva succesorului
lui Ludovic. În anul 1419, Ioan a fost ucis de un susţinător al viitorului rege
Carol VII, moştenitorul tronului francez. Filip cel Bun, fiul lui Ioan, a rămas
în alianţa cu Anglia şi a cedat-o pe Ioana d'Arc trupelor engleze. În anul
1435, a încheiat pace cu Carol VII prin tratatul de la Arras, după care Carol
l-a eliberat pe Filip de obligaţiile lui ca vasal al regelui Franţei. Filip a
continuat să anexeze noi regiuni Ţărilor de Jos şi a ajuns să stăpânească peste
un vast teritoriu între Germania şi Franţa. În anul 1464, a convocat prima
adunare generală a Stărilor din ducat. În ciuda dorinţei dintotdeauna a
regiunilor de a rămâne independente, s-au făcut primii paşi spre unificare.
Carol Temerarul, care i-a urmat tatălui
său Filip pe tron în anul 1467, spera să îşi unifice teritoriile într-un regat
care să rămână autonom faţă de Franţa şi de Sfântul Imperiu Roman. Şi-a făcut
duşmani prin încercările sale de a dobândi regiunile care separau teritoriile
sale din Ţările de Jos de restul Burgundiei. I-a provocat pe Ludovic XI al
Franţei şi pe Habsburgi când a ocupat Lorena, care la vremea aceea aparţinea
imperiului. A exercitat presiuni asupra oraşelor libere din Alsacia, care au
fost nevoite să ceară ajutorul elveţienilor. Carol a suferit o înfrângere
ruşinoasă în anul 1476 la Granson şi la Morat în faţa unei armate aliate a
Elveţiei şi a Lorenei. În anul 1477, ultimul duce al Burgundiei a fost ucis în
lupta de la Nancy.
Maria, unica fiică a lui Carol, s-a
căsătorit cu Maximilian de Austria din Casa Habsburg, care dorea să devină
împărat. La moartea Mariei la Bruges în anul 1482, soţul ei i-a moştenit
proprietăţile, pe care a trebuit însă să le apere de Ludovic XI al Franţei. A
reuşit să păstreze cele mai multe teritorii din Burgundia, deşi Ducatul de
Burgundia, care aparţinuse iniţial francilor de vest, a fost anexat de Franţa.
„Amurgul Evului
Mediu"
Prin producţia de textile şi comerţul
internaţional, Ţările de Jos au devenit regiunea cea mai avansată şi mai bogată
din Europa. Oraşe precum Bruges, Ghent şi Antwerp, şi mai ales curţile ducilor
din Dijon şi Brussels au devenit centre ale artei şi muzicii. Întregul
continent le-a imitat moda şi ceremoniile de la curte. Dacă picturi precum cele
ale artistului plastic de curte Jan van Eyck prefigurau într-un fel Renaşterea,
exclusivistul Ordin al Lânii de Aur privea nostalgic la vremea cavalerilor.