I.5. Hitiţii

  07:06    

CCA 1570-650 Î.HR.

Hitiţii au fost un popor indo-european care a migrat din stepele aflate la nord de Marea Neagră, pătrunzând în Asia Mică în cel de-al doilea mileniu î.Hr. De acolo, ei şi-au continuat expansiunea în Siria şi Mesopotamia, unde au format un imperiu ce rivaliza cu Regatul Nou egiptean pentru supremaţia în Orientul Apropiat. Imperiul Hitit a fost distrus de popoarele mării în 1200 î.Hr.

Regatul Vechi (cca 1570-1343 î.Hr.)

În Asia Mică, hitiţii au venit în contact cu o civilizaţie avansată, mai veche, de la care au preluat cultura şi numeroase concepte religioase.

Unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, Catal Hüyük, a apărut în Anatolia probabil încă în mileniul VII î.Hr. Oraşul aflat pe coasta de vest în Asia Mică şi cunoscut cu numele de Troia (5) (Ilium) conform Iliadei lui Homer, sau Willusa potrivit surselor hitite, aparţinea de asemenea perimetrului cultural al vechii Anatolii. Hitiţii s-au stabilit iniţial, însă, în centrul Anatoliei, în ţinutul populaţiei hatti, a cărei denumire au împrumutat-o. Au format acolo numeroase comunităţi care au rămas autonome până în jurul anului 1630 î.Hr., când regele Labarnas II le-a unificat. Acesta şi-a stabilit de asemenea capitala în vechiul oraş Hattuşaş, al cărui nume l-a preluat, devenind Hattuşil I.

Hattuşil a lărgit graniţele Regatului Vechi pe care îl înfiinţase prin campanii militare (1) în vestul Asiei Mici şi nordul Siriei. Nepotul său Mursilis I a cucerit importantul centru comercial sirian din Aleppo şi a ajuns cu armatele sale în Babilon în jurul anului 1600 î.Hr.

Pe lângă funcţia de comandant al forţelor armate, regele hitit, împreună cu regina sa, luau parte la cultul naţional jucând rolul zeului vremii (3) şi al zeiţei soarelui. Regina participa la reuniunile consiliului, deţinea propria cancelarie şi putea menţine relaţii diplomatice cu alţi suverani. După moartea regelui, ea îşi păstra atribuţiile şi titlurile în calitate de văduvă. În general, femeile (4) trăiau bine, fie că erau căsătorite (2), văduve sau divorţate. Legile hitite erau destul de libertine în comparaţie cu ale celorlalte civilizaţii din Orientul Apropiat, de exemplu pedeapsa cu moartea fiind rar aplicată. Asasinarea lui Mursilis I de către cumnatul său Hantilis în jurul anului 1590 î.Hr. a creat un vid de putere şi a dat naştere unei revolte a nobilimii. Din această cauză, hitiţii au pierdut dominaţia asupra Siriei şi a Regatului Hurit Mitanni şi s-au retras în Anatolia.


Zeii hitiţi

Hitiţii purtau numele de „poporul celor o mie de zei". Pe lângă propriile zeităţi, ei au adotat numeroase divinităţi şi concepte religioase de la vecinii lor. Cultul naţional oficial consta în adorarea unei perechi de zei asociaţi cu vremea şi soarele, care erau şi cei mai importanţi în panteonul hitit. Divinităţile vegetaţiei, munţilor şi apei jucau şi ele un rol important în viaţa religioasă de zi cu zi a hitiţilor.


Regatul Nou (cca 1335-1200 î.Hr.)

Ascensiunea hitiţilor a marcat naşterea Regatului Nou. Slăbit de conflictele sângeroase cu Egiptul, imperiul a reuşit să încheie pace cu acesta, dar a fost în cele din urmă distrus de popoarele mării.

Hitiţii au trecut printr-o perioadă de tranziţie şi haos, în care s-au confruntat cu duşmani din imediata lor apropiere, precum poporul gaşga. În jurul anului 1335 î.Hr., SuppiIuliumas I (care a domnit între 1380-1346 î.Hr.), fratele lui Arnuwanda, a înfrânt Regatul Mitanni şi şi-a câştigat vasali din rândul prinţilor amoriţi din Siria, înfiinţând astfel Imperiul Hitit. Şi-a fortificat capitala şi a reorganizat statul în provincii conduse de prinţi. L-a trimis pe fiul său Telipinus la Aleppo, pentru a deveni regele-preot al zeului vremii, care era adorat şi acolo. Atât SuppiIuliumas, cât şi fiul său Mursilis II (7) (1345-1315 î.Hr.) şi nepotul său Muwattalis (1315-1290 î.Hr.) au fost implicaţi în conflicte cu Egiptul, care se aliase cu Regatul Mitanni şi dorea supremaţia asupra Siriei. 
Prin 1285, Muwattalis şi faraonul Ramses II s-au luptat pe râul Orontes (6) din Siria în bătălia de la Kadeş (9). Niciuna dintre părţi nu a ieşit învingătoare, dar Muwattalis şi-a păstrat controlul asupra Siriei. Doar după semnarea unui tratat între Hattusilis III şi egipteni în 1259 î.Hr., cele două state vlăguite de război s-au putut bucura de pace pentru restul secolului respectiv. În această perioadă, conflictele dintre familia regală şi aristocraţie au fragmentat regatul. La aceste dificultăţi s-au adăugat şi pierderea recoltelor şi foametea, care au impus importarea cerealelor din Egipt. Imperiul Hitit era atât de slăbit, încât nu a mai putut face faţă presiunii popoarelor mării, mai ales a aheilor.

Şirul de regi hitiţi (8) s-a terminat brusc cu SuppiIuliumas II la începutul sec. XII î.Hr. Capitala Hattuşaş a fost rasă de pe faţa pământului de duşmani necunoscuţi. Aceştia puteau fi războoinici din rândurile poporului gaşga, foşti mercenari, sau poate că s-au răsculat locuitorii oraşului. Troia, un stat hitit vasal de pe teritoriul Turciei de astăzi, a fost şi ea distrusă în aceeaşi perioadă.

Mici regate hitite independente au supravieţuit doar în sud-estul Anatoliei şi nordul Siriei, în sec. VII î.Hr. Ele au fost însă înghiţite de Noul Imperiu Asirian aflat în expansiune, iar restul Anatoliei s-a scufundat într-un „ev întunecat" până la apariţia frigienilor şi a lidienilor.



Tratatul de pace dintre Hattusilis III şi Ramses II

„Iată, Reamasesa-mai-amana, marele rege şi stăpânitor al ţării Egiptului, a încheiat o pace frăţească cu Hattusili, marele rege şi stăpânitor al ţării Hatti. Iată, copiii lui Reamasesa, marele rege şi stăpânitor al ţării Egiptului, vor rămâne pururi în pace şi înfrăţire cu copiii lui Hattusili, marele rege şi stăpânitor al ţării Hatti. Ei vor păstra legătura de frăţie şi pace; ţara Egiptului şi ţara Hatti vor rămâne pururi în pace şi înfrăţire ca şi noi."