VII.8. Irlanda
DUPĂ 1945
În 1949, Republica Irlanda (Eire)
părăseşte Commonwealth-ul britanic. Cu toate acestea, relaţiile economice cu
Regatul Unit rămân strânse, datorită legăturilor istorice şi vecinătăţii
geografice. Irlanda are beneficii mai mari decât Marea Britanie după aderarea
la Uniunea Europeană în 1973. Ţara se dezvoltă şi devine una dintre cele mai
prospere naţiuni ale UE. Această creştere independentă facilitează încheierea
unui acord în conflictul Irlandei de Nord.
Dezvoltarea economică
După anii 1960, economia irlandeză
înregistrează o creştere constantă. Aceasta este influenţată şi de aderarea
Irlandei la UE, în urma căreia se investeşte capital în economia naţională.
În Al Doilea Război Mondial, Irlanda
rămâne neutră. Cu toate acestea, ţara este afectată de criza economică
postbelică, ameliorată de finanţele acordate prin Planul Marshall. În anii
1950, Irlanda trece printr-o nouă criză economică. Balanţa de plăţi era
negativă, gradul de inflaţie ridicat, iar numărul emigranţilor creştea
constant. La sfârşitul deceniului se constată o îmbunătăţire. Partidul de
guvernământ Fianna Fáil, condus de Seán F. Lemass, prim-ministru în 1959-1966,
se foloseşte de creşterea economică ulterioară pentru a aplica măsuri economice
liberale.
Marea Britanie rămâne partenerul de
comerţ cel mai important. Într-un timp scurt, cele două naţiuni insulare
încheie numeroase acorduri comerciale, iar relaţia tensionată dintre ele se
relaxează datorită garantării de avantaje reciproce în schimburile economice. Însă
politica economică irlandeză urmărea, de asemenea, cucerirea altor pieţe, mai
ales industria turismului. Situaţia economică se îmbunătăţeşte, dar cu
întreruperi; rata inflaţiei şi numărul de şomeri cresc în mod repetat. Aderarea
la Comunitatea Europeană în 1973 are efecte pozitive pe termen lung asupra
economiei Irlandei; sprijinul financiar acordat de comunitate este investit în
sistemele de transport şi educaţie. Se dezvoltă şi industria, Irlanda devenind
o destinaţie de vacanţă foarte căutată. Odată cu dezvoltarea economiei, rata
şomajului se reduce, iar populaţia creşte de la 2,9 milioane în 1970, la 3,6
milioane în 1998.
Literatura
irlandeză modernă
În sec. XX, literatura irlandeză trece
printr-o fază de reînnoire şi înflorire, atât în limba engleză, cât şi în limba
irlandeză. După independenţă, se constată un declin al temelor eroice şi o
atracţie faţă de trezirea la realitate. P. O'Leary şi P.H. Pearse scriu nuvele
în limba irlandeză. Printre autorii renumiţi la nivel internaţional se numără Liam
O'Flaherty, Flann O'Brien şi Brendan Behan, care scrie în engleză şi în
irlandeză. James Joyce capătă faimă mondială cu romanul Ulise, la fel ca prietenul său, dramaturgul şi poetul
Samuel Beckett, care în 1969 primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Piesa sa
de teatru absurd, Aşteptându-l pe Godot, este una dintre lucrările care
pun bazele teatrului modern. Irlanda a dat şi alt dramaturg important, în
persoana lui Sean O'Casey.
Conflictul din Irlanda de Nord
După ieşirea din Commonwealth, tânăra
republică devine membră a numeroase organizaţii internaţionale. Politica sa
internă este umbrită de conflictul din Irlanda de Nord.
Separarea de Commonwealth-ul britanic şi
proclamarea Republicii Irlanda în 1949 rupe ultimele legături constituţionale cu
Regatul Unit. Însă cetăţenii irlandezi continuă să se bucure de intrare liberă
şi de drept de vot în Marea Britanie. Se creează rapid noi legături în
interiorul organizaţiilor internaţionale; în 1955, Irlanda devine membră ONU. Însă
ţara, care fusese împărţită în 1921, cunoaşte în anii 1950 reaprinderea
conflictului pentru Irlanda de Nord. Armata Republicană Irlandeză (IRA),
interzisă, îşi face din nou simţită prezenţa prin atacurile asupra
garnizoanelor de la frontiera, cu provincia britanică Irlanda de Nord. Guvernul
irlandez încearcă să facă faţă acestor atacuri prin acţiuni comune cu
autorităţile din nord, ceea ce duce la o criză guvernamentală în republica
irlandeză.
În 1967, în Irlanda de Nord se
înfiinţează Asociaţia pentru Drepturi Civile, ca mişcare care are obiectivul de
a lupta pentru egalitatea catolicilor în nord. Însă protestelor la început
paşnice li se răspunde prin violenţă. În Irlanda de Nord izbucneşte la
sfârşitul anilor 1960 un război civil sângeros, cunoscut sub numele de Troubles,
în care până în anii 1990 mor aproape 4000 de persoane. În Nord se întâlnesc
două forţe antagonice: unioniştii protestanţi, care doreau păstrarea uniunii cu
Marea Britanie, şi naţionaliştii catolici sau republicanii, care doreau unirea
cu Irlanda. La 30 ianuarie 1972 se atinge punctul culminant al confruntării, Duminica
Sângeroasă, când 13 catolici sunt împuşcaţi de armata britanică. În martie,
guvernul britanic dizolvă parlamentul Irlandei de Nord, gest la care Armata
Republicană Irlandeză răspunde cu numeroase atacuri cu bombe. Negocierile
dintre Dublin, Belfast şi Londra eşuează.
Se reuşeşte o schimbare abia odată cu
Acordul din Vinerea Mare, încheiat la 10 aprilie 1998 şi semnat de guvernele
Regatului Unit şi Irlandei şi de liderii partidelor politice din Irlanda de
Nord. Irlanda acceptă să renunţe la obiectivul constituţional al reunificării,
se rezolvă problema colaborării între toate guvernele, iar unităţile
paramilitare, în special IRA, acceptă să predea armele. Marea Britanie promite
să reducă semnificativ trupele şi să întreprindă o reformă a poliţiei, dar şi
să permită o participare mai mare în guvernul Irlandei de Nord pentru partidul
catolic Sinn Féin. Referendumurile separate din ambele ţări contribuie la
succesul acordului, iar viaţa din Irlanda de Nord începe treptat să iasă de sub
spectrul violenţei.
