VII.5. Austria
Austria îşi recapătă independenţa la
sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. În 1955 primeşte suveranitate
completă prin Tratatul Statului Austriac, încheiat cu Aliaţii, cu condiţia
neutralităţii sale perpetue. Acesta avea să ajute Austria mai târziu să menţină
relaţii cu statele ambelor blocuri. Odată cu sfârşitul Războiului Rece şi cu
intrarea Austriei în Uniunea Europeană, politica de neutralitate a devenit din
nou un subiect de discuţie. Pe plan intern, republica a fost marcată vreme de
câteva decenii de partidele politice mari care au format o coaliţie de
guvernământ pentru un echilibru stabil al intereselor.
Independenţă şi neutralitate
După sfârşitul războiului, Austria îşi
recapătă independenţa şi se obligă să respecte o neutralitate strictă. Aici îşi
stabilesc sediile mai multe organizaţii internaţionale.
Cu aprobarea unei mari părţi din
populaţie, Austria se autoanexează la Reichul german în 1938. Restabilirea unei
Austrii independente după război este plănuită de Aliaţi încă în 1943. Ei cad
de acord să împartă ţara după aceeaşi metodă ca şi în cazul Germaniei. Austria
şi capitala Viena sunt împărţite în patru zone de ocupaţie şi se instaurează un
consiliu de control comun. Partidul Social Democrat, Partidul Comunist şi
Partidul Popular Austriac, aflat la putere, reuşesc să facă în 1945 o
declaraţie de independenţă şi să numească un guvern provizoriu condus de
liderul Partidului Social Democrat, Karl Renner. Intră în vigoare o formă
modificată a Constituţiei din 1929 şi se anulează toate legile
naţional-socialiste emise în perioada anexării la Germania. La primele alegeri
din 25 noiembrie 1945 iese câştigător Partidul Popular, care formează un guvern
de coaliţie cu social-democraţii şi comuniştii.
După negocieri prelungite între guvernul
austriac şi Aliaţi, se redactează un Tratat de stat în 1955, semnat la Viena la
15 mai, prin care se restabileşte suveranitatea naţiunii. Condiţia impusă ferm
de Aliaţi a fost asigurarea unei neutralităţi perpetue, care a fost stabilită
în Legea Constituţională Federală a statului austriac, la 26 octombrie. Această
zi este declarată sărbătoare naţională din 1965.
În 1960, asemenea celorlalte state
neutre, Austria intră în Asociaţia Europeană de Comerţ. Ea dezvoltă relaţii
economice strânse îndeosebi cu statele vecine din blocul estic. Este membră a
Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1955, iar Viena devine în 1979 unul dintre
cele patru sedii oficiale ale sale. În plus, datorită statutului său de
neutralitate, Austria găzduieşte mai multe organizaţii internaţionale
importante, între care Agenţia de Energie Atomică (IAEA), Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Organizaţia Ţărilor Exportatoare de
Petrol (OPEC).
Dezvoltarea economică şi criza neutralităţii
Austria s-a transformat într-o ţară
bazată pe industria serviciilor, cu un sector turistic bine dezvoltat. Din anii
1990, pe lângă partidele mari se bucură de simpatia electoratului şi Partidul
Liberal, populist de dreapta.
Planul Marshall furnizează Austriei
mijloacele economice prin care şi-a dezvoltat o nouă economie în primii ani de
după război. Industria grea şi băncile au fost naţionalizate în 1946. De
asemenea, recuperarea a fost sprijinită de parteneriatul social, cooperarea
strânsă dintre interesele economice majore şi guvern, care se practică şi
astăzi. Intervenţia sovieticilor în zona lor de ocupaţie din Austria inferioară
a dus la revenirea industriei în Vestul care tradiţional era exclusiv agrar, modificând
definitiv structura economică şi socială a ţării. Din anii 1970, sectorul de
servicii le-a întrecut pe toate celelalte. Până astăzi, importanţa Austriei în
lume se datorează în primul rând turismului, - mai ales în regiunile din Alpi şi
statutului Vienei de centru al sediilor şi congreselor.
Partidul Popular şi Partidul Social
Democrat formează guverne de coaliţie predominante din 1947, deşi uneori
Partidul Popular a guvernat singur. Pentru un timp îndelungat, opoziţia a fost
reprezentată numai de Partidul Liberal. Înfiinţat în 1949, Partidul Liberal s-a
născut din alianţa electorală a independenţilor, un fel de adunare a foştilor
naţional-socialişti mai puţin implicaţi. După 1990, partidul a câştigat rapid
simpatie sub conducerea preşedintelui populist de dreapta Jorg Heider. În
alegerile Consiliului Naţional din 3 octombrie 1999, acesta a devenit al doilea
partid după Partidul Popular şi a format împreună cu el guvernul în funcţiune
din 2000. Verzii s-au înfiinţat în 1986, ca al doilea partid de opoziţie.
Austria şi-a folosit neutralitatea ca
politică activă de pace după mandatul cancelarului Bruno Kreisky (1970-1983).
Printre altele, ţara a furnizat contingente militare pentru activităţile de
menţinere a păcii ale ONU din înălţimile Golan şi Cipru, precum şi în Bosnia,
Herţegovina şi Kosovo. În plus, Austria participă la programul Parteneriatului
NATO pentru pace.
Poziţia de neutralitate a Austriei
reprezintă însă un subiect de discuţie pe plan intern încă din anii 1980, când
i s-a propus apartenenţa la Comunitatea Europeană pentru a face parte din Piaţa
Europeană Comună. În 1989, guvernul lui Franz Vranitzky a făcut o solicitare
formală care a avut ca rezultat aderarea Austriei la UE în 1995 şi introducerea
sistemului monetar euro în 1999. Cu toate acestea, Austria nu a renunţat
niciodată oficial la neutralitatea sa.
Afacerea Waldheim
Alegerea lui Kurt Waldheim ca preşedinte
federal al Austriei în iunie 1986 a provocat controverse pe plan intern şi
extern, deoarece se descoperise că acesta fusese ofiţer în armata germană
nazistă. Din 1912 până în 1981 Waldheim fusese secretar general ONU şi
candidase în alegeri din partea Partidului Popular. A vorbit despre trecutul
său astfel: „Nu am făcut nimic altceva în război decât alte sute de mii de
austrieci, adică mi-am îndeplinit datoria ca soldat". Cu toate că nu i-a
fost dovedită vinovăţia de crime de război, Waldheim s-a pomenit într-o
izolaţie internaţională.
