VI.6. Austria: de la Imperiul Habsburgic la provincia germană Ostmark
1918-1945
Imperiul multinaţional al
Austro-Ungariei se prăbuşeşte chiar după Primul Război Mondial, când pierde
aproximativ trei sferturi din teritoriu. Prin Tratatul de la Saint-Germain din
1919 a luat fiinţă Austria, o ţară mică, ameninţată de probleme de ordin
economic şi de radicalismul politic. Instaurarea unui regim semifascist în 1933
nu poate împiedica încorporarea Austriei în Reichul german nazist în martie
1938.
Căderea monarhiei habsburgice
După destrămarea Imperiului Habsburgic
în 1918, teritoriul central cu populaţie vorbitoare de limbă germană se
reconstituie în Republica Austria, însă Aliaţii interzic unirea statului
trunchiat cu Reichul german.
Primul Război Mondial, declanşat în urma
atacului punitiv al Austriei asupra Serbiei pentru uciderea arhiducelui Franz
Ferdinand în 1914, duce la prăbuşirea monarhiei dualiste a Habsburgilor. Din
punct de vedere militar, Austro-Ungaria suferise pierderi foarte mari şi era
dependentă de trupele germane. Când fronturile austriece cad în vara lui 1918,
destrămarea imperiului devine inevitabilă. Blocarea proviziilor duce la revolte
civile, armata şi flota se răscoală, iar diversele naţiuni ale imperiului luptă
pentru independenţă. Încă din 1917, polonezii şi cehii formaseră guverne în
exil, iar în octombrie 1918 Ungaria îşi declară independenţa faţă de Austria.
Ultimul împărat Habsburg, Carol I, refuză să facă parte din noul guvern. Este
destituit în 1918. În 1919, adunarea naţională austriacă anulează oficial
dreptul de conducere al Habsburgilor şi le confiscă averile.
La 12 noiembrie 1918, este proclamată
Republica Germano-Austriacă; cancelar devine social-democratul Karl Renner. De
asemenea, statul se declară parte a Republicii Germane, însă prin Tratatul de
la Saint-Germain din 1919, Aliaţii interzic anexarea Austriei de către Germania.
Tratatul mai obligă Austria să cedeze şi alte teritorii: Tirolul de Sud este
dat Italiei, iar teritoriile germane din Regiunea Sudetă revin Cehoslovaciei. Încă
de la început, statul austriac micşorat s-a văzut nevoit să se confrunte cu
mari probleme economice. În 1922, Societatea Naţiunilor oferă republicii un
credit important pentru a revitaliza finanţele statului, făcând Austria
dependentă şi dorind să împiedice definitiv o unire cu Reichul german.
Republica începe să se consolideze treptat, odată cu introducerea şilingului
drept monedă naţională în 1924.
Anexarea Austriei la Reichul german (Anschluss)
Radicalizarea politicii interne duce la
instaurarea unui guvern autoritar în 1933. Austro-fasciştii sunt singurii
capabili să întârzie posibila asimilare a Austriei de către Reichul german.
Polarizarea ideologică a partidelor
politice naţionale ale Republicii Austriece, în creştin-socialişti şi
social-democraţii, se intensifică după 1927. În acelaşi timp, naţiunea este
zguduită de ciocniri între facţiunile fasciste şi socialiste. Deoarece guvernul
fusese incapabil să facă faţă crizei economice accentuate şi tulburărilor
sociale. În 1933 cancelarul Engelbert Dollfuss, printr-o lovitură de stat,
suspendă parlamentul şi stabileşte printr-un decret de urgenţă o dictatură -
austro-fascismul - inspirată de Italia fascistă. Investeşte cu autoritate
poliţia, înfiinţează partidul Frontul Patriei, interzice activitatea celorlalte
partide politice, reintroduce pedeapsa cu moartea şi creează lagăre de detenţie
pentru a-i încarcera pe oponenţii regimului. În februarie 1934, puciul pus la
cale de către social-democraţi este reprimat cu brutalitate.
În iulie 1934, Dollfuss este asasinat
printr-o lovitură de stat a naţional-socialiştilor austrieci. Succesorul său,
Kurt von Schuschnigg, se dedică efortului de menţinere a independenţei
Austriei, mai ales în 1933, când unirea cu Germania, dorită de unii austrieci
încă de la sfârşitul anilor 1920, devine o ameninţare, la putere fiind Hitler.
Era evident că, dacă se întâmpla acest lucru, Austria trebuia să se subordoneze
Partidului Nazist German. Schuschnigg îşi punea speranţele în relaţiile cu
Italia, care se proclamase garant al suveranităţii Austriei şi desfăşurase
trupe în trecătoarea Brenner la graniţa austriacă, în timpul unei încercări de
invazie a naziştilor în 1934. Însă în 1936, Schuschnigg este forţat de Hitler
să accepte Acordul din iulie care obliga Austria să adopte o politică
externă mai orientată spre Germania şi să îi elibereze pe toţi naziştii din
închisori. Doi ani mai târziu, este forţat să-l numească ministru de interne pe
Arthur Seyss-Inquart, conducătorul naziştilor austrieci.
Ultima încercare a lui Schuschnigg de a
împiedica asimilarea Austriei de către Reichul german este organizarea unui
referendum pentru independenţa acesteia. Ziua votării era stabilită pentru 13
martie 1938, însă la 12 martie trupele germane intră în Austria; două zile mai
târziu, Hitler ţine un discurs la Heldenplatz în Viena, în faţa maselor care-l
aclamă cu entuziasm. Anschluss-ul este aprobat prin plebiscit, cu o
majoritate covârşitoare. Chiar şi conducătorul socialist Karl Renner votează
public pentru acesta, iar bisericile sunt împodobite cu panglici cu svastica.
Austria este redenumită Ostmarkul German. În aprilie, se construieşte
primul lagăr de concentrare la Mauthausen.
