VI.29. America Latină
1914-1945
Datorită economiei de export
înfloritoare, America Latină cunoaşte după Primul Război Mondial o perioadă de
relativă stabilitate internă. Cu toate acestea, tensiunile sociale rezultate în
urma crizei economice din anii 1930 aduc la putere aproape peste tot regimuri
autoritare susţinute de armată. Aceste regimuri câştigă popularitate graţie
reformelor sociale. În politica externă, aproape toate statele Americii Latine
îşi proclamă solidaritatea faţă de SUA şi declară război Germaniei şi Japoniei
în cel de Al Doilea Război Mondial.
Panamericanismul şi puterea economică
În anii 1920, puterea economică şi
stabilitatea internă a ţărilor Americii Latine era comparabilă cu cea din SUA.
După războaiele civile şi tentativele de
lovitură de stat din prima etapă a luptei pentru independenţă, ţările Americii
Latine reuşesc după anii 1880 să se consolideze pe plan intern. Din punct de
vedere politic, după începutul Primului Război Mondial, influenţa europeană în
America Latină devine tot mai redusă, în vreme ce supremaţia SUA creşte treptat.
În 1889, se înfiinţează Uniunea Panamericană, o organizaţie a tuturor statelor
Americii, pentru promovarea solidarităţii reciproce, dar foarte curând aceasta
se transformă într-o pârghie cu ajutorul căreia SUA puteau influenţa economiile
şi politicile naţiunilor din sud. Tensiunile interne - cum ar fi greva generală
din Buenos Aires din 1919, răscoalele din Brazilia din 1924 şi scurtul
intermezzo al dictaturii militare din Chile din 1924-1925 - constituie o
excepţie în timpul păcii generale din perioada interbelică.
Deschiderea Americii către piaţa
mondială joacă un rol esenţial în această stabilizare. Exportul înfloritor de
materii prime generează rate puternice de dezvoltare până la sfârşitul anilor
1920, iar industria construcţiilor înfloreşte de asemenea. La fel ca peste tot,
însă, criza economică mondială pune brusc capăt creşterii economice şi
determină instabilitate politică. Succesele economice din anii 1920 permit statelor
Americii Latine să câştige drepturi aproape egale cu cele ale SUA în Uniunea
Panamericană. La o conferinţă din Santiago, Chile, reuşesc să obţină alegerea
preşedintelui consiliului administrativ al Uniunii Panamericane; până atunci,
acest post fusese deţinut de secretarul de stat american. În 1930, preşedintele
Roosevelt adoptă politica Bunei vecinătăţi care urmăreşte să îmbine
dorinţa SUA de a controla tot continentul cu respectul şi solidaritatea ambelor
părţi. În 1933, SUA semnează o rezoluţie care interzice intervenţia în politica
internă a altor naţiuni americane. Trupele SUA sunt retrase din Republica
Dominicană, din Haiti şi din Nicaragua.
În 1939, după izbucnirea războiului în
Europa, apărarea comună împotriva ameninţărilor străine a reprezentat
prioritatea conferinţei Uniunii Panamericane de la Havana din 1940. După ce SUA
declară război Japoniei şi Germaniei la 11 decembrie 1941, naţiunile Americii
Centrale şi de Sud intră pe rând în război.
Situaţia Americii Latine în timpul crizei
În America Latină, ca urmare a crizei
economice mondiale din anii 1930 tensiunile sociale aduc la putere dictaturi
sprijinite de armată. Getulio Vargas instituie o dictatură personală care
îmbina supunerea cu acte sociale de caritate.
Criza economică globală loveşte puternic
economiile dependente de export ale Americii Latine şi provoacă un colaps
economic. În consecinţă, peste tot izbucnesc răcoale politice. Se instaurează
dictatura, în cea mai mare parte de sorginte militară, care promite să creeze
locuri de muncă şi sa combată sărăcia.
Multe state latino-americane încearcă
să-şi reducă dependenţa de comerţul şi investiţiile externe prin politici
economice controlate de guvern. Bunurile de consum urmau să fie produse în
ţară, prin urmare în scurt timp apar şi industriile corespunzătoare. Brazilia
este un exemplu al acestui model. Getulio Vargas, unul dintre candidaţii care
participaseră la alegerile din 1929, conduce o răscoală în 1930, în ajunul
crizei economice mondiale. Acesta instituie ample reforme administrative. După
înfrângerea insurecţiei de la São Paolo din 1932, statutul său este legitimat
de alegerile din 1934, iar din 1937 guvernează cu autoritate dictatorială,
sprijinit alternativ de comunişti şi de grupările fasciste. Încercările celor
două tabere de a-l destitui au fost reprimate. După exemplul Portugaliei,
Vargas întemeiază un stat autoritar denumit Estado Novo (Noul Stat), în
care persoanele individuale şi grupurile minoritare erau subordonate naţiunii.
Conflictele sociale urmau să fie remediate nu prin lupta de clasă, ci
printr-o strânsă cooperare între instituţiile şi organizaţiile statului. În ciuda
autoritarismului, reformele îl fac pe Vargas foarte popular, îndeosebi în
rândurile populaţiei sărace. Este permisă înfiinţarea sindicatelor şi se
iniţiază proiecte pentru pensii şi asigurări de sănătate. Statul garanta de
asemenea un salariu minim.
Deşi la începutul celui de Al Doilea
Război Mondial Vargas se declară aliat al Axei, după intrarea SUA în război,
Brazilia trece în 1942 de partea coaliţiei antihitleriste, iar în 1944 trimite
trupe în Europa - fiind de altfel singura ţară latino-americană care procedează
astfel. Un corp expediţionar de peste 25.000 de militari luptă pe frontul
italian până la sfârşitul războiului. Totuşi după înfrângerea lui Hitler şi
victoria democraţiei în multe state, poziţia de dictator a lui Vargas este
periclitată. Este înlăturat în 1945, fiind reales preşedinte în 1950. În 1954,
în urma unui scandal politic, se sinucide.
Argentina
În anii 1930, în Argentina vin la putere
mai mulţi generali şi politicieni conservatori, printre care se numără Uriburu
şi Justo, susţinuţi de forţele armate. Cu toate acestea, ei nu reuşesc să
rezolve problemele economice sau să controleze radicalismul intern în continuă
creştere. Ţara se eschivează de la intrarea în război de partea Aliaţilor,
sprijinind doar ocazional puterile Axei. Armata era însă în favoarea Germaniei
şi se răscoală în 1943: colonelul Juan Domingo Peron, vicepreşedinte şi
ministru de război din 1943, apoi preşedinte (1946-1955, 1973-1974), acordă
dreptul la azil în Argentina agenţilor secreţi germani şi criminalilor de
război.
