VI.27. Ethiopia şi Egipt: între supunere şi independenţă
PÂNĂ ÎN 1945
Ethiopia şi Egiptul o deţin un loc
special în istoria colonială a Africii. Egiptul fusese ocupat de britanici în
1882, fiind legat formal de Imperiul Otoman până în 1916. Cu toate acestea, nu
a fost niciodată supus complet, reuşind să determine retragerea armatei
britanice în 1936. Ethiopia (cunoscută drept Abisinia înainte de Primul Război
Mondial) este cucerită de armata lui Mussolini după o campanie sângeroasă, dar
devine independent în 1941.
Egiptul: între suveranitate şi custodia britanicilor
Egiptul a fost un câmp important de
operaţiuni pentru armata britanică în ambele războaie mondiale. Chiar şi ca
stat suveran, acesta era legat de Marea Britanie în cel de Al Doilea Război
Mondial prin alianţă, deşi unii egipteni cereau ajutor puterilor Axei pentru a
pune capăt influenţei britanice.
În 1882, trupele engleze ocupă Egiptul
şi preiau controlul asupra ţării, însă fără a-i modifica statutul oficial de
parte a Imperiului Otoman. Sub supravegherea lui Sir Evelyn Baring se
înfăptuiesc reforme substanţiale. La începutul Primului Război Mondial, însă,
Marea Britanie declară oficial Egiptul ca protectorat, impunând legea marţială
şi rupând ultimele legături cu otomanii. În 1914, trupele britanice opresc o
ofensivă otomano-germană împotriva Canalului Suez, apoi folosesc Egiptul drept
bază pentru atacurile asupra Siriei şi Palestinei. În 1919, Marea Britanie
interzice Partidului Naţional Egiptean Wafd să participe la conferinţele de la
Versailles, determinând puternice greve şi tulburări, la care răspunde prin
arestări şi execuţii. În replică, britanicii acordă ţării independenţa în 1922,
însă nu-şi retrag armata şi se ocupă în continuare de politica externă a
acesteia, pentru a-şi proteja interesele.
După moartea regelui Fuad în 1936, Marea
Britanie reafirmă suveranitatea Egiptului printr-un tratat de alianţă şi îşi
retrage trupele, cu excepţia celor din zona Canalului Suez. Cu toate acestea,
insistă să îşi menţină dreptul de intervenţie în cazul unui război, astfel că
Egiptul este din nou ocupat în cel de Al Doilea Război Mondial, când Marea
Britanie îl foloseşte ca bază militară pentru lupta împotriva alianţei
italo-germane. În 1942, armata britanică înfrânge forţele germane la El Alamein
şi le obligă să se retragă în Libia. Regele Farouk I al Egiptului este obligat
să îşi înlocuiască guvernul prohitlerist cu unul probritanic. Însă Egiptul
declară oficial război Germaniei abia în 1945. Cu excepţia trupelor din jurul
Canalului Suez, armata britanică se retrage din nou din ţară în 1946, păstrând
însă în mod explicit controlul asupra Sudanului.
Ethiopia sub Haile Selassie I
Datorită structurii moderne a statului,
Ethiopia reuşeşte să-şi menţină independenţa pentru un timp îndelungat. Este
ocupată de Italia numai între 1936 şi 1941.
Tratatul de la Addis Abeba din octombrie
1896, în urma răscoalei conduse de împăratul Menelik de Shoa, asigură
independenţa Ethiopiei - denumită pe atunci Abisinia - pentru 40 de ani, în timp
ce Eritreea rămâne sub control italian. Ethiopia cunoaşte un proces rapid de
modernizare şi după moartea lui Menelik II, în 1913. Nepotul său Lij Yasu este
înlăturat printr-o declaraţie publică fiind urmat de fiica lui Menelik. În 1928
urcă pe tron Ras Tafari Makonnen, mai întâi ca rege, iar doi ani mai târziu ca
împărat, sub numele de Haile Selassie I. Acesta adoptă o nouă constituţie,
proclamând sufragiul şi drepturile civile, şi aduce ţara în Societatea
Naţiunilor în 1930. Cu toate acestea, Ethiopia nu a beneficiat de sprijin
internaţional după ce Mussolini a preluat controlul instituind dictatura
fascistă. Fiindcă Ethiopia refuză condiţiile inacceptabile, în octombrie 1934
Italia înscenează un incident de frontieră pentru a justifica războiul. Din
octombrie 1935 până în mai 1936, Italia desfaşoară o campanie militară cu
avioane, tancuri şi arme chimice moderne împotriva cavaleriei ethiopiene,
provocând un scandal internaţional.
La 5 mai 1936, trupele italiene cuceresc
capitala Addis Abeba. Împăratul este obligat să plece în exil la Londra, iar
Ethiopia este unită cu Eritreea şi cu Somalilandul italian, formând colonia
Africa de Est italiană. Populaţia rezistă în faţa invadatorilor, într-un război
de gherilă, iar în 1940, sprijină ofensiva britanicilor împotriva italienilor
din Africa. Împăratul Haile Selassie revine din exil şi preia tronul, domnind
până în 1974.
Rastafarienii
Rastafarienii sunt membri ai unei
religii create după încoronarea lui Haile Selassie (Ras Tafari). Aceştia îl
considerau un adevărat zeu. Membrii mişcării rastaf ariene, populară îndeosebi
în regiunea caraibiană, se consideră descendenţii regilor ethiopieni din linia
lui Solomon şi a reginei din Saba. Mişcarea combină obiective sociale cu
aspiraţia de revenire în Africa. Adepţii săi urmează, se pare, un stil de viaţă
tradiţional, purtând părul în codiţe împletite. Rastafarienii sunt cunoscuţi
mai ales datorită muzicii reggae, care cunoaşte o mare dezvoltare în anii 1940
şi care ajunge să câştige popularitate pe tot globul.
