VI.15. Polonia
1914-1939
După Primul Război Mondial, Polonia
redevine stat suveran fiind timp de 123 de ani sub stăpânire străină. Existenţa
statului este ameninţată în permanenţă din afară, din cauza disputelor privind
graniţele. În acelaşi timp, ţara este afectată de luptele politice interne şi
de problemele nerezolvate ale minorităţilor naţionale. Germania şi Uniunea
Sovietică cuceresc şi împart Polonia în 1939.
Statul polonez până în 1921
În 1918, Polonia se proclamă stat
independent. Cu toate acestea, controversele pentru delimitarea definitivă a
frontierelor continuă până în 1921.
Din 1795, teritoriile poloneze fuseseră
împărţite între Prusia, Austria şi Rusia. Izbucnirea Primului Război Mondial
revitalizează speranţele polonezilor pentru obţinerea suveranităţii. Legionarii
polonezi sprijină Puterile Centrale, care în 1916 proclamă reinstituirea
monarhiei ereditare a Poloniei. Înfrângerea iminentă a Puterilor Centrale şi
asigurările Antantei privind suveranitatea Poloniei duc la o schimbare de
atitudine în favoarea acesteia din urmă.
După detronarea ţarului, în martie 1917,
guvernul provizoriu al Rusiei recunoaşte dreptul Poloniei la autodeterminare,
iar în 1918, prin Tratatul de la Brest-Litovsk, abandonează teritoriile
poloneze. După capitularea Puterilor Centrale, Jozef Pilsudski proclamă
independenţa Poloniei la 11 noiembrie 1918 şi se declară preşedintele
provizoriu al republicii. Începe construirea unui stat polonez independent.
Tratatul de la Versailles din 1919
garantează noului stat provincia Poznan, o parte din Prusia de Vest, pentru a
crea aşa-numitul Culoar polonez, o fâşie îngustă de teritoriu de-a
lungul râului Vistula, cu acces la Marea Baltică. Însă Pilsudski urmăreşte restabilirea
graniţelor din 1772, care includeau şi Belarusia, Ucraina şi Lituania, aflate
acum sub stăpânire rusă. Teritoriul lituanian Vilnius este adus sub
suveranitate poloneză prin forţă militară. Înaintarea poloneză înspre Kiev în
martie 1920 declanşează Războiul Polono-Rus. Contraofensiva sovietică eşuează
prin victoria Poloniei în Bătălia de la Varşovia (Miracolul de pe Vistula).
Tratatul de la Riga din 18 martie 1921 mută graniţa dintre Rusia şi Polonia cu
250 de km spre est.
În 1921, Societattea Naţiunilor împarte
disputatele teritorii polono-germane din Silezia Superioară. Polonia primeşte
Silezia Superioară de Est, bogată în cărbune; celelalte teritorii revin
Germaniei. Oraşul Danzig este declarat oraş liber, fapt care reprezintă un alt
subiect sensibil în relaţia dintre Polonia şi Germania.
Suveranitate pe termen scurt
Trecerea Poloniei de la democraţie la
stat autoritar nu constituie o piedică pentru Germania şi Uniunea Sovietică să
invadeze ţara şi să o împartă în 1939, conform protocolului adiţional secret al
Pactului Ribbentrop-Molotov.
După ce graniţele sunt stabilite de
comun acord, în 1921 Polonia se reorganizează ca stat democratic
constituţional. Consolidarea internă a naţiunii nou-formate este îngreunată
încă de la început de economia subdezvoltată şi de protecţionismul naţionalist
care prevala în Europa Centrală şi de Est în perioada interbelică. Rivalitatea feroce
dintre partidele politice face ca guvernele care se succedă rapid să eşueze în
încercarea de a coordona sistemele administrative şi economice diferite, create
în timpul separării, şi de a integra minorităţile. Polonezii reprezentau mai
puţin de 70% din populaţia care locuia în interiorul graniţelor noi ale Poloniei,
iar minorităţilor li se garanta drept de vot şi reprezentare în Parlament cu
anumite restricţii. În Galiţia de Est au loc numeroase revolte ale ucrainenilor.
Pilsudski, fondatorul Poloniei moderne,
se proclamă salvatorul naţiunii, iar în 1926 organizează o lovitură de stat.
Deşi păstrează formal constituţia democratică, pune bazele unui regim
dictatorial care suprimă opoziţia. Regimul este construit pe prestigiul său
personal, iar după moartea lui în 1935 acesta cade. După aceea, politica
statului este determinată de o succesiune de conducători militari.
Din cauza disputelor pentru graniţe,
Polonia este ameninţată în permanenţă de Germania şi URSS, puternicii săi
vecini. În 1921 semnează o alianţă cu Franţa, dar aceasta are doar un efect
minor. Tratatele de neagresiune negociate cu Uniunea Sovietică în 1932 şi cu
Germania în 1934 se dovedesc curând a nu fi decât o încetare temporară a
focului. În protocolul adiţional secret al Pactului Neagresiune Germano-Sovietic
semnat la 23 august 1939, cunoscut şi sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov,
după numele celor doi miniştri care au negociat clauza secretă, cele două
puteri cad de acord să împartă Polonia între ele. Germania lansează un război
fulger (Blitzkrieg), trecând graniţa de vest a Poloniei la 1 septembrie
1939; două săptămâni mai târziu, trupele sovietice invadează partea de de est.
Atacul simultan duce la înfrângerea iminentă a curajoasei rezistenţe a trupelor
poloneze slab înarmate, iar la 27 septembrie germanii ocupă Varşovia.
Oraşul liber
Danzig/Gdańsk
Hitler foloseşte statutul Danzigului
(Gdańsk în poloneză) de oraş liber sub lege internaţională ca pretext pentru a
ataca prin surprindere Polonia în 1939. Oraşul, sub mandat internaţional, a
reprezentat o sursă de nemulţumire pentru naţionaliştii germani după declararea
statutului acestuia prin Tratatul de la Versailles. Danzigul avea o populaţie
majoritar germană şi era un port important din punct de vedere economic.
