VI.12. Italia sub fascism
1919-1945
Criza economică şi nemulţumirea de a nu
fi obţinut un imperiu colonial după Primul Război Mondial radicalizează dreapta
politică din Italia, iar în 1922 duc la instaurarea primei dictaturi fasciste
în Europa, sub conducerea lui Benito Mussolini. Acesta exploatează aspiraţiile
italienilor la statutul de Mare Putere. După ce se apropie tot mai mult de
regimul nazist german, atât ideologic cât şi politic, Il Duce aruncă
Italia în cel de Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei, împotriva Aliaţilor.
Ascensiunea lui Mussolini
În 1922, mişcarea fascistă a lui
Mussolini iese victorioasă din tulburările interne care urmează Primului Război
Mondial. Ambiţiosul Mussolini transformă statul într-o dictatură personală,
chiar dacă păstrează formal monarhia.
În 1915, extinzând posibilitatea unor
câştiguri teritoriale şi a unor avantaje financiare, Marea Britanie, Franţa şi
Rusia conving Italia, care fusese până atunci neutră, să intre în Primul Război
Mondial. De partea puterilor victorioase la sfârşitul războiului, în ciuda unei
contribuţii militare minime, Italia se simte ofensată de modul în care este
marginalizată în timpul negocierilor de pace. Cu jumătate de milion de morţi şi
în plină criză economică, facţiunile interne duc Italia în pragul războiului
civil.
Dreapta naţionalistă, cu sloganul Victorie
amputată, condusă de Benito Mussolini, se transformă într-o mişcare de masă
violentă şi haotică. În Roma şi în alte zone, fasciştii poartă lupte de stradă sângeroase
împotriva grupurilor socialiste şi comuniste; partidele moderate nu reuşesc să
controleze situaţia. În octombrie 1922, când Mussolini organizează Marşul
asupra Romei şi cere puterea, regele Victor Emmanuel III acceptă şi îl
numeşte prim-ministru, acordându-i puteri extinse. Cu aprobarea regelui,
Mussolini profită de criza internă care se declanşează după asasinarea
liderului socialist Giacomo Matteotti în 1925 pentru a instaura o dictatură
personală. Toate partidele de opoziţie sunt scoase în afara legii, Parlamentul
este dizolvat, drepturile civile individuale sunt anulate şi se instituţionalizează
puterea personală a lui Mussolini. Biserica şi regele îşi păstrează drepturile
în timpul regimului. În 1929, Mussolini şi Papa Pius XII încheie Tratatul de
la Lateran, care garantează Vaticanului statut de independenţă.
La început, Mussolini păstrează distanţă
faţă de Hitler şi de regimul nazist german, promiţând chiar să apere Austria
împotriva unei unificări forţate cu Germania. În 1935, formează Frontul
Stresa cu Franţa şi Marea Britanie, pentru a împiedica încălcările
ulterioare ale Tratatului de la Versailles de către Germania. Visele sale
imperialiste îl fac însă să îşi modifice politica şi alianţele.
Marşul asupra
Romei din 1922
Demonstraţiile fasciste care au avut loc
între 27-31 octombrie 1922 sunt cunoscute drept Marşul asupra Romei şi servesc ca model discipolilor
lui Hitler. Grupurile fasciste înaintează spre Roma după declaraţia lui
Mussolini de la Napoli, prin care susţine că, dacă este necesar, va folosi
forţa pentru a prelua guvernarea. Marşurile ample de protest din 30 octombrie
de la Roma, la care participă 30.000 de oameni, au loc de fapt fără Mussolini,
care fusese deja numit prim-ministru cu o zi înainte.
Alianţa cu regimul nazist
În anii 1930, Italia şi Reichul german stabilesc
relaţii tot mai strânse. Mussolini speră să îndeplinească visurile imperialiste
ale Italiei de a institui un nou imperiu mediteraneean, luptând de partea lui
Hitler în cel de Al Doilea Război Mondial. Însă eşecurile militare îl fac
foarte curând dependent de Hitler.
Campania lui Mussolini împotriva Ethiopiei
(denumită Abisinia înainte de cel de Al Doilea Război Mondial) din 1936 marchează
începutul cooperării sale cu regimul nazist al lui Hitler şi totodată începutul
aşa-numitei Axe Berlin-Roma. Germania este singura naţiune care sprijină
atacul italian nemotivat asupra unei naţiuni care îşi câştigase demult
independenţa. După o invazie de proporţii care implica folosirea tancurilor,
bombardierelor şi a armelor chimice împotriva armatei ethiopiene nemecanizate,
Victor Emmanuel III este proclamat împărat al Ethiopiei.
Relaţia italo-germană se întăreşte în
anii următori. Italia iese din Societatea Naţiunilor în 1937 şi nu protestează
atunci când Hitler anexează Austria la Reichul german în 1938. Împreună, Italia
şi Germania sprijină lovitura de stat a generalului Francisco Franco în
Războiul Civil din Spania. Fascismul italian se apropia tot mai mult de
ideologia naţional-socialismului. Dacă doctrina supremaţiei rasiale nu făcuse
parte iniţial din programul fascismului italian, în 1938 majoritatea evreilor
din Italia îşi pierd drepturile civile şi sunt excluşi din funcţiile publice. În
mai 1939, cei doi dictatori semnează Pactul de Fier, un acord de
prietenie şi alianţă care definea condiţiile unui război european comun.
Deşi Italia ezita încă în momentul în
care Germania invadează Polonia în 1939, victoria rapidă a Germaniei asupra
Franţei spulberă toate dubiile, aşa că Italia declară război Puterilor Aliate
la 10 iunie 1940. Obiectivul lui Mussolini era să cucerească regiunea
mediteraneeană, inclusiv Grecia şi Africa de Nord, şi să înfiinţeze un nou
Imperiu Roman. Pactul Tripartit de la 27 septembrie 1940 exprimă
angajamentul Italiei, Germaniei şi Japoniei de a declara război oricărei
naţiuni aflate de partea Aliaţilor. Eşecurile militare stabilesc foarte curând
dependenţa politică şi militară a Italiei de Germania şi anunţă criza internă
care culminează în final cu răsturnarea lui Mussolini. După atacurile aeriene
şi debarcarea Aliaţilor în Sicilia, regele îl forţează pe Mussolini să
demisioneze şi la 25 iulie 1943 îl arestează. Când generalul Eisenhower anunţă
la scurt timp încetarea ostilităţilor cu Italia, trupele germane ocupă Roma.
Mussolini este eliberat de paraşutiştii germani şi, sub protecţia armatei
germane, înfiinţează Republica Fascistă Italiană la Salo, în nordul
Italiei. La 9 iulie 1944, Roma este recucerită de Aliaţi, iar după ce trupele
germane capitulează în Italia, guvernul marionetă al lui Mussolini este
dizolvat. Partizanii comunişti îl prind şi îl execută pe fostul dictator la 28
aprilie 1945, în timp ce acesta se pregătea să fugă în Elveţia.
