VI.11. Belgia şi Olanda: două obiective ale politicii germane

  02:32    

1914-1945

Deşi Belgia îşi declarase neutralitatea perpetuă încă din 1831, teritoriul ei a fost invadat de armatele germane în timpul atacului lor asupra Franţei, în ambele conflagraţii mondiale. Olanda scapă nevătămată din Primul Război Mondial. Însă în cel de Al Doilea Război Mondial nu poate ţine piept atacului Germaniei naziste şi devine teritoriu ocupat al Reichului.

Belgia: victimă a două războaie mondiale

Fiind o ţară de importanţă strategică, situată între Germania şi Franţa, Belgia a fost câmp de bătălie în ambele războaie mondiale.

Înainte de a ataca Franţa în 1914, Germania cere printr-un ultimatum drept de liberă trecere prin Belgia. Regele Albert I, care susţine neutralitatea ţării, refuză; la 4 august, trupele germane ocupă ţara. Neutralitatea statului era garantată de Marile Puteri, fapt care implică Marea Britanie în război. Armata belgiană se mobilizează în momentul în care neutralitatea ţării este încălcată, dar oraşele Liege, Namur şi Bruxelles capitulează curând. Aproape toată ţara este ocupată, iar acţiunile puternicei rezistenţe a belgienilor sunt urmate de răzbunarea brutală a militarilor germani, mai ales în Louvain. Guvernul este exilat. Belgia de Vest, unde se întâlnesc trupele franceze şi cele germane, devine câmp de bătălie; numeroase oraşe sunt distruse şi multe părţi din Flandra devastate.

La sfârşitul Primului Război Mondial, Belgia anexează regiunea de limbă germană Eupen-et-Malmédy. Încheie un acord militar cu Franţa şi semnează o alianţă de apărare cu Marea Britanie împotriva Germaniei. În 1925, Belgia se alătură Tratatului de la Locarno, prin care se securizau graniţele ţării. Însă acest lucru nu este de mare ajutor atunci când Germania invadează din nou Franţa prin Belgia, în mai 1940. Câteva săptămâni mai târziu, armata belgiană sub regele Leopold III, care este luat prizonier, capitulează. Guvernul belgian se refugiază la Londra, unde rămâne în exil până la sfârşitul războiului. Leopold este suspectat de colaborare cu naziştii şi obligat în final să abdice.

Propaganda cruzimii

Propaganda morbidă era folosită de toate ţările participante în Primul Război Mondial. În timpul campaniei din Belgia, britanicii lansează zvonul că soldaţii germani le rup copiilor mâinile pentru a-i împiedica să folosească arme.

Cu toate că nu s-a prezentat nici o dovadă, propaganda continua. Zvonul a fost probabil generat de viziunea germanilor, conform căreia civilii nu trebuie să se opună puterii de ocupaţie. Astfel se luau ostatici, iar cei ce opuneau rezistenţă erau împuşcaţi.

Olanda între independenţă şi naţional-socialism

În ciuda problemelor economice, Olanda reuşeşte să-şi păstreze neutralitatea până în 1940 şi rămâne stabilă din punct de vedere politic. După ce ţara este ocupată de trupele germane, noii conducători aplică în Olanda politicile naziste, inclusiv deportarea evreilor olandezi în lagărele de exterminare.

Olanda iese din Primul Război Mondial fără tulburări interne şi face faţă din punct de vedere economic, în ciuda faptului că în 1914 adăposteşte aproape un milion de refugiaţi belgieni. Însă blocada, impusă în principal de Marina Britanică are urmări restrictive asupra traficului maritim olandez cu ţările de care Marea Britanie şi Franţa se temeau că ar putea aproviziona Germania. Lipsa acută a cărbunelui aproape că paralizează industria olandeză. Odată cu introducerea votului universal în 1917, monarhia constituţională se democratizează şi mai mult; revoluţia socialistă iniţiată de Pieter Jelles Troelstra eşuează, însă declanşarea crizei economice mondiale din 1929 duce la o creştere rapidă a şomajului în regat.

Pe plan extern, Olanda se angajează într-o politică de neutralitate strictă, însă este interesată să menţină relaţii bune cu statul vecin, Germania. De aceea, în 1918 guvernul îi acordă azil lui Wilhelm II.

Victoria din 1933 a naţional-socialiştilor în Germania suscită dezbateri aprinse în Olanda. Susţinătorii olandezi ai lui Hitler, organizaţi sub Anton Adriaan Mussert, rămân în minoritate. Cu toate acestea, primul val de imigranţi evrei răspândeşte frica de iudaism, mai ales în cercurile protestante. Guvernul urmăreşte cu nelinişte ştirile despre expansiunea germană, iar în 1939 ordonă mobilizarea generală.

Armata Olandei nu face faţă atacului german din mai 1940. După bombardarea oraşului Rotterdam guvernul capitulează şi se refugiază la Londra împreună cu familia regală. Comisarul Reichului, Arthur Seyss-Inquart, începe să alinieze statul olandez la politicile economice şi sociale ale regimului nazist. Cetăţenii olandezi erau obligaţi la muncă silnică, se înfiinţează lagăre de concentrare la Westerbork şi Vught şi începe exterminarea sistematică a evreilor. În timp ce apar unele divizii de voluntari pentru SS-ul olandez, iar alţii devin colaboratori, ia naştere, de asemenea, o mişcare de rezistenţă care luptă împotriva regimului printr-o serie de raiduri şi prin acte de sabotaj.

În septembrie 1944, Aliaţii ajung în Olanda şi o eliberează pe data de 5 mai 1945. Colonia olandeză din estul Indiei, care fusese ocupată de japonezi în 1942, este recâştigată după război.

Bombardarea oraşului Rotterdam

Ca şi Guernica, Covetitry şi Dresda, oraşul olandez Rotterdam rămâne un simbol al terorii războiului aerian modern împotriva populaţiei civile. În timpul raidului aerian al forţelor germane Luftwaffe din 14 mai 1940, zone foarte mari din oraş sunt distruse.