V.25. Statele Unite ale Americii: formarea lor şi ascensiunea ca putere mondială
1789-1917
Statele Unite ale Americii o, cu
puternice tradiţii spirituale europene, se străduiau să-şi dezvolte propria
identitate. Prin Doctrina Monroe (America americanilor) se implementează
o politică de izolare pe plan extern. Pe parcursul sec. XIX, Statele Unite îşi
extind prin cuceriri şi anexări de teritorii străine. După 1828, diferenţele
dintre statele din sud şi cele din nord se accentuau tot mai mult, îndeosebi în
problema deţinerii de sclavi. Războiul de Succesiune din 1861-1865
traumatizează tânăra ţară. Însă Uniunea se menţine, datorită victoriei nordiştilor.
După Războiul de Succesiune, începe ascensiunea economică şi tehnologică a
ţării. Intrarea Statelor Unite ale Americii în Primul Război Mondial în 1917
marchează abandonarea izolaţionismului.
Anii de fondare
În anii de început, exista o polemică
intensă cu privire la orientarea socio-politică a tinerei republici. Implicarea
nefericită a Statelor Unite ale Americii în disputele europene a condus la
politica izolaţionistă, formulată în 1823 de preşedintele James Monroe.
După ce cele 13 state iniţiale ratifică
în 1787 constituţia SUA, la doi ani după ce aceasta a fost formulată la
Philadelphia, George Washington este ales preşedinte, iar John Adams
vicepreşedinte, executând un mandat din 1789 până în 1797. În primii ani sunt
explorate opţiunile politice deschise tinerei naţiuni. Se dezvoltă două
poziţii: o direcţie către o guvernare puternică naţională care ar promova industria
şi comerţul, susţinută de Alexander Hamilton şi de alţii, adoptată ulterior de
Partidul Federalist; sau o Americă orientată către agricultură, cu state
individuale puternice, idee sprijinită de Partidul Democrat condus de Thomas
Jefferson. În 1794, fermierii sunt obligaţi să accepte o acciză federală pentru
whisky.
Dacă Washington promovase o politică de
neintervenţie, în timpul preşedintelui John Adams (1797-1801) se pune
întrebarea dacă America trebuie să se alieze cu Franţa sau cu Anglia şi să tolereze
ca flota britanică să debarce şi să caute nave ale Statelor Unite,
constrângându-i pe marinarii americani să li se alăture. În 1803, Thomas
Jefferson (1801-1809) cumpără vastul teritoriu dintre râul Mississippi şi
Munţii Stâncoşi, aşa-numita Achiziţie a Louisianei, de la Franţa, dublând
teritoriul Statelor Unite. Pe plan extern, Statele Unite se implică în războiul
dintre Napoleon şi Marea Britanie, ducând la un război împotriva britanicilor
sub preşedintele James M. Madison. Experienţa aceasta l-a făcut pe James Monroe
(1817-1825) să proclame Doctrina Monroe la 2 decembrie 1823, în care se
stipula că Statele Unite nu se vor implica în conflicte europene şi nici nu vor
tolera tentativele de colonizare din partea puterilor europene în America.
După creşterea economică de după
Războiul din 1812, urmează dezvoltarea teritoriilor centrale de către fermierii
care căutau terenuri noi. Aceasta a determinat conflicte interminabile cu
triburile de amerindieni care fuseseră înghesuite spre nord sau colonizate în
rezervaţii.
Curtea Supremă
Tinerele State Unite se străduiau să
urmeze separarea puterilor susţinută de filozoful francez Montesquieu. John
Marshall, care a fost prim-judecătorul Curţii Supreme din 1801 până în 1835, a
restricţionat în mod repetat prezumţia de autoritate a preşedinţilor Thomas
Jefferson şi James M. Madison. În cazul Marbury vs. Madison din 1803, acesta a
reuşit să acorde Curţii Supreme dreptul de a examina constituţionalitatea
legilor federale şi, dacă este cazul, de a le declara nule.
George
Washington, 1793
Politica noastră constă în a nu face
alianţe permanente cu nici o parte a străinătăţii.
Reorientarea politică şi expansionismul
Sub preşedintele Andrew Jackson,
democraţia populară şi dominaţia partidelor încep să contureze sistemul politic
al Statelor Unite. Preşedintele James K. Polk anexează spaţii din vest,
extinzând în continuare teritoriile naţiunii, ale cărei graniţe se îndreptau
către Pacific.
Crizele economice din anii 1820, în urma
cărora mulţi fermieri au rămas datornici la bănci, au fost urmate de o turnură
politică, Andrew Jackson (1829-1837), primul preşedinte care nu făcea parte din
elita de est, introducând politica omului simplu. Între 1832-1836, a desfiinţat
a doua bancă a Statelor Unite ale Americii şi a dezvoltat un program de
ajutorare a fermierilor şi coloniştilor. Democraţia Jacksoniană marchează
politica SUA până în 1860. Aceasta implica dominaţia clasei mijlocii asupra
elitei economice, dezvoltarea sistemelor de partide şi dominaţia politică a
părţilor de vest şi de sud asupra celei de nord-est. Legile protecţioniste de
taxare vamală emise în 1828, în ciuda obiecţiilor vehemente ale statelor din
sud înaintate de John Calhoun, au condus la Criza nulificării, o controversă cu
privire la dreptul stat de a nesocoti legile federale, considerându-le nule.
Jackson a ameninţat Sudul cu intervenţie armată, salvând astfel Uniunea.
Din 1830, Jackson desfăşoară o politică
dură. Triburile amerindiene sunt expulzate în vest, în teritorii pustii, sau
colonizate în rezervaţii deplasate continuu din cauza expansiunii permanente.
Texas îşi declară independenţa faţă de Mexic în 1836. Mexicul trimite imediat
trupe în scopul de a-şi restabili autoritatea. După o serie de înfrângeri,
între care se numără masacrarea coloniştilor americani de trupele mexicane la
Alamo, în San Antonio, în martie 1836, texanii înfrâng în final armata mexicană
la San Jacinto.
Această perioadă se încheie odată cu
venirea preşedintelui James K.Polk (1845-1849). Polk declară că destinul
manifest al cetăţenilor SUA este să locuiască pe întregul continent, proclamând
Texasul ca stat în Congresul din martie 1845 şi provocând astfel cu bună
ştiinţă un război cu Mexicul. Acesta începe în iunie 1846 şi se încheie cu
victoria SUA. În februarie 1848, Mexicul este obligat să încheie pace, Statele
Unite ale Americii anexând California şi New Mexico. În plus, guvernul SUA
semnase Tratatul de la Oregon cu Marea Britanie, prin care îşi asigura
teritoriul dintre Munţii Stâncoşi şi Oceanul Pacific. Graniţa canadiană a fost
stabilită la paralela 49.
Până în 1848, teritoriul Statelor Unite
ale Americii se mai dublase o dată, iar în California fuseseră descoperite mine
de aur, dând startul Goanei după aur. În oraşele din vest domnea legea
pistolului.
Criza nulificării
În noiembrie 1832, statul Carolina de
Sud condus de John Calhoun ameninţă cu secesiunea, ameninţare care a fost adusă
la îndeplinire în 1860. Preşedintele Jackson a calificat aceasta drept trădare
şi se pregătea să intervină militar, însă nu şi-a realizat iniţiativa.
Conflictul, menţinut până la Războiul de Succesiune, a început la o cină
prezidenţială în aprilie 1830. Jackson a propus un toast: „Uniunea noastră
federală, trebuie să fie şi va fi menţinută", la care Calhoun a răspuns:
„Uniunea noastră dragă nu va fi menţinută fără libertăţile noastre."
Începutul Războiului de Secesiune
În semn de protest faţă de alegerea în
1860 a candidatului Abraham Lincoln, adept al abolirii sclaviei, ca preşedinte
al Statelor Unite, unsprezece state din Sud ies din Uniune. În consecinţă, în
1861 izbucneşte un sângeros război civil.
Problema nerezolvată a deţinerii de
sclavi creează o prăpastie adâncă între statele din Nord, în care predomina
burghezia orientată către comerţ, şi Sudul patriarhal agrar. Sclavia fusese
deja abolită în toate statele de la nord de Maryland către sfârşitul sec.
XVIII, dar Sudul, cu economia sa bazată pe plantaţii extinse, nu putea
supravieţui fără sclavi, principala forţă de muncă. Disputa se înteţise din nou
după Războiul cu Mexicul din 1848, când noile teritorii obţinute - California,
New Mexico şi Texasul - urmau să fie încorporate în Uniune ca state. Nordiştii
doreau să interzică sclavia în toate statele, iar sudiştii nu erau de acord,
pretinzând ca fiecare stat să aibă putere de decizie individuală.
Neînţelegerile interne au slăbit Partidul Democrat aflat la putere, în timp ce
la noul Partid Republican aderau grupări politice diverse ce militau împotriva
sclaviei. În 1860, pentru prima dată, un candidat republican, Abraham Lincoln,
câştigă alegerile prezidenţiale (1861-1865). În semn de protest, Carolina de
Sud iese din Uniune, declarându-şi independenţa. Alte zece state (Mississippi, Florida,
Alabama, Georgia, Louisiana, Texas, Virginia, Arkansas, Tennessee şi Carolina
de Nord) se alătură protestului, părăsind Uniunea, iar în februarie 1861,
formează Statele Confederative ale Americii, cu propria constituţie şi propriul
preşedinte, Jefferson Davis. La 12 aprilie 1861, trupele din Carolina de Sud
deschid focul asupra nordiştilor staţionaţi în fortul Sumter din Charleston,
marcând începutul Războiului de Secesiune american. După succesele iniţiale ale
Confederaţiei, situaţia se schimbă în favoarea Uniunii în 1863.
Partidul
Republican
Partidul Republican a fost format în
1854, prin unificarea grupurilor care militau împotriva sclaviei din partidele
Democrat şi Whig. Iniţial, obiectivul principal era anularea Actului
Kansas-Nebraska din 1854, care permitea ca în teritoriile din vest să fie
introdusă sclavia. Republicanii erau reprezentaţi şi susţinuţi îndeosebi în
statele din nord şi din vest.
Abraham Lincoln,
Discursul de la Gettysburg, 19 noiembrie 1863
Este mai important pentru noi să fim
aici, dedicaţi marii sarcini pe care o avem de realizat - de la aceşti defuncţi
onorabili căpătăm o dedicare şi mai mare pentru cauza pentru care ei şi-au dat
dovada supremă de devotament - să facem ca aceşti oameni să nu fi murit degeaba
- ca în această naţiune, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se nască din nou
libertatea - şi ca guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni să nu
piară din această lume.
Victoria Uniunii şi reconstrucţia
De la victoria din 1865 a Uniunii şi
până în 1877, politica americană a fost dominată de dispute referitoare la
reconstrucţia Sudului distrus la începutul Războiului de Secesiune. Construcţia
căii ferate transcontinentale a adus o creştere economică.
La începutul anului 1864, Lincoln îl
numeşte pe generalul Ulysses S. Grant comandant suprem al forţelor nordiste. La
9 aprilie 1865, la Appomattox, Virginia, Grant îl obligă pe generalul
Confederaţiei, Robert E. Lee, să capituleze, încheind astfel războiul. Cinci
zile mai târziu, Lincoln este împuşcat de un sudist fanatic la Washington. La
18 decembrie 1865, sclavii sunt eliberaţi prin cel de-al 13-lea amendament. La
fel ca Lincoln, succesorul său Andrew Johnson (1865-1869) pledează pentru o
politică de reconstrucţie şi reconciliere cu Sudul patriarhal, care era atât de
înapoiat, încât, până în 1870, producţia sa agricolă nu avea să ajungă nici la
jumătatea celei din 1860. Majoritatea republicanilor radicali din Congres
insistă însă asupra demontării totale a structurilor guvernamentale şi sociale
şi instalează administraţii militare pentru a controla statele din Sud. Biroul
Oamenilor Liberi, instalat în 1867 pentru protejarea sclavilor eliberaţi, a
fost copleşit de mai bine de trei milioane de sclavi eliberaţi - aproape
jumătate din toată populaţia statelor din Sud. Atitudinile sociale din Sud
aveau să se schimbe treptat, îndeosebi cu privire la drepturile civile ale
foştilor sclavi. O mişcare rasistă care cuprindea numeroase societăţi secrete,
cea mai mare fiind Ku Klux Klan, îi teroriza pe sclavii eliberaţi. Reformarea
fundamentală a societăţii sudice eşuează în stadiile sale incipiente, sub Grant
care, ca preşedinte (1869-1877), nu a avut un succes la fel de mare ca pe
vremea când era general. Cel de al doilea mandat al său a fost umbrit de
scandaluri de corupţie. După retragerea trupelor nordiste din Sud în 1870 şi
după încheierea oficială a Reconstrucţiei, vechile sisteme de discriminare
aveau să revină rapid pe plantaţii, deşi nu sub formă de sclavie deschisă. La
sfârşitul sec. XIX, se introduce segregarea rasială strictă, care afectează
şcolile, transportul în comun şi restaurantele.
După Războiul de Secesiune, Nordul
cunoaşte o creştere economică puternică, îndeosebi datorită construirii căii
ferate transcontinentale. În jurul anului 1893, au fost terminate cinci linii
de cale ferată, deschizând drumul spre Vestul slab colonizat.
Răscoalele
indienilor
Deschiderea Vestului de către colonişti,
mineri în căutare de au şi calea ferată s-a realizat în detrimentul
băştinaşilor americani. Teritoriile lor au fost expropriate cu brutalitate,
fiind forţaţi să trăiască în rezervaţii. Triburile care şi-au apărat
teritoriile erau tratate violent, chiar anihilate. Printre cele mai ample
conflicte se numără Bătălia de la Little Bighorn din 1876, unde indienii sioux
conduşi de comandantul Sitting Bull au nimicit expediţia de atac condusă de
George Armstrong Custer. În 1890, a existat o tentativă de a-l aresta pe
Sitting Bull, în timpul căreia a fost ucis. La 29 decembrie 1890, cavaleria SUA
a masacrat 200 de indieni sioux la Wounded Knee, în Dakota de Sud.
Creşterea economică
Între 1877 şi 1897, dezvoltarea rapidă a
oraşelor din Statele Unite, produsă de forţa de muncă a imigranţilor şi de
muncitorii din industrie, a fost însoţită de probleme sociale şi economice.
Ridicarea Statelor Unite la rangul de
putere mondială începe prin progresul său economic rapid. După construcţia de
căi ferate, descoperirea petrolului a condus la continuarea expansiunii
economice şi la sporirea puterii financiare, precum şi a capitalului de
investiţii economice. John D. Rockefeller înfiinţează Standard Oil Company în
1870, creând primele trusturi din Statele Unite; prin 1911, acesta controla
aproximativ 90 de procente din afacerile cu petrol. În 1873, Andrew Carnegie
începe construcţia industriei oţelului. Dezvoltarea rapidă a oraşelor şi
creşterea permanentă a numărului de imigranţi nevoiaşi din Europa şi Asia a condus
la dezvoltarea cartierelor etnice în marile oraşe şi la o creştere uriaşă a
numărului de muncitori din industrie. Nu existau reglementări pentru condiţiile
de muncă. Grevele neautorizate şi actele de violenţă erau la ordinea zilei, iar
uniunile se organizau numai local.
Rebeliunea din piaţa Haymarket din mai
1886 a demonstrat urgenţa soluţiilor sociale. În timpul unei demonstraţii în
masă, doisprezece oameni, printre care şi poliţişti, sunt ucişi după un atac cu
bombă. În consecinţă, patru anarhişti sunt spânzuraţi, deşi nu exista nici o
dovadă a vinovăţiei lor. Evenimentele din piaţa Haymarket au inspirat în mod
direct sărbătorirea pe plan internaţional a zilei muncii pe data de 1 mai.
În timp ce uniunile îşi consolidau
organizarea, clasa de mijloc cerea introducerea unor măsuri care să aducă la
dezvoltarea economică a ţării.
O problemă controversată a fost cea a
taxelor vamale protecţioniste, care favorizau vânzarea produselor americane în
ţară, în defavoarea celor europene, dar ameninţau sectoarele care erau
dependente de articole importate. Preşedintele Grover Cleveland (1885-1889 şi
1893-1897), un oponent al taxelor vamale prohibitive, nu a reuşit să-şi
împiedice succesorii să impună taxe vamale pentru bunurile exportate - Tariful
McKinley şi 1890 şi Tariful Dingley în 1897. Prin 1909, taxele
vamale atingeau 57 de procente. În 1893, căderea pieţelor străine şi
speculaţiile riscante de la bursă determină declanşarea unei crize economice
grave în Statele Unite ale Americii.
Trusturile
Un trust este un amalgam de companii
independente care sunt reunite într-o singură companie cu capital comun, cu
scopul de a controla piaţa, mai exact, de a crea monopol într-un anumit sector
industrial. Spre deosebire de un cartel, un trust are administraţie şi capital
unic şi o organizare centralizată. Chiar de la înfiinţarea trusturilor,
guvernul SUA a încercat să le interzică, pentru a asigura competiţia liberă,
dar cel mai adesea succesul acestuia a fost moderat. Printre legile antitrust
din SUA se numără Actul Sherman (1890), Actul Elkins (1903), Comisia de comerţ
federal şi Actul Clayton (1914).
Politica imperialistă
Între 1897 şi 1898, William McKinley şi
Theodore Roosevelt intensifică expansiunea imperialistă a SUA în America Latină
şi în regiunile din Caraibe. După 1913, preşedintele Woodrow Wilson se
concentrează asupra politicii interne, dar contextul extern îl forţează să
intre în Primul Război Mondial de partea Aliaţilor în 1917.
Republicanul William McKinley
(1897-1901) este primul preşedinte modern al Statelor Unite ale Americii
(1897-1901). El a întărit autoritatea personală a preşedintelui, a instituit
taxe vamale de import, a introdus standardul în aur pentru dolar şi a întărit
încrederea în guvern a comercianţilor, a industriaşilor şi a sindicatelor. În
1898, McKinley intervine în lupta de eliberare a Cubei de sub dominaţie
spaniolă. Interesul guvernului era îndreptat către noile pieţe şi surse de
materie primă din America Latină şi din regiunea Pacificului, până în Orientul
îndepărtat. Cuba devine republică prin Tratatul de la Paris, iar Filipinele,
Guamul şi Puerto Rico sunt cedate de Spania Statelor Unite ale Americii, fapt
care generează în 1899 constituirea unor ligi antiimperialiste în cercurile
democrate.
După asasinarea lui McKinley în septembrie
1901, succesorul său, Theodore Roosevelt (1901-1909), intensifică politica
expansionistă. Pe plan intern, realizează un control mai eficient al
trusturilor şi mediază conflictele muncitorilor. Reales în 1904, acesta
intervine în numeroase ţări din America Centrală şi mediază Războiul
Ruso-Japonez din 1904-1905, acţiune care îl face să devină primul preşedinte
american care primeşte Premiul Nobel pentru pace (1906). După instalarea unui
guvern dependent de SUA în Panama în 1903, Roosevelt obţine controlul zonei
viitorului canal şi construieşte Canalul Panama (deschis în 1914), care leagă
Pacificul de Atlantic.
În 1913, Woodrow Wilson (1913-1921) îi
readuce la putere pe democraţi. Wilson temperează politica de expansiune,
concentrându-se îndeosebi asupra problemelor interne. Programul său Noua
libertate urmărea reforme sociale. Wilson a avut o politică liberală pentru
diferitele culturi şi a promis să respecte drepturile altor naţiuni. După
izbucnirea Primului Război Mondial, Wilson răspunde printr-o declaraţie de
neutralitate. Demersul său era controversat, însă promisiunea de neintervenţie
i-a asigurat realegerea în 1916. Cu toate acestea, a fost obligat, mai ales de
republicani, să acţioneze, cu atât mai mult că războiul submarin fără
restricţii afecta comerţul SUA. Cu aprobarea Congresului, Wilson declară război
Germaniei la 6 aprilie 1917.
Preşedintele McKinley despre Doctrina Monroe
Izolarea nu mai este posibilă sau dorită. Perioada de
exclusivism a trecut. Expansiunea comerţului reprezintă viitorul. Războaiele
comerciale nu sunt profitabile. O politică de bunăvoinţă şi de relaţii de
comerţ prietenos va împiedica represaliile.
Corolarul
Roosevelt
La 6 decembrie 1904, preşedintele
Theodore Roosevelt amendează Doctrina Monroe prin Corolarul Roosevelt. Acesta
proclamă dreptul americanilor de a interveni în emisfera vestică (America
Latină şi regiunea Pacificului) şi justifică dreptul Statelor Unite ale
Americii de a-şi exercita puterea politică pe plan internaţional în America
Latină. Rolul Statelor Unite de „jandar al lumii", controversat şi astăzi,
începe în timpul guvernării sale.
