IV.2. Imperiul German: Reforma şi consecinţele ei
517-1609
Cu sprijinul puternicilor prinţi
protestanţi, Reforma iniţiată de Martin Luther se extinde rapid în provinciile
imperiului. După primele războaie religioase, Pacea de la Augsburg creează o
balanţă de putere între catolici şi protestanţi. Cu toate acestea, pacea e
instabilă, deoarece nu aduce nici o concesie pentru calvinişti. Astfel, chiar
şi după Pacea de la Augsburg apar conflicte cauzate de diferende confesionale.
Conflictul se intensifică progresiv şi duce la Răbzoiul de 30 de Ani, în care
principii protestanţi din Imperiul Romano-German luptă cu principii catolici şi
împărat.
Reforma şi Războiul Ţărănesc
Reforma Bisericii iniţiată de
reformatorul religios german Martin Luther e radicală, fiind asociată cu
cererile revoluţionarilor.
După moartea lui Maximilian I, nepotul
acestuia, Carol V, este ales sfânt împărat roman în anul 1519. Alegerea
acestuia e asigurată de plata unor mite consistente principilor electori.
Habsburgii strâng aceşti bani prin împrumut la casa de comerţ Fugger, a cărei
reţea comercială cuprindea aproape toată lumea. Între timp, începuse Reforma.
Iniţial, Reforma e o mişcare în
interiorul Bisericii, declanşată de practica acesteia de a vinde indulgenţe. În
anul 1517, la Wittemberg, Martin Luther face publice cele 95 de teze pentru
reformarea Bisericii. Se desparte de Biserică în anul 1520, când papa îl
ameninţă cu excomunicarea, iar în 1521 Luther îşi apără tezele în Dieta de la
Worms.
Mişcarea se dezvoltă rapid, odată cu
susţinerea puternicilor prinţi germani. Prinţul elector Frederic de Saxonia îl
găzduieşte pe Luther în castelul Wartburg, unde acesta va lucra la traducerea
în limba germană a Bibliei.
Curând, Reforma va fi legată de
tulburările sociale ale vremii. În anii 1522-1523 are loc o răscoală a
cavalerilor imperiali, condusă de Ulrich von Hutten şi Franz von Sickingen,
care se consideră reprezentanţii umanismului şi ai Reformei, în conflict cu
prinţii germani catolici. În anii 1524-1525, ţăranii se răscoală împotriva
proprietarilor de pământ aristocraţi, jefuind conace şi mănăstiri din Franconia
şi Suabia. Luther se alătură prinţilor împotriva ţăranilor, în timp ce
reformistul radical Thomas Münzer conduce ţăranii din Turingia. În anul 1525,
armata ţăranilor este înfrântă la Frankenhausen de către prinţi, Münzer fiind
executat. Între anii 1533-1534, anabaptiştii preiau controlul în Münster.
„Manifestul
tinerilor mansfeldieni” de Thomas Münzer, 1524 (fragment)
Înainte, înainte, cât timp mai arde
focul. Nu-ţi lăsa sabia să se răcească, n-o lăsa în paragină! Căleşte-o pe
nicovala lui Nimrod, dărâmă turnul lor la pământ! Nu se poate, atâta vreme cât
ei trăiesc, frica umană ar trebui să dispară. Unii nu ştiu să-ţi spună nimic
despre Dumnezeu, însă te conduc. Înainte, înainte, cât încă mai este zi.
Dumnezeu e înainte, urmează-L!
Organizaţia protestanţilor şi pacea religioasă de la Augsburg din 1555
După anul 1530, o mare parte a
imperiului devine protestantă. Împăratul câştigă războaiele religioase
împotriva Ligii de la Schmalkalden, însă protestanţii, susţinuţi de Franţa,
rivala Habsburgilor, înclină balanţa puterii în favoarea lor prin Pacea de la
Augsburg din 1555.
Sfântul împărat roman Carol Quintul
conduce un imperiu extins, în care „soarele nu apune niciodată". Acesta
cuprindea Spania, Lumea Nouă, Austria, nordul Italiei şi Olanda. El înţelege
necesitatea reformei Bisericii, însă pretenţiile sale la un imperiu mondial
impun supuşilor săi o religie unică. Astfel, vede în Reformă un factor
destabilizator pentru politică şi luptă cu îndârjire împotriva lui. Deoarece e
de obicei absent din imperiu, în 1531 îl încoronează pe fratele său, Ferdinand
I, drept rege roman al germanilor. Astfel, Ferdinand devine responsabil de
negocierea dintre prinţii imperiali catolici şi protestanţi şi de menţinerea
păcii.
Prinţul elector de Saxonia şi contele
Filip de Hesse cel Mărinimos ajung în fruntea mişcării reformatoare şi îl
sprijină pe Luther în dezvoltarea bisericilor evanghelice. Noile biserici de
stat nu dau socoteală în faţa unor autorităţi bisericeşti mai înalte, ceea ce
demonstrează o creştere imensă a puterii şi influenţei lor. În 1530, prinţii
protestanţi formulează Confesiunea de la Augsburg, pe care o susţin în faţa
Dietei, iar în 1531 aceştia se organizează în Liga de la Schmalkalden. În 1539,
când Brandenburg se declară de partea Reformei, întreaga regiune de sud-vest,
est şi nord a imperiului (cu excepţia zonei Brunswick-Wolfenbüttel) e
protestantă. Prinţii germani secularizează diocezele catolice şi îşi instalează
acolo fiii mai mici drept conducători ereditari, forţând astfel mâna
împăratului şi punând la încercare domnia acestuia în numeroase teritorii din
imperiu.
În războiul dus de Liga de la
Schmalkalden, Carol Quintul îi înfrânge pe protestanţi sub conducerea Saxoniei
şi a regiunii Hesse, îl ia prizonier pe contele Filip şi transferă ţinuturile
şi titlurile electorale din Saxonia ducelui Mauriţiu de Saxonia, care luptase
de partea sa. Însă Mauriţiu trece de partea adversă, iar între 1551-1552 pleacă
spre Austria în calitate de conducător al opoziţiei prinţilor regrupaţi,
forţându-l pe împărat să fugă. În 1552, Mauriţiu obţine de la regele Ferdinand
pacea de la Passau, care garantează protestanţilor libertatea religiei. Acest
tratat deschide drumul Păcii de la Augsburg dintre împărat şi protestanţi,
semnată la 25 septembrie 1555, care stipula faptul că fiecare prinţ putea
hotărî ce religie trebuie să adopte supuşii săi („Cuius regio, eius
religio"). Mauriţiu de Saxonia reuşeşte astfel să obţină teritorii
mari şi putere pentru familia sa.
Henric cel Tânăr
de la Brunswick-Wolfenbüttel
Henric cel Tânăr (1489-1568), care se
opunea cu vehemenţă Reformei, e conducătorul absolutist al regiunii Brunswick-Wolfenbüttel
începând cu anul 1514. El rămâne un catolic dogmatic şi loial împăratului, în
timp ce alţi welfi devin protestanţi. Luptă împotriva oraşelor protestante
Brunswick şi Lübeck. Lucrarea Hank din Wolfenbüttel duce la o polemică literară
intensă; în anul 1541, Martin Luther scrie: Împotriva lui Hanswurst. Excluderea lui în anul 1542
provoacă războaiele religioase ale Ligii de la Schmalkalden. Când Henric moare
în 1568, fiul său Julius se converteşte la protestantism.
