III.23. Africa Subsahariană
SECOLELE V-XV
În Evul Mediu, imperii extinse s-au
dezvoltat nu doar în nord ci şi în alte părţi ale Africii. Mai ales în Africa
de Vest existaseră de secole imperii care prosperaseră prin comerţul
transsaharian o cu nordul Africii. De asemenea, comerţul maritim îmbogăţise
oraşele de pe coasta Swahili din estul continentului. Legăturile acestora
ajungeau în interiorul Africii până în regatul Zimbabwe, renumit pentru minele
sale de aur.
Africa de Vest
După sec. V, în sudul Saharei existau
mai multe regate mari, care controlau traseele caravanelor din zonă.
În Evul Mediu timpuriu, de-a lungul
traseelor de caravane din Africa de Vest au apărut diverse regate. În sec. V,
la sud de Maroc, în Mauritania, se dezvoltă regatul Ghanei, cu capitala Koumbi
Saleh. În sec. VIII, Berberii domneau peste supuşii de culoare până când
aceştia şi-au alungat stăpânii. Comerţul cu aur şi sare era profitabil, însă
negustorii arabi, care aduseseră islamul în anul 1000, sunt urmaţi curând de
invadatori. În sec. XI, Ghana este distrusă de către Almoravizii nord-africani.
Izbucneşte războiul, care se sfârşeşte cu islamizarea ţării.
În 1203, poporul Soso cucereşte Koumbi
Saleh şi domneşte pentru scurt timp în Ghana. Ei sunt înfrânţi la mijlocul sec.
XIII de către poporul Malinka, acesta punând bazele unui regat în Mali. Şi
poporul Malinka este convertit la islamism. Sub conducătorul Manşa Musa, în
prima parte a sec. XIV începe o perioadă de prosperitate, coordonată din
capitala Niani. Însă, în anii 1400, regatul se prăbuşeşte, fiind înlocuit de
Songhai. Aceştia îşi aveau originile în ird-vestul nigerian, iar în sec. VIII
îşi extind teritoriul de-a lungul râului Niger, construind un regat prosper în
jurul capitalei Gao. Regele Kossoi şi supuşii săi se convertesc la islamism în
anii 1000. Liga oraşului-stat Kanem-Bornu, care se dezvoltase în nord-estul
lacului Ciad şi avea să existe până în sec. XIX, se converteşte la islamism în
sec. XI.
Zonele de coastă ale Golfului Guineii
rămân singurele regiuni în care islamul nu reuşeşte să se impună. Aici, poporul
Yoruba întemeiază mai multe regate. Dintre acestea, Ife (vechiul nume Ile-Ife)
în sec. VIII-XIII era centrul cultural şi politic. Avea să fie înlocuit de
Regatul Benin. În sec. XV, regii, denumiţi Oba, întreprindeau numeroase
expediţii militare în care luau captivi; după sec. XVI, aceştia erau vânduţi
europenilor ca sclavi.
Mansa Musa
În 1324, Mansa Musa, conducătorul
statului Mali, face un pelerinaj la Mecca, însoţit de o caravană imensă; se
spune că avea 60.000 de cărăuşi. Cantitatea de aur cheltuită de Musa doar în
Cairo a destabilizat moneda egipteană pentru câteva decenii. Musa construieşte
o mare moschee în Timbuktu şi dezvoltă o şcoală islamică ce avea să devină un
centru al învăţăturii islamice.
Sudul şi estul Africii
Coasta est-africană se caracteriza prin
legături comerciale care ajungeau până în China şi în nordul Africii în
Zimbabwe.
Ethiopia creştină îşi mută centrul de la
Aksum spre munţi, pentru a se apăra mai uşor de atacurile musulmane. Aici, în
sec. X, dinastia Zagwe preia puterea. Zagwe reconstruieşte Ethiopia din reşedinţa
regală de la Lalibela. În 1268, e înlăturată de dinastia Salomonidă, ce
pretindea că este descendentă a lui Menelik, fondatorul legendar al naţiunii.
Membrii ei se aflau într-un conflict permanent cu vecinii musulmani şi prinţii
rebeli ai provinciilor. Pentru a impune puterea bisericii, care legitima domnia
împăratului, începe persecuţia evreilor şi a ereticilor. În sec. XV, se
restabilesc legăturile cu Europa, mai ales cu papa de la Roma şi cu Portugalia,
care în sec. XVI sprijinea activ lupta împotriva musulmanilor.
Pe coasta est-africană, din nordul
Somaliei până în Mozambic, se dezvoltă legături între elementele africane şi
cele arabe islamice, formând cultura swahili (din cuvântul arab sahil,
„coastă"), ale căror oraşe se îmbogăţesc şi devin puternice prin comerţul pe
continent şi pe mare cu Arabia, India şi China. În sec. XIV, Kilwa din Tanzania
deţinea poziţia cea mai importantă între oraşele de pe coastă.
Partenerii comerciali din Africa erau
triburile Bantu, care livrau în principal cupru şi fildeş. Poporul Bantu se
răspândise din interiorul continentului spre sud şi est, imediat după sec. I,
transformând-şi limba într-una dintre cele mai vorbite din Africa.
În sec. XII, poporul Shona, vorbitor de
limbă bantu, pune bazele unui stat pe teritoriul pe care astăzi se află statele
Mozambic şi Zimbabwe. Zeci de mii de oameni locuiau aici, între zidurile
fortificate care înconjurau Marele Zimbabwe capitala lor. Obiectele chinezeşti
de ceramică din perioada Ming descoperite atestă cât de extinse erau legăturile
comerciale. Exporturile principale din Zimbabwe erau minereurile şi aurul.
Imperiul Shona avea să fie înlocuit în
sec. XV de către dinastia mozambicană Monomotapa, care pentru un timp se
întindea până în vest. Sunt ridicate mari bastioane, însă regatul trecuse deja
sub controlul portughezilor, declinul şi prăbuşirea sa în anii 1600 fiind
iminente.
Bantu
Cuvântul ban-tu înseamnă persoană şi
semnifică o mare familie lingvistică, vorbită astăzi de cca 100 de milioane de
oameni din Africa Centrală şi de Sud. Jumătate dintre ei vorbesc limba swahili.
Populaţiile vorbitoare de bantu au migrat din Nigeria şi Camerun, prin Africa
de Est, spre Africa de Sud.
