III.21. Japonia
CCA 400-1338
În sec. IV, sub influenţa Chinei, în
Japonia începe să se dezvolte un imperiu care atinge înflorirea culturală
maximă în sec. VIII. În perioada care a urmat, marile realizări culturale sunt
însoţite de un declin al puterii imperiale. Odată cu apariţia clasei de
samurai, între secolele VIII-XII, se dezvoltă o formă de feudalism care va
rămâne caracteristică pentru Japonia până în sec. XIX.
Dezvoltarea statului şi înflorirea culturii
După faza de construire a statului,
Perioada Nara va favoriza şi dezvoltarea culturii.
Conform mitologiei, statul japonez a
fost întemeiat în anul 600 î.Hr., când zeul Ninigi a coborât pe muntele Kirishimayana,
fiind înaintaşul lui Jimmu, primul împărat. În realitate, existau probabil doar
câteva regate mai mici, unite pentru prima dată în anii 400 într-un imperiu
extins, sub dinastia Yamato, care domneşte şi azi. Membrii dinastiei Yamato îşi
motivau dreptul la conducere prin descendenţa din zeiţa soarelui, Amaterasu,
cea mai importantă zeiţă în religia Shinto. Împăratul japonez, tenno,
avea funcţia de mare preot şi putere politică.
Multe realizări în domeniul culturii se
datorează Chinei, cum ar fi scrierea şi prelucrarea metalului. Misionarii
budişti încep să apară pe insule în 552. Împărăteasa Suiko şi prinţul regent
Shotoku promovează ulterior budismul. În 604 este promulgată o constituţie în
17 articole care conţinea, între altele, maxime morale şi principiul unei
ordini sociale ierarhice. Reformele Taika, introduse în 646, urmează modelul
chinez şi sunt menite să întărească puterea imperială centralizată, în
defavoarea aristocraţiei. Ţara era condusă din capitala Nara, prin
administratori imperiali. Tot ţinutul aparţinea împăratului, care garanta
nobilimii loiale fiefuri teritoriale.
Japonia ajunge la un punct maxim de
înflorire culturală în timpul perioadei Nara, în special în timpul împăratului
Shomu, care domneşte până în 756. În 743, acesta modifică reformele Taika, dând
nobilimii drepturi ereditare asupra proprietăţilor. Astfel, aristocraţia a
reuşit să pună bazele unei puteri care avea să slăbească autoritatea centrală
în decursul câtorva generaţii. Ascensiunea familiei Fujiwara, din care făceau
parte mama şi soţia lui Shomu, începe în această perioadă. De asemenea, Shomu
promovează budismul. Construieşte în Nara faimosul templu Todaiji, cu un
Daibutsu (Marele Buddha) înalt de 15 m.
Pentru a diminua puterea din ce în ce
mai mare a preoţilor budişti şi a mănăstirilor, în 784, împăratul Kammu mută
capitala la Heian-kyo (actualul Kyoto), deschizând perioada Heiană.
Shoguni, samurai şi daimyo
Curtea imperială pierde din puterea
politică în urma dezvoltării structurilor feudale conduse de shoguni şi
susţinute prin forţa militară a samurailor războinici.
Artele, mai ales literatura, ating un
mare rafinament în timpul perioadei Heiane, între 794-1185; doamnele de curte
erau autori remarcabili de texte. În timp ce cultura de la curte înflorea,
puterea politică a împăratului continua să scadă. Funcţiile sale se limitează
treptat la activităţi religioase rituale, în timp ce adevărata putere revenea
familiilor nobile care îşi transformaseră proprietăţile în dominioane autonome
ducând ţara la război civil. Iniţial, familia Fujiwara constituia dinastia
dominantă.
În sec. VIII, în timpul războiului de
expansiune a imperiului către nord, eficienţa militară a armatei de recruţi se
dovedeşte insuficientă. Samuraii mercenari, bine instruiţi, erau mult mai eficienţi
în luptă şi, de asemenea, în războaiele civile. Anumite familii se
specializează în conducerea acestor samurai, formând astfel noblimea
războinică. Sistemul era pluristratificat, samuraii jurând credinţă unor
conducători, care, la rândul lor, erau loiali anumitor familii. Printre aceste
dinastii, clanurile Taira şi Minamoto provoacă de multe ori puterea familiei
Fujiwara.
Clanul Taira înlocuieşte dinastia
Fujiwara după un război civil, la jumătatea sec. XII, fiind la rândul său
înfrânt în 1185 de către clanul Minamoto. În 1192, Minamoto Yorimoto primeşte
de la împărat titlul ereditar de shogun („general imperial") şi
creează shogunatul Kamakura, denumit după reşedinţa sa. Însă, la începutul
perioadei Kamakura (1192-1333), are loc o nouă schimbare de putere. În 1203 membrii
clanului Hojo devenind regenţii ereditari ai shogunatului, în timp ce shogunii
intră într-un con de umbră.
Clasa daimyo conduce casta
războinică a samurailor pe parcursul sec. XII. Clanul Hojo se sprijină în mare
parte pe aceştia pentru a respinge invaziile mongolului Kubilai-Han în 1274 şi
1281. Reuşesc, în mare parte, cu ajutorul vânturilor divine (kamikaze),
însă, pentru că nu a fost vorba de o cucerire şi nu existau prăzi de război,
loialitatea conducătorilor daimyo faţă de guvernul central se diminuează. În
1333, împăratul Go-Daigo profită de acest lucru şi îi înlătură pe shogunii
Kamakura şi pe regenţii Hojo ai acestora, cu sprijinul samurailor din clanul
Ashikaga. Restaurarea Kemmu durează doar până în 1338, când Ashikaga Takauji,
care aspira la titlul de shogun, preia puterea printr-o lovitură de stat.
Extras din Cartea
de căpătâi, scrisă de doamna de curte Sei Shonagon
Un mire fericit că-şi vede socrul / O mireasă
care se face plăcută soacrei ei
Un vasal care niciodată nu-şi trădează
stăpânul...
Bărbaţi, femei şi preoţi care leagă
prietenii pe viaţă.
Multe cărţi cuprind ceea ce nu ştie una
singură.
