III.18. Imperiul mongol şi succesorii acestuia
SECOLUL XII-XV
Cuceririle lui Genghis-Han şi ale
urmaşilor acestuia aveau să schimbe fundamental structurile Asiei şi Europei de
Est. „Furtuna mongolă" care loveşte Bagdadul în anul 1258 duce la
sfârşitul lumii islamice vechi. Forţa distructivă a călăreţilor nomazi aduce
prăbuşirea multor oraşe şi regate. Toleranţa religioasă a mongolilor le permite
asimilarea în culturile dominante ale teritoriilor cucerite, cum ar fi China şi
Persia. Imperiul imens întemeiat de Timur Lenk în sec. XIV moşteneşte atât
tradiţiilor mongole, cât şi cele islamice, însă după moartea acestuia se
dezintegrează rapid.
Campaniile de cucerire ale lui Genghis-Han
Genghis-Han uneşte majoritatea
triburilor mongole şi duce campanii de cucerire în toate direcţiile. Odată cu
mongolii vine şi un val de distrugeri înspăimântătoare.
Înainte de ascensiunea lui Genghis-Han,
după migraţiile din Antichitatea târzie, Asia era dominată de triburile nomade
turcice şi mongole. Puterea acestora consta în metodele rapide de luptă, cum ar
fi atacuri ale călăreţilor arcaşi, organizaţi în unităţi mici şi mobile. Între
anii 1133-1211, mongolii tribului Qara-khitai controlau regiuni vaste din Asia
Centrală, însă după anul 1200 sunt alungaţi spre est de către Horezm-şahi.
La sfârşitul sec. XII, Temujin,
descendent al unei familii conducătoare dintr-un trib mic din nord-estul
Mongoliei de azi, reuşeşte să unească mai multe triburi şi să adune o armată
puternică. În anul 1206 îşi ia numele de Genghis-Han (rege universal) şi începe
o campanie de cucerire pe care o plănuise în detaliu. În 1207 ocupă sudul
Siberiei, iar între 1211-1216 cucereşte nordul Chinei. Încearcă fără succes să
înainteze spre China Centrală; cu toate acestea, în anul 1209, uigurii i se
supun. O acţiune nesăbuită a Horezm-şahilor îi oferă posibilitatea campaniei în
vest, pe care o plănuise demult. Între anii 1219-1221, Genghis-Han invadează
Transoxiana şi teritorii largi ale Horezm-şahilor. În anul 1220, stabileşte
capitala la Karakorum, în nordul Mongoliei. Ocupă nordul Persiei, Armenia şi
Georgia şi îi înfrânge pe cnejii ruşi în anul 1223.
Genghis-Han îşi duce campaniile cu o
cruzime extremă, încurajând jaful şi distrugerea. Cu toate acestea, pune bazele
unui imperiu sprijinit de comerţul caravanelor, stabilind o reţea imensă de
puncte comerciale şi de comunicaţie; de asemenea, asigură paza Drumului
Mătăsii. Mongolii au arătat şi o toleranţă pragmatică faţă de alte religii.
Imperiile cucerite au fost absorbite într-o „uniune prietenoasă" şi li se
cerea tribut, de unde s-au acumulat rezerve considerabile pentru statul mongol.
Genghis-Han şi succesorii săi au reuşit până la sfârşitul sec. XIII să creeze
un imperiu uriaş, care se întindea de la Oceanul Pacific, la est până la
Dunărea de jos, la est. Genghis-Han moare în 1227, imperiul fiind împărţit
între cei patru fii ai săi.
Răspândirea stăpânirii mongole
Imperiul este împărţit între fiii lui
Genghis-Han, însă abia a treia generaţie şi-a arătat cu adevărat puterea
militară, prin cucerirea unor porţiuni vaste din Asia şi Europa de Est.
Ogodei, fiul lui Genghis-Han, care îi
urmează ca „mare han", decide în anul 1236, într-un consiliu de război, să
cucerească Rusia, Polonia şi Ungaria, iar de acolo să avanseze în restul
Europei. Între anii 1236-1242, nepotul său, Batu-Han, ocupă cea mai mare parte
a vestului Rusiei. În 1240 invadează Kievul şi aproape că ajunge la Marea
Baltică. Între anii 1240-1241, oştirile sale devastează Polonia şi Ungaria şi
anihilează o armată de cavaleri germani şi polonezi la Liegnitz, în Silezia, la
începutul anului 1241. În decembrie 1241, Ogodei moare, iar Batu-Han îşi
întoarce oştirile în est, pentru a prelua succesiunea. În 1251, Mangu-Han, alt
nepot al lui Genghis-Han, devine mare han la Karakorum şi începe construcţia
sistematică a unui imperiu măreţ. Între timp, vărul său Batu-Han şi urmaşii
acestuia devin independenţi şi întemeiază hanatele Hoardei de Aur şi Hoardei
Albastre în Moscova şi Europa de Est. Însă în sec. XIV pierd din teritorii în
bătăliile împotriva marilor cneji ruşi, iar în anul 1502 statele sunt distruse.
Mangu-Han, a cărui curte culturală se caracteriza prin toleranţă religioasă,
primeşte cu respect o legaţie papală condusă de Willem van Ruysbroeck, în anul
1253. Îl însărcinează pe fratele său mai mic, Kubilai-Han, care în 1260
moşteneşte titlul de mare han, cu ocuparea Orientului şi a regiunilor de sud;
Kubilai-Han invadează China şi fondează dinastia Yuan, care durează până în
anul 1368. Hülegü-Han cucereşte Persia şi conduce operaţiunea de ocupare a
Bagdadului, care în anul 1258 pune capăt califatului şi vechii orânduiri
islamice. După ce înlătură principatele mici din Orientul Mijlociu, este oprit
de mamelucii egipteni. Hülegü-Han întemeiază dinastia de hani, care stăpâneşte
Iranul, Irakul, Siria, estul Anatoliei şi Caucazul, din palatul regal de la
Tabriz. În anul 1300, în timpul domniei lui Ghazan-Han, dinastia se converteşte
la islamism.
În anul 1335, Imperiul Mongol se
fărâmiţează într-o serie de principate mici. Cu toate că existenţa lui se
întinde doar pe parcursul a 150 de ani, Imperiul Mongol a influenţat popoarele
şi statele lumii, din China până în Europa.
Bagdadul înainte
de atacul mongol din 10 februarie 1258:
„Împreună cu ei (doi înalţi oficiali şi
conducătorul armatei din Bagdad), oastea din Bagdad a hotărât să se retragă,
cei mai mulţi dintre locuitori sperând că astfel vor fi salvaţi. Însă
locuitorii au fost împărţiţi între unităţile formate din mii, sute şi zeci de
oameni ale oştii mongole şi ucişi. Cei care au rămas în oraş au fugit ori s-au
ascuns în pământ şi sub băile publice."
Din Suma istoriilor a lui Raşid ad-Din
Imperiul lui Timur Lenk
După anul 1370, cuceritorul Timur Lenk
uneşte tradiţiile islamice şi mongole într-un vast imperiu asiatic. Aduce în
Samarkand cărturari şi artişti, transformând capitala în centru cultural.
În sec. XIV, în Asia Centrală apare un
imperiu agresiv, în ascensiune, care îmbina caracteristicile mongole cu cele
islamice. Hanatul Jagatai, format de urmaşii celui de-al doilea fiu al lui
Genghis-Han, domina Asia Centrală, însă, în sec. XIV, dominionul acestuia se fărâmiţează
în mai multe triburi. În contextul acestor tulburări politice, un prinţ turcic,
cunoscut sub numele de Timur Lenk, se remarcă drept un conducător puternic. În
anul 1366 Timur Lenk preia puterea în Samarkand, iar în aprilie 1370 uneşte sub
conducerea sa majoritatea hanatelor din Transoxiana.
În 1370 îl învinge pe vasalul mongol din
dinastia Horezm-şahilor, iar în 1379 jefuieşte oraşul rebel Konya Urgench. În
1381 cucerise deja cea mai mare parte a Afghanistanului. Îi integrează pe
conducătorii locali în „uniunea prietenoasă" sau îi înlătură. În anul
1387, Timur Lenk cucereşte Isfahanul, iar în 1393 ia Shirazul de la Muzaffarizi.
În anul 1391 îl pune pe fugă pe cel mai periculos rival al său, Tokhtamysh,
hanul Hoardei de Aur, care formase un imperiu în vestul Rusiei şi Caucaz;
cucerirea acestuia aduce nenumărate comori, care sunt trimise la reşedinţa
regală din Samarkand. În 1393, Timur Lenk ocupă Iraqul şi Bagdadul, după ce îi
înfrânge pe războinicii care domneau aici. În anul 1394 asediază Damascul, iar
în 1401 îl jefuieşte. În iulie 1402, Timur Lenk îi anihilează pe otomanii din
Anatolia şi îl ia prizonier pe sultanul Baiazid I, care refuzase să se alieze.
Între anii 1398-1399, generalul care
domnea din şa peste imperiul său mondial duce o campanie militară împotriva
Indiei, în urma căreia cucereşte Lahore şi Delhi şi execută 100.000 de
prizonieri. Timur Lenk trata cu indulgenţă oraşele şi conducătorii care i se
supuneau de bunăvoie, însă îi extermina fără milă pe cei care opuneau
rezistenţă. Soarta rebelilor era şi mai aspră, un exemplu fiind oraşele Isfahan
şi Bagdad care s-au răsculat în anul 1387 şi respectiv 1401; Timur Lenk ucide
10.000 de locuitori, formând din capetele lor o piramidă în faţa zidurilor
oraşului. În afară de cuceriri, Timur Lenk, care a domnit peste unul dintre
cele mai mari imperii din istorie, a strâns în jurul său cărturari, poeţi şi
pictori de curte. Mulţi proveneau din teritoriile ocupate, fiind aduşi la
Samarkand. Construind aici moschei şi medrese magnifice, l-au transformat în
„centrul lumii" şi în „poarta spre Paradis". Timur Lenk era un sunnit
dogmatic, însă, în acelaşi timp, a căutat să păstreze tradiţiile mongole nomade
preislamice. În toamna anului 1404 pleacă spre nord cu o armată imensă pentru a
cuceri China, dar moare la Utrar la 19 februarie 1405.
Stăpânirea Timurizilor
Imperiul întemeiat de Timur Lenk este
împărţit între succesorii acestuia, însă noile regate continuă să aibă o
influenţă puternică în Asia Centrală până în sec. XVI.
Urmând tradiţia mongolă, moştenitorii
lui Timur Lenk, Timurizii, împart imperiul între ei după ce succesorul ales al
acestuia, nepotul său Pir Muhamma, guvernatorul Kandaharului, este asasinat în
anul 1407. Şah-Rokh, fiul cel mai mic al lui Timur Lenk, care domnise în Herat
din 1405, se dovedeşte cel mai important moştenitor şi conducător al clanului.
Obţine controlul asupra Transoxianei şi Persiei şi îi supune pe cei mai mulţi
hani uzbeci şi ai Hoardei de Aur, însă pierde Iraqul în faţa dinastiilor
locale. Şah-Rokh, un remarcabil patron al artelor şi ştiinţelor, a fost unul
dintre Timurizii cei mai paşnici şi mai cultivaţi.
Fiul său, Ulug Beg, care începând din
anul 1409, era han autonom în Samarkand, a fost unul dintre cărturarii cei mai
importanţi ai timpului său. Între anii 1428-1429, a construit un observator cu
instrumente telescopice, de unde facea cele mai exacte calculele astronomice
din acea vreme. Capitala Samarkand, întemeiată de bunicul său Timur Lenk, a
continuat să strălucească sub domnia lui. Tot la Samarkand erau înmormântaţi
conducătorii în necropole magnifice.În anul 1447, poartă un război pentru
succesiunea imperiului lui Şah-Rokh împotriva propriului fiu, Abd al-Latif.
Conflictul se sfârşeşte cu asasinarea lui Ulug Beg în anul 1449 şi cu a lui Abd
al-Latif un an mai târziu.
Abu Said, strănepotul lui Timur Lenk,
iese victorios din tulburările care au urmat pentru conducerea Transoxianei. În
anul 1469, e luat prizonier şi executat de membrii tribului turcic Akkoyunlu,
„turcii oii albe", care înaintau dinspre Persia. Fiul său, sultanul Ahmad,
păstrează regiunea Samarkandului, însă este supus unei presiuni constante din
partea Şaibanizilor uzbeci. Nepotul lui Ahmad era Babur, primul Mare Mogul al
Indiei. Ultimul Timurid încă domnea din Herat până într-o regiune a Afghanistanului,
însă moare în 1506 în timpul unei campanii împotriva Şaibanizilor care
atacaseră oraşul. Ultimii conducători descendenţi ai lui Timur Lenk sunt
cunoscuţi mai mult ca patroni ai artelor decât cuceritori.
Mausoleul Gur-e
Amir
Timur Lenk şi succesorii săi sunt
înmormântaţi în splendidul mausoleu Gur-e Amir din Samarkand. În 1941, oamenii
de ştiinţă ruşi, sub coordonarea antropologului Mihail Gherasimov, au cercetat
rămăşiţele, iar acesta a reconstituit trăsăturile faciale ale lui Timur Lenk şi
ale fiilor săi, Miran-şah şi Şah-Rokh. Examinarea scheletului lui Timur Lenk
arăta deformări ale mâinii şi piciorului drept; de asemenea, rotula se unise cu
femurul. S-a dovedit că era hemiplegie (paralizie a unei jumătăţi a corpului).
