III.13. Rusia
SECOLELE IX-XVI
Începând din sec. IX, sub influenţa
culturii bizantine, slavii şi varegii scandinavi s-au amestecat în Cnezatul
Kievean. Rurik, dinastia conducătoare, duce ţara în lupte pentru tron o şi la
divizarea moştenirii dinastice. Începând cu sec. XIII, cnezatele divizate trec
sub stăpânire mongolă. În acelaşi timp începe ascensiunea Moscovei. În secolele
XIV-XV, Rusia se uneşte sub Moscova şi îşi începe drumul de mare putere
europeană. Odată cu moartea ultimului membru al dinastiei Ruricilor, se
instalează o perioadă de haos, care se sfârşeşte abia în anul 1613, prin
instaurarea unei noi dinastii, cea a Romanovilor.
Rusia Kieveană
Varegii scandinavi întemeiază primul
regat pe pământ rusesc.
În sec. XVIII, vikingii scandinavi,
denumiţi varegi sau ruşi de către slavi şi bizantini, invadează teritoriul
actual al Rusiei şi Ucrainei ca războinici, negustori şi colonişti, folosind
drept căi de transport râuri, cum ar fi Neva, Don şi Volga. Micile nuclee
defensive din stepe devin locuri de bătălie pe drumurile care leagă Marea
Baltică de Volga. Rutele comerciale, cum ar fi mările Neagră şi Caspică,
existau încă din vremea Imperiului Bizantin şi al califatului Abbasid. În
Constantinopol, varegii formau garda personală de elită a împăratului.
Conform Cronicii vechi Povestea
vremurilor de demult, în 862 locuitorii vechii metropole comerciale slave
Novgorod din nordul Rusiei au ridicat varegul pe nume Rurik la statutul de
cneaz, pentru a-şi stabili feudele. Varegii au preluat puterea şi în alte
oraşe, prin înţelegere sau cucerire.
Oleg cel înţelept, succesorul lui Rurik,
avansează spre sud, iar în anul 882 ocupă Kievul, care devine capitala
ţinutului său, cunoscut drept Rusia Kieveană. Tratatul comercial din anul 911
cu Bizanţul a deschis cnezatul către creştinism; Olga, nora lui Rurik, este
botezată în anul 957. Nepotul acesteia, Vladimir I cel Mare se căsătoreşte cu
sora împăratului bizantin şi se converteşte la creştinism în anul 988 ca parte
a pactului cu Vasile II al Constantinopolului. Kiev devine sediul unui episcop
ortodox care era supus direct Constantinopolului până în 1589.
În 1015, la moartea lui Vladimir, fiii
săi se luptă pentru tron. Iaroslav cel înţelept iese învingător, iar în 1036
supune deja întregul Cnezat Kievean. În timpul domniei lui Iaroslav, Kievul
trece printr-o perioadă de înflorire în arhitectură şi cultură, sub influenţa
culturii bizantine. Iaroslav a pus bazele primului codice de legi rus, o
combinaţie între legile bizantine şi cele slave.
Cronica rusă
veche
Cronica Povestea vremurilor de demult
redă istoria Rusiei Kievene până în sec. XII. A fost compilată de un autor
necunoscut, probabil pe la sfârşitul sec. XI, într-un schit din Kiev. Pentru
mult timp a circulat cu numele călugărului Nestor, despre care se credea că ar
fi fost autorul. Însă el doar a revizuit-o, în perioada imediat următoare
anului 1110.
Stăpânirea mongolă
La începutul sec. XIII, mongolii
cuceresc Rusia Kieveană, divizată pe plan intern şi o obligă să plătească
tribut.
În 1054, după moartea lui Iaroslav,
Cnezatul Kievean a fost împărţit între fiii săi. Cel mai vârstnic membru al
dinastiei Rurik ar fi trebuit să-şi exercite suveranitatea absolută, însă după
schimbarea unui conducător reîncepeau întotdeauna luptele pentru tron, ducând
la o diviziune tot mai pronunţată a moştenirii. Nici chiar conducătorii
importanţi, cum ar fi Vladimir II (cunoscut ca Monomahul sau „conducător
unic") şi Mstislav cel Mare în sec. XII nu au reuşit să reunifice Cnezatul
Kievean. A început şi un declin economic, care a înrăutăţit situaţia. Comerţul
profitabil pe Marea Neagră a fost pierdut în favoarea veneţienilor şi a genovezilor
în sec. XIII. Doar Novgorodul a continuat să se dezvolte prin comerţul cu
Hansa.
Rusia Kieveană a fost divizată din punct
de vedere politic de războaie şi atacuri la frontiere. Astfel, mongolii,
denumiţi tătari de către ruşi, au reuşit cu uşurinţă să cucerească cnezatele
ruseşti. Prima înfrângere a ruşilor, pe râul Kalka din nord-estul Crimeii, în
1223, nu a avut consecinţe la început, căci mongolii conduşi de Genghis-Han o
considerau doar o pregătire pentru cuceririle viitoare. Însă, la un deceniu
după moartea lui Genghis-Han, nepotul său, Batu-Han al Hoardei de Aur,
stabileşte stăpânirea mongolă în Rusia. Cnejii ruşi sunt obligaţi să plătească
tribut hanilor, să achite dări şi să accepte controlul politic al
guvernatorilor mongoli.
În 1240, cneazul Alexandru din dinastia
Rurik respinge o invazie suedeză la râul Neva, fiind supranumit Nevski. De
asemenea, în 1242, îi înfrânge pe cavalerii teutoni a lacul îngheţat Peipus. În
1263, Alexandru Nevski încredinţează oraşul Moscova în calitate de cnezat
independent fiului său Daniil. Fiul lui Daniil, Ivan I, cunoscut sub numele de
Kalita (pungă de bani) cumpără de la hanul Uzbec al Hoardei de Aur dreptul de a
strânge birurile plătite mongolo-tătarilor de la cnezatele vecine; în 1328 se
proclamă mare cneaz. Capul bisericii ortodoxe ruse se mută, de asemenea, de la
Vladimir la Moscova. Marii cneji ai Moscovei se răscoală cu succes împotriva
stăpânitorilor mongoli. În 1380, Dimitri Donskoi, nepotul lui Ivan, obţine
prima mare victorie asupra armatei mongole la Kulikovo pe Don, profitând de
faptul că Hoarda de Aur începuse să se dezintegreze în anul 1357 şi că era
decimată de ciumă. Între Crimeea şi Siberia apar hanate turceşti concurente,
însă acestea trec sub stăpânire rusă. Ultimul care a intrat sub influenţă rusă
a fost hanatul tătarilor din Crimeea în sec. XVIII.
Ascensiunea Moscovei
Marii cneji moscoviţi îşi extind
teritoriile şi se consideră succesorii împăraţilor bizantini.
Când Constantinopolul este cucerit de
otomani în anul 1453, marii cneji ai Moscovei se proclamă moştenitorii legitimi
ai împăratului bizantin şi protectori ai bisericii ortodoxe. Moscova are
pretenţii să devină „a treia Romă". În 1472, marele cneaz Ivan III se
căsătoreşte cu nepoata ultimului împărat, iar din 1478 se proclamă „suveran al
întregii Rusii". De la Bizanţ preia vulturul bicefal pe blazonul moscovit,
ceremonialul curţii şi domnia autocrată care caracterizează monarhia rusă până
la căderea acesteia, în 1917.
Ivan avea reşedinţa ţaristă la Moscova,
la Kremlin, magnific finisat de arhitecţii italieni. În 1478 anexează oraşul
comercial Novgorod, care obţinuse teritorii vaste în nordul Rusiei, iar în 1480
pune capăt plăţii tributului către hanii tătaro-mongoli. Ivan şi fiul său,
Vasili III, îşi extind domeniul spre vest, în detrimentul uniunii
polono-lituaniene.
În 1533 Ivan IV cel Groaznic avea doar
trei ani când moşteneşte tronul de la tatăl său, Vasili; între familiile nobile
(boieri) izbucneşte o bătălie cruntă pentru regenţă. Când devine adult, Ivan
este încoronat ţar, fiind primul conducător rus care utilizează formal această
titulatură, preluată de la numele Cezar, şi începe să zdrobească puterea
boierilor. Cu ajutorul nobilimii (care şi-a obţinut titlul prin servicii), al
bisericii şi al unei unităţi militare de elită (streliţii), reformează armata,
sistemul juridic şi guvernul. Pentru a-şi atinge obiectivele, este de o cruzime
ieşită din comun şi se foloseşte de opricinici, o gardă de corp legată de el
prin jurământ de credinţă. Boierii care se opuneau erau persecutaţi prin
deportări, exproprieri şi asasinări, iar proprietăţile lor erau împărţite noii
nobilimi loiale ţarului. În 1570, Ivan distruge Novgorodul şi ucide mii de
locuitori, ca pedeapsă pentru o presupusă răscoală împotriva autorităţii sale.
Într-un acces de furie oarbă, îşi ucide unul dintre fii. Ţăranii fug de teroare
şi caută refugiu la cazaci, în regiunile de stepă din nordul Mării Negre.
În politica externă, Ivan IV continuă
politica expansionistă a predecesorilor săi. Hanatele Kazan şi Astrahan sunt
cucerite, ceea ce duce la o contralovitură a tătarilor din Crimeea, care
devastează Moscova în anul 1571. Cucerirea Siberiei începe din est. În anul
1584, la Marea Albă este întemeiat portul nordic Arhangelsk, pentru a facilita
comerţul cu Anglia.
În anul 1584, după moartea lui Ivan cel
Groaznic, Rusia avea o suprafaţă mult mai mare, dar pe plan intern era o ruină,
populaţia fiind foarte săracă, în timp ce clasele superioare erau divizate de
luptele interne pentru putere care au izbucnit după moartea ţarului.
Siberia
În 1558, Ivan IV a încredinţat
Stroganovilor, o familie de negustori, cucerirea Siberiei. Aceştia l-au angajat
pe atamanul cazac Ermak, care în 1584 cucereşte capitala banatului sibir.
Cazacii sunt urmaţi de negustori de blănuri şi colonişti. O sută de ani mai
târziu, ruşii ajungeau în Extremul Orient, unde, printr-un tratat cu China,
stabileau graniţele de-a lungul râului Amur.
Timpurile de restrişte
După moartea lui Ivan cel Groaznic
începe perioada cunoscută sub numele de Timpurile de restrişte (Smuta).
Boris Godunov era regentul cumnatului
său Feodor I, fiul debil al lui Ivan cel Groaznic şi al Anastasiei Romanova.
Dimitrii, singurul frate supravieţuitor al lui Feodor, este ucis în 1591,
probabil la ordinul lui Godunov. Când Feodor moare, în 1598, sfârşind linia
principală a dinastiei Rurik, Godunov este ales urmaş la tron. După o foamete
grea, domnia lui Godunov este afectată de mişcări sociale şi răscoale, deoarece
acesta înăsprise iobăgia ţăranilor.
După moartea lui Godunov în 1605 şi după
asasinarea fiului său Feodor II, Sigismund III Vasa al Poloniei şi Lituaniei
încearcă să-şi extindă influenţa în Rusia şi sprijină un pretendent care se
dădea drept Dimitrii, fiul lui Ivan IV. Acest Dimitrii devine ţar pentru o
scurtă perioadă de timp, fiind asasinat de boierul Vasili Şuiski, care în 1606
este ales ţar de către boieri. Răscoalele ulterioare aduc în prim-plan un alt
pseudo Dimitrii, din Tuşino. Sigismund pretinde tronul ţarului pentru fiul său,
viitorul Vladislav IV, alungându-l pe Şuiski în anul 1610. Polonezii ţin
Moscova sub ocupaţie timp de doi ani, până când eroul popular Kuzma Minin şi
cneazul Dimitrii Pojarsici adună o armată rusească şi, cu sprijinul cazacilor,
eliberează Moscova în 1612. În anul următor boierii aleg un nou ţar, pe Mihail
Romanov III, fiul în vârstă de 16 ani al unui patriarh cu influenţă şi, prin
strămătuşa sa Anastasia Romanova, vărul ultimului ţar legitim al Casei de
Rurik. Timpurile de răstrişte se încheiau în sfârşit, cu toate că disputele
asupra autocraţiei ţarului şi problemele sociale ale ţărănimii înfometate şi
sărace, care se intensificaseră în timpurile de restrişte, aveau să afecteze
Rusia şi în secolele următoare.
Ţarul Mihail, care domneşte până în anul
1633 împreună cu tatăl său, patriarhul Filaret, ajunge la o înţelegere cu
Uniunea Polonia-Lituania, prin care returna teritoriile poloneze cucerite de
Ivan cel Groaznic.
Dinastia imperială a Romanovilor conduce
Rusia timp de peste 300 de ani pe parcursul a mai multor generaţii, între anii
1613 şi 1917, când ultimul ţar Nicolae II a fost detronat şi executat.
Cazacii
Încă din sec. XV, iobagii fugari din
Rusia şi Ucraina şi tătarii împrăştiaţi s-au stabilit în stepele dintre Marea
Neagră şi Munţii Ural. Aici înfiinţează comunităţi de ţărani înarmaţi liberi şi
de războinici, care îşi desemnau conducătorul prin alegeri. Cazacii (de la
cuvântul tătărăsc qazaq - „aventurier") aveau o reputaţie de ostaşi
pricepuţi şi viteji, fiind adesea angajaţi ca mercenari de către polonezi,
lituanieni şi ruşi.
