II.7. Etruscii: de la Liga oraşelor la imperiul roman
SEC. VII-I Î.HR.
Între sec. VII-I î.Hr., etruscii au
prosperat ca o civilizaţie independentă în centrul Peninsulei Italice. Nici
măcar în Antichitate nu se ştia cu siguranţă dacă erau originari din acea
regiune, întrucât ei asimilaseră deja mitul roman despre Enea şi înfiinţarea
Romei. Etruscii credeau în predestinare şi considerau că viaţa le era în întregime
controlată de zei, iar cultele de sacrificiu şi cele ale morţilor au avut un
rol cu totul special în civilizaţia lor. Începând cu sec. V, istoria etruscilor
a fost strâns legată de cea a romanilor.
Civilizaţia Ligii celor douăsprezece oraşe
O confederaţie formată din douăsprezece
oraşe etrusce a dominat iniţial comerţul în Marea Mediterană, dar a cedat apoi
sub presiunea grecilor din Sicilia.
Etruscii se aflau deja în Peninsula
Italică în sec. VII î.Hr. Astăzi nu mai sunt consideraţi a fi migratori sosiţi
din est, deşi existau similitudini culturale cu civilizaţia greacă timpurie,
după cum o dovedesc scrierea lor şi vasele pictate. Principalele urme ale
civilizaţiei etrusce le constituie mormintele care seamănă cu nişte case şi
obiectele găsite în cavourile decorate cu fresce. Etruscii au ridicat
necropole, cum sunt cele de la Orvieto şi Cerveteri, care aveau propriile
reţele de drumuri. Ei venerau mai multe divinităţi, care ulterior s-au
amestecat cu cele romane. Varro era zeul suprem al războiului şi al vegetaţiei.
Profeţiile făcute de haruspex, preotul care căuta semne în măruntaiele
animalelor sacrificate şi interpreta fulgerul şi zborul păsărilor, erau extrem
de importante pentru acest cult.
Etruscii se organizaseră politic sub
forma unei ligi constituite din douăsprezece oraşe-stat conduse de preoţi-regi.
Liga a avut la bază o comunitate formată în jurul templului zeului Voltumna de
la Volsinii, dar urmărea şi scopuri politice comune. În sec. VII-VI î.Hr.,
etruscii s-au extins pornind din centrul civilizaţiei lor, teritoriul de astăzi
al Toscanei, spre sudul Peninsulei Italice şi au traversat Apeninii înspre nord.
În jurul anului 650 î.Hr. au înfiinţat Roma prin unirea mai multor aşezări din
zonă.
Graţie bogăţiei în minereuri a Etruriei,
au fost create începând din sec. V multe legături comerciale cu fenicienii,
cartaginezii şi grecii, în special cu cei din Sicilia. De-a lungul timpului,
etruscii au intervenit tot mai mult în politica Siciliei şi au creat contacte
cu tiranii din Siracuza, atunci când aceştia şi-au extins sfera de influenţă şi
în peninsulă. Distrugerea flotei etrusce la Cumae în 474 î.Hr. a marcat
sfârşitul etruscilor ca forţă politică şi a permis Romei să îşi înceapă
ascensiunea.
O viaţă luxoasă
Comerţul prosper cu resurse minerale şi
alte materii prime permitea clasei superioare etrusce să trăiască în mare
bogăţie. Dovadă sunt articolele de lux aşezate în morminte. Ele urmau să fie
folosite în viaţa de apoi. Etruscii ştiau totuşi cum să se bucure şi de viaţa
pământească, organizând banchete şi petreceri somptuoase, cu muzică şi
întreceri sportive. Scriitorii greci şi romani au remarcat moralitatea
îndoielnică a vecinilor lor, dar admirau realizările lor culturale.
Etruscii sub dominaţia romană
Pe măsură ce Roma devenea tot mai
puternică, oraşele etrusce îşi pierdeau autonomia şi etruscii au fost
constrânşi să devină aliaţi. Ei erau consideraţi cetăţeni romani, lipsiţi însă
de dreptul la vot. În cele din urmă au fost complet integraţi în imperiu.
La început, Roma era doar o parte a
lumii etrusce, fiind condusă de dinastia Tarquinilor. Când etruscii au fost
alungaţi de romani în anul 510 î.Hr., regele etrusc Porsenna din Camars (oraşul
Chiusi de astăzi), care este frecvent menţionat de cronicari antici, a asediat
şi a cucerit oraşul. Eforturile sale au fost însă inutile, întrucât Roma a
devenit o republică. Revolta populară împotriva familiilor patriciene bogate în
jurul anului 500 î.Hr. a marcat sfârşitul monarhiei etrusce şi în celelalte
oraşe.
În sec. V, localităţile etrusce au fost
atacate simultan de celţi şi de romanii care se extindeau mereu. Conflictele
dintre Roma şi Tarquinia, principalul oraş din Liga celor douăsprezece, au
afectat pe rând, în 353 î.Hr. toate aşezările din Etruria. Oraşul-stat etrusc
Caere a fost rapid cucerit şi populaţia sa a fost asimilată de către romani.
Locuitorii au devenit „aliaţi", cetăţeni romani deţinând toate
privilegiile, mai puţin dreptul la vot. Urmând acest model, romanii au subjugat
toate oraşele etrusce şi aşezările din Peninsula Italică, integrându-le în
imperiul lor. Astfel, oraşele Veii (396), Nepete (386) şi Sutrium (383), care
fuseseră 510 î.Hr. deja cucerite, au primit acelaşi statut. Între 310 şi 283,
ultima coaliţie militară etruscă, a suferit înfrângere după înfrângere în faţa
romanilor lângă Lacul Vadimonian. În acest mod a fost distrusă total autonomia
etruscă.
Declinul economic şi cultural a urmat
căderii politice, iar oraşele etrusce aflate sub dominaţie romană au fost
afectate puternic de atacul galilor în 225 î.Hr. şi apoi de înaintarea
cartaginezilor conduşi de Hannibal în 218-207.
