II.6. Cartagina: putere mondială şi rivală a Romei

  08:19    

814-44 Î.HR.

Colonia feniciană din Cartagina, fondată conform tradiţiei în 814 î.Hr., a prosperat datorită comerţului pe uscat şi a celui maritim, devenind principala putere din vestul Mediteranei. Din cauza conflictelor cu coloniile greceşti din Sicilia şi ulterior cu Roma, Cartagina a început să se pregătească de luptă. Războiul dintre Roma şi Cartagina din timpul lui Hannibal a fost mai degrabă o luptă pentru supravieţuire.

Cartagina devine o putere militară şi economică

După ce s-a impus ca putere comercială, Cartagina şi-a câştigat un renume de forţă militară de pe urma conflictelor cu coloniile greceşti şi romanii din Sicilia.

Înfiinţată de fenicienii originari din Tir, Cartagina a fost la început sub influenţa culturii şi religiei feniciene. Divinitatea supremă era Baal Hammon, căruia i s-a alăturat şi zeiţa Tanit, începând cu sec. V î.Hr. Cultul era practicat în cripte asemănătoare unor peşteri (tophet). Relatările cu privire la sacrificarea unor copii sunt totuşi disputate. Măştile groteşti de lut găsite în zona respectivă relevă existenţa unui cult al morţilor.

Cartagina era independentă politic. A înfiinţat colonii comerciale în Africa de Nord şi pe ţărmurile Mediteranei în sec. VI î.Hr. La apogeu, avea o populaţie de 400.000-700.000 de locuitori, care ocupau clădiri cu până la şase etaje.

Centrul oraşului îl reprezenta portul dublu (Cothon), format dintr-un port militar interior delimitat de un port exterior pentru navele comerciale.

Protejată de un zid lung de 32 de km, Cartagina era condusă de judecători aleşi (shophet), care erau şi conducătorii politici şi militari, şi de un Senat al nobililor. Conflictele cu coloniile greceşti din vest, în special cu tiranii din Siracuza, au început în sec. V î.Hr., din cauza bazelor comerciale din Sicilia şi Sardinia. După mai multe războaie şi asedii, graniţa a fost stabilită în 374 î.Hr. în Sicilia pe râul Halycus. Între sec. VI-III, cartaginezii au întreţinut relaţii comerciale cu etruscii şi romanii, cu care semnaseră tratate de alianţă. Când, în 264 î.Hr., romanii au cucerit Messina din nord-estul Siciliei conflictul nu a mai putut fi evitat şi a degenerat în război. În timpul Primului Război Punic (264-241 î.Hr.), romanii i-au alungat pe cartaginezi din Sicilia, dar încercarea lor de a debarca în Africa în 256-255 a fost respinsă. După distrugerea flotei lor în 241 de către romani, nemaiputând opune rezistenţă, cartaginezii au trebuit să se retragă din Sicilia şi din Sardinia în anul 237.

Dido

Potrivit legendei, Cartagina a fost înfiinţată de către prinţesa feniciană Dido. Poetul roman Virgiliu transpune în versuri povestea de iubire dintre aceasta şi eroul troian Enea. După încheierea Războiului Troian, Enea poposeşte în Cartagina, părăsind-o apoi pe regină pentru a-şi împlini destinul şi a înfiinţa Roma. După plecarea acestuia, regina se aruncă pe un rug în flăcări. Legenda a inspirat mulţi scriitori şi compozitori.

Hannibal şi căderea Cartaginei

În al Doilea Război Punic, Hannibal a obţinut iniţial câteva victorii asupra romanilor, dar a fost nevoit apoi să treacă în defensivă. Cartagina a fost integral distrusă în al Treilea Război Punic.

În 237-236 î.Hr., generalul cartaginez Hamilcar Barca a invadat sudul şi vestul Spaniei, stabilind acolo o bază militară împotriva Romei. Ginerele său Hasdrubal a înaintat şi a cucerit porţiuni din centrul Peninsulei Iberice, dar a încheiat în cele din urmă un moratoriu cu romanii în 226. După asasinarea lui Hasdrubal în 221, puterea a fost preluată de către Hannibal, fiul lui Hamilcar Barca. El jurase să lupte cu Roma încă din copilărie. Hannibal era un geniu militar şi un tactician desăvârşit. A trecut imediat la cucerirea teritoriului aflat la Bitinia, în nord de râul Ebro în Peninsula Iberică, iniţiind astfel al Doilea Război Punic (218-201 î.Hr.). El a traversat Alpii însoţit de armata sa şi de elefanţi, reuşind să îi învingă pe romanii aflaţi sub comanda lui Publius Cornelius Scipio, cel care va rămâne în istorie ca Scipio Africanus, la râul Trebia în 218 şi pe lacul Trasimene în 217. După ce a încercuit trupele romane, Hannibal le-a zdrobit în bătălia de la Cannae din 216. El a încercat apoi să convingă populaţiile din nordul Italiei, precum celţii, să i se alăture în lupta împotriva romanilor, dar fără prea mult succes. Cu toate acestea, în 215 a intrat într-o alianţă cu Filip V al Macedoniei, un alt inamic al Romei. Sub consulul şi dictatorul roman Quintus Fabius, cunoscut şi sub numele de Cunctator („tergiversatorul"), romanii au evitat confruntă rile directe cu cartaginezii, recurgând la tactici de gherilă. Hannibal a avansat spre Roma în 211 î.Hr., dar a fost oprit şi alungat din Italia şi Peninsula Iberică în 206. Publius Cornelius Scipio a debarcat în Africa de Nord cu legionarii săi în 204. Hannibal s-a întors pentru a apăra Cartagina, dar a fost înfrânt la Zama de către generalul roman în 202. Căutat de romani, cartaginezul a fugit în Bitinia prin Siria. În faţa posibilităţii de a fi predat romanilor, el a ales să îşi ia viaţa în anul 183.

După înfrângere, Cartagina s-a arătat foarte docilă Romei. Romanii se temeau încă de puternicul oraş-stat de odinioară şi incitaţi de Cato cel Bătrân, au început al Treilea Război Punic (149-146 î.Hr.). Cartagina a fost cucerită şi ştearsă de pe faţa pământului în 146 î.Hr. Solul a fost presărat cu sare pentru a-l face sterp, impacticabil pentru agricultură. Recolonizată în timpul lui Iuliu Cezar, în 29 î.Hr., colonia Iulia Carthago a devenit capitala provinciei africane.

Cuvintele finale din discursurile lui Cato

Cato cel Bătrân îşi încheia toate discursurile ţinute în faţă Senatului roman cu următoarele cuvinte: „Ceterum censeo, Carthaginem esse delendam." („Consider că trebuie să distrugem Cartagina.")