II.8. Roma: Republica - de la origine până la declin
753-82 Î.HR.
Prima imagine a Romei despre sine a fost
extrasă din mitul fondării sale sub formă de republică. Ascensiunea ei s-a
bazat pe declinul politic al etruscilor şi asimilarea acestora. Roma s-a extins
mai întâi în întreaga Peninsulă Italică, obţinând apoi hegemonia asupra
regiunii mediteraneene şi a Orientului Apropiat. Cei doi stâlpi ai politicii
romane erau: pe plan intern structura sa de republică şi pe plan extern
expansiunea teritorială. Strategia internă a eşuat din cauza frământărilor
sociale care au făcut posibilă ascensiunea dictatorilor militari, de la Marius
la Iuliu Cezar. Politica externă a fost însă esenţială, Roma reuşind să îşi
extindă sfera de influenţă.
Mit, fondare şi perioada timpurie
Mitul fondării sale i-a servit Romei
pentru formarea propriei imagini şi a identităţii sale ca stat. Lupta pentru
obţinerea puterii militare a creat inegalitate între clasele superioare (patricienii)
şi cele inferioare (plebeii).
Pentru nici un alt mare imperiu al lumii
mitul propriei creaţii nu a jucat un rol atât de important ca pentru Roma.
Romanii erau descendenţii eroului troian Enea, care, potrivit Eneidei lui
Virgiliu, a debarcat în Italia şi a fondat Alba Longa, oraşul din care va lua naştere
Roma. Potrivit tradiţiei Romulus este considerat a fi fondatorul şi primul rege
al Romei, data menţionată fiind 21 aprilie 753 î.Hr.
Roma a avut în total şapte regi, a căror
succesiune a fost încheiată de Tarquinius Superbus, detronat în 510 î.Hr.
Căderea acestuia s-a datorat, printre altele, şi răpirii Lucreţiei, soţia
nobilului Collatinus, de către fiul regelui. Nepotul lui Collatinus, Iunius
Brutus, a fost probabil iniţiatorul reformelor care au favorizat apariţia
consulatului.
În realitate, Roma, a fost iniţial
colonie etruscă în jurul anului 650 î.Hr., sau chiar mult mai târziu, în 575 î.Hr.
Ea a fost condusă o perioadă de către regii etrusci din familia Tarquinilor,
care au fost însă înlăturaţi după înfrângerea etruscilor de la Cumae, în 474 î.Hr.
Încă din timpul monarhiei a apărut împărţirea societăţii între „călăreţi"
(cavaleri), din care au provenit familiile de patricieni şi masele (plebei)
care alcătuiau gradele militare inferioare. Comandantul suprem al armatei (praetor
maximus) lua hotărârile cu privire la posturile de conducere, acordându-le
exclusiv patricienilor. Odată cu preluarea tacticii falangelor greceşti,
gradele inferioare din armată au devenit tot mai importante. Istoria Romei este
profund marcată de competiţia dintre patricieni şi plebei. Ei se luptau pentru
poziţiile militare de conducere, care deschideau accesul spre politică. La
început, Roma, la fel ca şi oraşele greceşti, a trecut prin mai multe
frământări sociale, atunci când fermierii şi ţăranii au sărăcit şi au intrat în
sclavie din cauza unor crize ale agriculturii şi a suprapopulării.
Romulus şi Remus
Romulus şi Remus au fost gemenii lui
Rhea Silvia şi Marte, zeul războiului. Ei au fost abandonaţi pe malul râului
Tibru şi alăptaţi de o lupoaică, aceasta devenind ulterior simbolul Romei.
Romulus şi-a ucis în cele din urmă fratele, pentru că acesta sărise peste
primele ziduri ale Romei, care trebuiau să fie inexpugnabile.
Lupta pentru constituirea Republicii
Primele legi ale Romei şi sistemul de
conducere cu doi consuli urmăreau să restabilească fragilul echilibru între
patricieni şi plebei.
Primul cod roman de legi, cunoscut drept
„Cele Douăsprezece Table", a fost redactat în jurul anului 450 î.Hr., sub
presiunea exercitată de plebei. Acesta a constituit fundamentul legii romane
până la apariţia primilor împăraţi, garantând, printre altele, egalitatea în
faţa legii a patricienilor şi a plebeilor. Lupta de clasă s-a încheiat abia în
300 î.Hr., când plebeii au câştigat accesul la posturile superioare în stat
(magistraţi) şi la cele clerice, putând deveni preoţi.
Sistemul politic al noii Republici avea
ca scop crearea unui echilibru politic între patricieni şi plebei. Senatul,
corpul suprem de magistraţi, a trebuit să accepte plebei printre membrii săi.
El a rămas totuşi controlat de patricieni, în vreme ce plebeii au primit
importanta funcţie de „tribuni ai poporului", putând astfel să reprezinte
drepturile acestuia şi să aibă propria lor adunare. Roma avea acum o structură
mixtă, cu elemente monarhice (magistraţii), aristocratice (Senatul) şi
democratice (adunarea poporului).
Lupta pentru drepturi egale a început în
367 î.Hr. cu alegerea a doi consuli, în mod ideal unul patrician şi unul
plebeu. Acestora li se alătura şi un praetor („cel care merge înainte"),
în calitate de judecător suprem al curţii civile şi de „arbitru". Pe toată
durata existenţei Republicii, mandatul consulilor a fost de câte un an. În caz
de război, ei erau de asemenea comandanţi supremi ai forţelor armate, câtă
vreme nu exista un dictator. Acest sistem cu doi consuli a fost păstrat şi în
timpul imperiului.
După restaurarea stabilităţii interne,
ameninţate de atacul galilor din 387 î.Hr., Roma şi-a început expansiunea
devenind imperiu mondial în sec. III-II î.Hr. Odată cu înfrângerea etruscilor
şi victoria asupra samniţilor din centrul Peninsulei Italice, romanii au preluat
controlul întregii Italii şi s-au făcut remarcaţi în regiunea Mării Mediterane,
opunându-se puterilor maritime reprezentate de Sicilia şi Cartagina. Purtând
numeroase războaie, Roma şi-a afirmat hegemonia din vestul Europei până în
Grecia şi Orientul Apropiat. Ultima ameninţare serioasă împotriva sa a
constituit-o expediţia nereuşită a cartaginezilor conduşi de Hannibal între
anii 218-201 î.Hr., înfrânţi de către romani sub conducerea lui Publius
Cornelius Scipio în bătălia de la Zama (202 î.Hr.).
Graţie armatei bine echipate şi
disciplinate, a coloniilor sale şi a practicii de a acorda cetăţenia romană sau
de a realiza alianţe permanente cu inamicii învinşi, Roma a putut să acorde
atenţie, la fel ca şi Atena în sec. V-IV î.Hr., dezvoltării libertăţii interne
şi expansiunii teritoriale externe.
Criza Republicii
Puterea statului a crescut rapid, mărind
şi inegalităţile sociale din Roma. Atunci când Senatul a respins cu brutalitate
reforma agrară propusă de fraţii Gracchi, criza generală s-a agravat şi
frământările sociale ameninţau să distrugă structurile politice ale Republicii.
Începând cu sec. II î.Hr., Roma devenise
un imperiu mondial, care se baza totuşi pe tradiţiile culturale ale altor
popoare. La început, a fost puternic influenţată de civilizaţia greacă, iar mai
târziu de cea elenistică şi de aspectele sale orientale. Marile familii de
patricieni, precum Fabienii, Iulio-Claudienii şi Scipionii, din rândurile
cărora se ridicaseră generaţie după generaţie consuli şi generali, erau foarte
respectate şi acumulaseră bogăţii în urma campaniilor militare şi prăzilor de
război. Ei stăpâneau oraşul prin reţeaua clientelară.
Tributul plătit de populaţiile învinse
şi de către aliaţi a adus Romei cantităţi enorme de bani şi metale preţioase.
Scandalurile de corupţie, în special în administraţia provinciilor, au
destabilizat Republica. Luptele sociale dintre marii proprietari latifundiari
şi plebeii săraci din oraşe ameninţau din nou liniştea Romei.
În 133 î.Hr., tribunul roman Tiberius
Gracchus a provocat Senatul prin programul de reformă agrară propus pentru a
facilita o redistribuire mai echitabilă a pământurilor. Mulţi patricieni s-au
opus şi Tiberius a fost ucis în anul 132, împreună cu majoritatea
susţinătorilor săi în ciocnirile amintind de un război civil între plebei şi
trupele Senatului. Fratele său mai mic, Gaius Gracchus a preluat programul de
reformă şi a propus crearea unei colonii pentru plebei în provinciile
imperiului. Tot el a provocat o criză naţională când a promis cetăţenie deplină
aliaţilor Romei. Noile încercări de revoltă au fost înăbuşite de Senat şi
patricieni, care l-au silit pe Gaius să se sinucidă.
Confruntările au slăbit puterea
Senatullui şi a consulilor, care susţinuseră mereu interesele patricienilor în
detrimentul plebeilor. Forţa Romei s-a făcut simţită în această situaţie,
provocată mai ales de ameninţările externe, precum războiul împotriva regelui Iugurta
al Numidiei (111-105 î.Hr.) şi de atacurile triburilor germanice de cimbri şi
teutoni în nordul Peninsulei Italice (113-101 î.Hr.).
Cornelius Scipio
Africanus cel Bătrân
Publius Cornelius Scipio Africanus cel
Bătrân (cca 235-183 î.Hr.), cel mai de seamă general roman înainte de Iuliu
Cezar, a luptat împotriva generalului cartaginez Hannibal. S-a aflat la comanda
trupelor romane din Peninsula Iberică, în calitate de proconsul. Din 210 î.Hr.
până în anul 206 i-a alungat pe cartaginezi şi în 204 a debarcat în nordul
Africii, unde l-a învins pe Hannibal la Zama în 202. El a participat de
asemenea la războaiele Romei împotriva lui Antioh III al Siriei.
Războiul civil
Conflictul politic dintre generalii
Gaius Marius şi Lucius Cornelius Sylla a dat naştere unui război civil care a
divizat statul roman. După guvernarea lui Marius şi Cinna, Sylla a înfiinţat un
regim dictatorial care a dus la destrămarea Republicii.
În 107 î.Hr., Senatul l-a însărcinat pe
ambiţiosul general Gaius Marius să apere Roma de inamicii externi. El l-a
învins pe regele Iugurta şi triburile germanice care ameninţau Roma dinspre
nord. În acelaşi timp, el aspira să intre în politică, beneficiind de
susţinerea trupelor sale. A devenit consul de mai multe ori. Marius s-a dedicat
cauzei plebeilor şi a format un corp de armată de voluntari în care puteau
intra plebeii săraci având o emblemă simplă, vulturul roman. După încheierea
serviciului militar, aceşti voluntari primeau pământ, putând crea în provincii
colonii de plebei şi ostaşi.
Senatul dezbătea reforma agrară când
aliaţii s-au ridicat împotriva Romei. Ei au renunţat la lupta dusă între 91-89 î.Hr.
doar când li s-a acordat cetăţenie romană deplină. În timpul acestui conflict
s-a remarcat comandantul de trupe Lucius Cornelius Sylla, care îşi câştigase
porecla de „Felix", norocosul, pentru succesele obţinute. El a fost ales
consul în 88 î.Hr., dar Senatul l-a eliberat din funcţia de comandant suprem al
armatei în războiul împotriva lui Mitridate VI din Pont, cedând-o lui Marius.
Sylla s-a îndreptat spre Roma cu trupele sale, l-a exilat pe Marius în Africa
şi şi-a reluat postul de comandant suprem. Pentru prima dată se întâmpla ca un
comandant militar să îşi impună voinţa prin forţă şi astfel a început războiul
civil.
Imediat după ce Sylla a plecat să lupte
împotriva lui Mitridate, Lucius Cornelius Cinna (consul între 87-84 î.Hr.),
aliat al lui Marius, a venit cu propria sa armată la Roma pentru a prelua
puterea. Cinna a ocupat oraşul în 86 şi a domnit ca dictator până la asasinarea
sa de către propriile trupe răsculate în 84. Sylla s-a întors în anul următor,
câştigând de partea sa o mare parte a patricienilor şi a Senatului.
În 82 î.Hr., Sylla a preluat controlul
în Roma ca dictator şi „a restituit puterea statului şi Senatului".
Perioada următoare a fost una de persecuţie brutală a rivalilor săi. Din
ordinul lui Sylla, susţinătorii lui Marius şi Cinna au fost vânaţi şi ucişi,
împreună cu familiile lor („proscripţii"). În 81-80, Sylla a rescris
constituţia, acordând mai multă putere Senatului şi limitând atribuţiile
tribunilor. Funcţionarii de stat şi tribunalele au primit noi puteri şi
jurisdicţii. De asemenea, 120.000 de soldaţi veterani au primit pământ în
Peninsula Italică. În 79 î.Hr., Sylla a demisionat de bunăvoie şi s-a retras la
ţară, murind la puţin timp după aceea. Modificările aduse de el constituţiei
romane nu i-au supravieţuit, dar conflictul dintre el şi generalul Marius a
servit ca precedent pentru dictaturile ulterioare.
Descriere a
Proscripţiilor:
„Sylla s-a dedat acum măcelului, şi
crime fără număr sau limite se produceau în tot oraşul. Mulţi au fost ucişi din
vendete personale, şi deşi cei care au acţionat nu aveau nici o legătură cu
Sylla, acesta le-a dat acordul doar pentru a-şi răsplăti susţinătorii."
Imperiul Roman: Cronologie
De la Regat la Republică 753-sec. III î.Hr.
753 î.Hr.: Fondarea Romei, conform mitului lui Romului şi Remus
cca 650 î.Hr.: Roma ia naştere din mai multe aşezări etrusce situate
între dealurile Palatin, Capitoliu, Quirinal şi Esquilin.
650-510 î.Hr.: Domnia regilor etrusci Romulus, Numa Pompilius, Tullus
Hostilus, Ancus Marcius, Tarquinius Priscus, Servius Tullius şi Tarquinius
Superbus.
510-509 î.Hr.: Ultimul rege etrusc este detronat. Aristocraţia
(patricienii) preiau puterea şi formează Senatul. Ia naştere Republica Romană.
494 î.Hr.: Crearea funcţiei de tribun şi a adunării poporului
(plebeilor).
493-387 î.Hr.: Roma îşi lărgeşte sfera de influenţă înspre centrul
Peninsulei Italice şi cucereşte oraşul etrusc Veii (396), punând capăt
supremaţiei etrusce.
470 î.Hr.: Izbucneşte lupta de clasă între patricieni şi plebeii
lipsiţi de drepturi politice.
450 î.Hr.: Este redactat primul cod roman de legi, al celor
douăsprezece table.
18 iulie 387 î.Hr.: Galii atacă Roma după lupta de la Allia, oprind
expansiunea acesteia.
367-366 î.Hr.: Echilibrul politic între plebei şi patricieni este
garantat prin crearea consulilor şi acordarea accesului plebeilor la această
funcţie.
343-290 î.Hr.: Prin numeroase războaie împotriva damniţilor, etruscilor
şi latinilor, Roma devine nucleul puterii în centrul Peninsulei Italice.
312 î.Hr.: Primul apeduct din Roma, Aqua Appia, este construit
pentru a furniza apă proaspătă oraşului.
287 î.Hr.: Sfârşitul luptei de clasă. Toate hotărârile adunării
plebeilor sunt obligatorii.
Expansiunea în regiunea Mării Mediterane
în sec. III-II î.Hr.
264-241 î.Hr.: Primul Război Punic pentru controlul Siciliei se termină
cu înfrângerea Cartaginei. Romanii câştigă supremaţia în vestul Mării
Mediterane.
Începând cu 264 î.Hr.: Odată cu ascensiunea Romei de la oraş-stat la putere
mondială şi cu nenumăratele războaie purtate pe teritoriu străin, se remarcă
anumiţi generali care ameninţă echilibrul dintre poziţiile supreme din domeniul
politic şi cel militar. Prăzile bogate de război şi aprecierea publică
transformă arta războiului într-o afacere atractivă şi aducătoare de profit.
218-201 î.Hr.: În al Doilea Război Punic, Scipio Africanul cucereşte
Peninsula Iberică şi teritorii din nordul Africii.
227-225 î.Hr.: Crearea provinciilor (Sicilia, Sardinia şi Corsica)
presupune trimiterea unor administratori care scapă de sub controlul Romei.
Magistraţii domnesc uneori ca nişte regi şi dispun de bogăţiile locale după
bunul lor plac.
215-205, 200-196 î.Hr.: Roma se confruntă cu Filip V al Macedoniei în cele două
războaie macedonene. Acesta fusese aliatul lui Hannibal încă din timpul celui
de-al Doilea Război Punic. Romanii îi alungă pe macedoneni din Grecia şi
proclamă emanciparea grecilor în 196 î.Hr.
172-168 î.Hr.: Imperiul Roman anexează Macedonia în urma celui de-al
Treilea Război Macedonean.
149-146 î.Hr.: Roma învinge Cartagina în cel de-al Treilea Război Punic
şi o distruge împreună cu Corintul. Sunt create provinciile Africa de Nord şi
Macedonia.
133 î.Hr.: Roma primeşte Regatul din Pergam şi înfiinţează Provincia
Asia.
Criza Republicii romane din sec. II-I î.Hr.
133 î.Hr.: Tribunul Tiberius Gracchus presează Senatul prin
solicitările sale făcute cu susţinerea adunării plebeilor. El ameninţă astfel
monopolul politic al oligarhilor din Senat. Moartea sa împarte Senatul în
optimates şi populares.
123-122 î.Hr.: Senatul se opune pentru prima dată unui cetăţean roman,
Gaius Gracchus, făcând uz de legea de urgenţă. Acesta se sinucide şi mulţi
dintre susţinătorii săi sunt omorâţi. Oponenţii declară că au drepturi
absolute, periclitând astfel constituţia.
113-101 î.Hr.: Cimbrii şi teutonii fac incursiuni armate dincolo de
graniţele Imperiului Roman.
111-105 î.Hr.: Marius îl învinge în Africa pe Iugurta.
104-101 î.Hr.: Contrar prevederilor constituţiei, Marius este ales
consul de cinci ori succesiv. Printr-o reformă militară, el înlocuieşte serviciul
militar obligatoriu cu o armată de soldaţi de profesie, creând astfel o relaţie
de dependenţă strânsă între aceştia şi generali.
105 î.Hr.: După şapte ani de lupte, generalul Marius reuşeşte să îl
învingă pe regele Numidiei, Iugurta.
102 î.Hr.: Soldaţii romani conduşi de Marius îi inving pe teutoni în
lupta de la Aquae Sextiae.
101 î.Hr.: Cimbrii sunt şi ei înfrânţi de romani în bătălia de la
Vercellae.
Principatul: sec. I î.Hr. – sec. III d.Hr.
91-88 î.Hr.: În cadrul „războiului social", o confederaţie luptă
pentru dreptul locuitorilor săi de a fi cetăţeni ai Romei. Abia în anul 212, în
timpul domniei împăratului Caracalla, se va acorda drept de cetăţenie tuturor
locuitorilor Imperiului Roman.
88 î.Hr.: Graţie reformelor lui Marius, generalul Sylla îşi creează
o armată. Sub presiunile venite din partea lui Marius şi a susţinătorilor
acestuia, Senatul îl destituie pe Sylla din funcţia de consul, acordând-o lui
Marius. Războiul civil se declanşează când Sylla porneşte asupra Romei cu
armata sa, îl alungă pe Marius şi îşi reia postul de consul fără a mai cere
acordul Senatului. Această uzurpare dezvăluie militarizarea Republicii Romane
din acea perioadă.
88-81 î.Hr.: Sylla conduce trupele romane în lupta împotriva lui
Mitridate VI din Pont în Primul Război Mitridatic.
87 î.Hr.: Marius revine pentru a riposta împotriva susţinătorilor
lui Sylla, în timp ce acesta se îndrepta spre războiul cu Mitridate.
86 î.Hr.: În absenţa lui Sylla, Lucius Cornelius Cinna instaurează
un regim brutal la Roma. Sylla este declarat inamic al statului, iar Marius
moare.
83-82 î.Hr.: Sylla se îndreaptă spre Roma cu armata sa şi mercenarii
lui Pompei. Prin legea stării de urgenţă, Sylla se impune ca dictator. Contrar
tradiţiei Republicii, el nu acceptă o limită de timp a mandatului său,
stabilind astfel un precedent pentru dictatura lui Iuliu Cezar şi punând bazele
monarhiei de durată. Sylla îi elimină pe toţi cei care i se opun.
79 î.Hr.: Sylla se retrage de la putere.
74-73 î.Hr.: Al Doilea Război Mitridatic.
73-71 î.Hr.: Soldatul trac Spartacus, devenit prizonier al romanilor,
unifică aproximativ 70.000 de sclavi şi traversează Italia, înainte ca răscoala
sa, care începuse în amfiteatrul de la Capua, să fie înăbuşită de trupele
romane conduse de Crassus.
70 î.Hr.: Consulatul lui Pompei şi Crassus. Constituţia lui Sylla
este anulată. După exemplul lui Alexandru cel Mare, Pompei îşi ia numele de
„Magnus", este adorat ca zeu şi în provincii i se ridică statui.
64 î.Hr.: Roma ocupă Imperiul Seleucid din Siria, inclusiv teritoriul
Iudeei şi Palestinei.
63 î.Hr.: Mitridate din Pont este în sfârşit învins. Armenia şi
Asia Mică intră sub dominaţia romană.
60 î.Hr.: Iuliu Cezar Pompei şi Crassus împart puterea în cadrul
primului triumvirat. Constituţia Republicii este anulată. Istoricii consideră
că acest moment marchează începutul declinului Republicii. (Asinus Pollio: „Res
publica amissa")
58-51 î.Hr.: Cezar îi infrânge pe gali şi devine cel mai puternic
personaj din Imperiul Roman. Triumviratul se destramă. Pompei devine purtătorul
de cuvânt al Senatului şi al intereselor Republicii.
53 î.Hr.: După moartea lui Crassus, Pompei şi Cezar se luptă pentru
putere.
50-49 î.Hr.: Susţinătorii lui Pompei încearcă să îl oprească pe Cezar
să obţină funcţia de consul.
10 ianuarie 49 î.Hr.: Cezar traversează râul Rubicon cu armata sa, declanşând
un război civil împotriva lui Pompei şi a Senatului.
9 august 48 î.Hr.: Pompei este învins de către Cezar la Pharsalos şi fuge în
Egipt, unde este asasinat din ordinul lui Ptolemeu XIII.
6 aprilie 46 î.Hr.: Cezar câştigă bătălia de la Thapsus.
17 martie 45 î.Hr.: Ultimii republicani sunt înfrânţi de către Cezar în lupta
de la Munda.
Februarie 44 î.Hr.: Cezar este ales consul şi, după ce primise deja putere
deplină de câteva ori, devine dictator pe viaţă.
15 martie 44 î.Hr.: Cezar este asasinat de mai mulţi senatori care îl
considerau duşmanul idealurilor republicane.
Aprilie 44 î.Hr.: Generalul Marc Antoniu îi proscrie pe ucigaşii lui Cezar,
care fug spre estul imperiului şi îşi adună adepţii acolo. Victorios la
Philippi (42 î.Hr.) asupra lui Brutus şi Cassius, fiul vitreg al lui Cezar,
Octavian, îşi cere dreptul la tron.
43 î.Hr.: Antoniu, Lepidus şi Octavian formează al doilea triumvirat
împotriva ucigaşilor lui Cezar, împărţindu-şi sferele de influenţă şi
provinciile între ei şi eliminându-şi adversarii interni.
42 î.Hr.: Triumviratul îi învinge pe Cassius şi Brutus la Philippi.
36 î.Hr.: După lupta de la Naulochos, Lepidus este înlăturat din
triumvirat. Antoniu şi Octavian intră în conflict. Antoniu se căsătoreşte cu
Cleopatra VII şi domneşte în Egipt ca faraon.
33-30 î.Hr.: Conflictul dintre Marc Antoniu şi Octavian August
degenerează în război civil.
2 septembrie 31 î.Hr.: Antoniu este învins de către Octavian în bătălia navală
decisivă de la Actium şi se sinucide la Alexandria.
1 august 30 î.Hr.: După ce Octavian cucereşte Alexandria, Egiptul devine
provincie romană, iar acesta rămâne unicul conducător al Imperiului Roman.
27 î.Hr.: Octavian transferă autoritatea sa Senatului şi populaţiei
din Roma, refăcând astfel Republica Romană. Senatul îi redă benevol cele mai
importante atribuţii şi prerogative. Octavian înfiinţează o monarhie,
Principatul, în cadrul legal al Republicii şi îşi ia titlul onorific de
„Augustus".
cca 4 d.Hr.: Naşterea lui Isus Hristos în Iudeea.
9 d.Hr.: Înfrângerea armatei romane conduse de Varus în bătălia
din Pădurea Teutoburg. Cucerirea Germaniei este abandonată. Rinul şi Dunărea
sunt declarate graniţele imperiului.
August 14 d.Hr.: După moartea lui Augustus, fiul său adoptiv, Tiberius, îi
urmează la conducere.
64 d.Hr.: Incendierea Romei. Pentru a înlătura suspiciunile care
planau asupra sa, împăratul Nero îi acuză pe creştinii din Roma de incendiu şi
declanşează prima persecuţie a creştinilor din Imperiul Roman.
68-69 d.Hr.: Anul celor patru împăraţi: Senatul îl susţine pe Galba,
care pare capabil de a conduce, dar nu reuşeşte să obţină acordul armatei.
Dintre generalii proclamaţi împăraţi de mai multe legiuni, Vespasian este cel
care câştigă, fiind sprijinit de legiunile din Orient.
70 d.Hr.: Războiul din Iudeea se încheie cu distrugerea oraşului
Ierusalim şi a templului de către armatele lui Titus.
79 d.Hr.: Erupţia Vezuviului îngroapă oraşul Pompeii sub un strat
gros de cenuşă şi lavă. Aceasta a permis conservarea unui număr foarte mare de
artefacte antice. În 1748, oraşul a fost redescoperit accidental şi săpăturile
arheologice au început imediat după aceea.
96 d.Hr.: Epoca flaviană se încheie cu uciderea lui Domiţian.
106 d.Hr.: Împăratul Traian cucereşte toată Peninsula Balcanică până
la Dunăre, precum şi teritoriile din Orientul Apropiat până la Golful Persic.
Regatul nabateenilor din Petra este şi el cucerit, iar Imperiul Roman atinge
astfel dimensiunile maxime.
cca 112-113 d.Hr.: Celebrul istoric roman Tacit redactează Historiae
(Istorii) în 14 cărţi.
132/135 d.Hr.: Răscoala evreilor din Palestina sub Bar Kochba eşuează.
Ierusalim devine colonie romană.
166 d.Hr.: După războaiele cu parţii, Imperiul roman este afectat de
o epidemie de ciumă.
166-180 d.Hr.: Roma luptă împotriva triburilor germanice aliate în
Războaiele Marcomane. Drept urmare, germanii se stabilesc permanent pe
teritoriul imperiului.
192 d.Hr.: Şirul de împăraţi adoptaţi ia sfârşit cu asasinarea lui
Commodus.
193 d.Hr.: Lucius Septimius Severus este încoronat ca împărat. Vreme
de cinci ani se luptă să îşi consolideze poziţia, întrucât legionarii din Siria
şi Britannia au numit alţi împăraţi. Persecuţia creştinilor continuă în timpul
domniei sale.
Dominatul: sec. III-IV
212 d.Hr.: Împăratul Caracalla acordă cetăţenia romană aproape
tuturor locuitorilor din Imperiu.
224 d.Hr.: Urmaşii ahemenizilor înfiinţează Imperiul dinastiei
Sasanide la graniţa de răsărit a Imperiului Roman.
231-233 d.Hr.: Roma respinge încercările de invazie venite din partea
noului Imperiu Persan al Sasanizilor. Începând cu anul 224, aceştia devin o
forţă de temut şi o ameninţare reală pentru Roma.
235 d.Hr.: Epoca domniei lui Severus este urmată de cea a
militarilor-împăraţi, primul dintre aceştia fiind Maximinus Thrax, care nu a
fost niciodată la Roma.
250-251 d.Hr.: Împăratul Decius cere să se aducă jertfe zeilor romani în
întregul imperiu, declanşând astfel prima persecuţie generalizată şi
sistematică a creştinilor.
259-260 d.Hr.: Regele Sapor I îl face prizonier pe Valerian. Acesta
moare în captivitate.
257-258 d.Hr.: Împăratul Valerian ordonă şi el o persecuţie a
creştinilor în tot Imperiul, căreia Gallienus îi va pune capăt în 260.
270 d.Hr.: Împăratul Aurelian face din Sol Invictus zeu de stat. Ameninţările
venite din exterior îl determină pe împărat să fortifice Roma.
284 d.Hr.: Împăratul Diocleţian descentralizează imperiul prin
înfiinţarea Dominatului şi tetrarhiei. Autoritatea Dominatului este de origine
divină şi absolută.
299 d.Hr.: Refuzul creştinilor de a lua parte în cultul de stat şi
de a-l adora pe împărat declanşează „Marea persecuţie" a creştinilor.
311 d.Hr.: Edictul de toleranţă al lui Galerius pune capăt
persecutării creştinilor.
312 d.Hr.: Are loc lupta de la Podul Milvia. Constantin cel Mare şi
Licinius, care se remarcă drept succesori ai tetrarhilor, îşi împart imperiul
ca şi tetrarhi.
313 d.Hr.: Edictul de la Milano garantează libertatea religioasă a
creştinilor.
324 d.Hr.: După un război civil care a durat mai mulţi ani, Constantin
cel Mare rămâne unicul împărat. El încurajează răspândirea şi consolidarea
creştinismului ca religie de stat.
325 d.Hr.: Convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea.
11 mai 330 d.Hr.: Constantinopolul (numit înainte Bizantium) devine noua
capitală a Imperiului Roman de Răsărit. În oraş, se află atât biserici
creştine, cât şi temple romane.
337 d.Hr.: Constantin este botezat pe patul de moarte şi devine
primul împărat creştin.
378 d.Hr.: Vizigoţii invadează Imperiul Roman şi îi înving pe romani
în lupta de la Adrianopol.
391 d.Hr.: Împăratul Teodosiu I interzice toate cultele păgâne în
imperiu şi ridică creştinismul la rang de religie oficială de stat.
410 d.Hr.: Vizigoţii conduşi de Alaric invadează Grecia şi ocupă
Atena, după ce au cucerit şi prădat Peloponesul.
