II.17. Primii împăraţi chinezi din dinastiile Qin şi Han
221 Î.HR.-220 D.HR.
În „perioada statelor războinice",
China s-a scindat în şapte state distincte, care au fost în cele din urmă
absorbite de către Imperiul Qin. „Primul împărat suveran" al Chinei, Qin
Shi Huang Di, a unificat din punct de vedere politic şi cultural ţara. Dinastia
Han care i-a urmat a continuat efortul său, şi-a extins sfera de influenţă şi
s-a apărat cu succes împotriva triburilor nomade din nord. De asemenea, în
aceeaşi perioadă confucianismul a devenit ideologie de stat. În timpul acestor
două dinastii au fost iniţiate reforme care vor afecta istoria Chinei pentru
mai bine de două milenii.
Dinastia Qin (221-206 î.Hr.)
Primul împărat al Chinei a reuşit să
unifice statul în câţiva ani şi şi-a îndreptat apoi atenţia spre consolidarea
externă a imperiului său. A fost un monarh sever, care a guvernat conform
filozofiei statale legaliste.
Unificarea Chinei a fost realizată în
sec. III î.Hr. în jurul statului Qin din vestul ţării, care a şi împrumutat
numele său imperiului astfel format. Poziţionarea sa la graniţa cu Tibetul şi
cu ţinuturile locuite de călăreţii nomazi a făcut necesară crearea unei armate
puternice şi a unei administraţii severe. Teritoriile cucerite nu au fost
cedate nobililor vasali, ci au rămas sub administrarea directă a împăratului,
împiedicându-se astfel apariţia unei opoziţii a nobilimii. Pornind de la acest
principal stat consolidat, regele Zheng din dinastia Qin a cucerit încă şapte
state feudale până în anul 221 î.Hr. Astfel s-a încheiat „perioada statelor
războinice" şi a apărut un stat unificat cu un conducător divin (Shi Huang
Di: primul mare împărat).
Regii ce au urmat au aplicat sistemul
administrativ centralizat al dinastiei Qin pe tot teritoriul Chinei. Imperiul a
fost reorganizat în provincii şi districte conduse de administratorii
imperiali, fără a se mai lua în considerare vechile graniţe. Guvernarea se
făcea pe baza filozofiei legaliştilor, care considerau că legile centrale erau
mai presus de orice şi propuneau reglementarea tuturor aspectelor vieţii prin
legi şi taxe dure. După doar câţiva ani, limba, unităţile de măsură şi de
greutate şi valuta fuseseră uniformizate în tot imperiul. Până şi osiile şi
lungimea căruţelor au fost standardizate pentru a se potrivi oriunde în reţeaua
de drumuri. Populaţia a fost nevoită să ridice ziduri de apărare împotriva
călăreţilor nomazi, construind astfel prima parte a Marelui Zid chinezesc. După
moartea sa în 210 î.Hr., împăratul a fost aşezat într-un complex funerar
alături de mii de statui de teracotă, individualizate. Descoperirea acestuia în
1974 a constituit un eveniment arheologic. Dinastia Qin a luat sfârşit în 206 î.Hr.,
după ce, în urma unei răscoale populare, a venit la putere dinastia Han.
Dinastia Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.)
În vidul de putere cauzat de căderea dinastiei
Qin s-a remarcat un conducător rebel al ţăranilor, Liu Bang, care a preluat
tronul în 206 î.Hr., sub numele de împăratul Gaozu.
Cea mai importantă sarcină a primului
împărat din dinastia Han, Kao Ti (206 î.Hr.), a fost apărarea statului
împotriva călăreţilor nomazi, în special a poporului Xiongnu. Împăratul Han Wu
Ti, cel mai cunoscut din dinastia sa, a trecut la ofensivă şi a stabilit
primele contacte cu vestul, căutând aliaţi. Poporul Xiongnu a fost înfrânt şi
împins spre vest, unde a dizlocat la rândul său popoarele din stepele
eurasiatice, declanşând în cele din urmă Marea migraţie a popoarelor înspre
Europa în sec. IV-V. Chinezii au cucerit estul Turkistanului, ajungând până la
graniţele Afghanistanului de astăzi, unde s-a dezvoltat o nouă rută comercială
către vest, Drumul Mătăsii.
Pe plan intern, Han Wu Ti a iniţiat mai
multe reforme cu efect pe termen lung. A căutat să elimine urmările barbariei
educaţionale a lui Shi-Hwang-ti. A fost de asemenea primul care a organizat
administraţia centrală în ministere şi departamente. A elaborat pregătirea
funcţionarilor prin educare şi examinări, sistem folosit până în sec. XX.
Fundamentul acesei educaţii l-a constituit o sinteză dintre legalism,
confucianism, care acorda o mare importanţă relaţiei dintre tată şi fiu şi
filozofia naturală yin-yang. Venerarea lui Confucius printr-un cult de stat a
început în timpul dinastiei Han. În 174 î.Hr., împăratul Han Wu Ti a adus
jertfe la mormântul filozofului din Chu Fu, care a rezistat până în prezent.
Perioada Han a fost una dintre cele mai importante epoci de aur ale Chinei.
Succesorul lui Han Wu Di a căzut sub
influenţa familiei soţiei acestuia. Între anii 9-25, dinastia Han a fost
temporar înlocuită de nepotul unei împărătese, până la venirea unei rude îndepărtate
a dinastiei Han, care a preluat tronul ca împăratul Guang Wu Di. El şi-a mutat
capitala de la Xi'an la Luoyang în est, şi de aceea dinastia sa se numeşte „Han
de Răsărit", pentru a o deosebi de cea anterioară, numită „Han de
Apus". Imperiul a fost consolidat şi s-a extins până în sec. I.
Clanul împărătesei a început însă să îşi
recâştige influenţa, iar intrigilor de palat li s-a adăugat intervenţia
eunucilor. Generalii reprezentau a treia putere în stat, astfel încât perioada
a fost numită „a celor trei regate". În anul 184, a izbucnit răscoala
„Turbanelor galbene", care a avut un caracter religios. Generalii
implicaţi în înăbuşirea acesteia au câştigat putere, dar ambiţia i-a împins să
lupte unul împotriva celuilalt, provocând un război civil. Ultimul împărat din
dinastia Han a fost silit să abdice în 220. China a rămas până în sec. VI
scindată în mai multe regate rivale.
Inventarea
hârtiei
Una dintre cele mai importante
descoperiri ale umanităţii, hârtia, a fost făcută în China în timpul perioadei Han.
Fibrele din plante erau zdrobite şi transformate în pastă prin înmuiere şi
fierbere. Pasta era întinsă apoi în matriţe şi uscată într-un strat subţire şi
bine legat. În sec. XIII, hârtia a ajuns şi în Europa, trecând prin Arabia.
