II.16. India antică
321 Î.HR.-CCA 500 D.HR.
India a intrat în contact cu cultura
elenistică încă de pe vremea lui Alexandru cel Mare, în special suveranii
Imperiului Maurya păstrând legătura cu Apusul. Cel mai important dintre aceştia
a fost Aşoka, care a susţinut şi budismul. După căderea imperiului, dinastiile
locale au luptat în permanenţă pentru a opri înaintarea invadatorilor nomazi
veniţi din stepele Asiei Centrale. Imperiul Gupta a fost cel care a reuşit să
redea coeziunea unor mari regiuni din India. În aceeaşi perioadă, hinduismul a
cunoscut un reviriment şi a eliminat budismul de pe subcontinent.
Dinastia Maurya (cca 321-185 î.Hr.)
După 321 î.Hr., dinastia Maurya a
preluat puterea în India. Împăratul Aşoka a transformat budismul în religie de
stat şi a încurajat activitatea misionară şi de propovăduire a acestei religii.
Alexandru cel Mare a pătruns în fruntea
armatei sale în Valea Indului în 327 î.Hr. şi a reuşit să învingă rezistenţa
acerbă a triburilor din regiunea deluroasă. Cu 2000 de elefanţi de luptă, el a
cucerit majoritatea cetăţilor acestora şi i-a înfrânt pe regele Poros şi pe
alţi câţiva conducători locali. Succesorii lui Alexandru în est, Seleucizii, au
intrat în conflict cu Imperiul Maurya, marea putere de pe subcontinentul
indian, care fusese înfiinţat în jurul anului 321 de către Chandragupta Maurya,
în regiunea Magadha de pe fluviul Gange. Chandragupta l-a învins pe Seleucus,
dar a încheiat în cele din urmă un acord cu Seleucizii în privinţa graniţelor
comune. Atât el, cât şi urmaşii săi, au păstrat legături strânse cu grecii,
asigurând astfel influenţa continuă a culturii elenistice în India.
Aşoka, nepotul lui Chandragupta, a
domnit între 273 şi 265 î.Hr. şi este considerat cel mai important conducător
al Imperiului Maurya şi al Indiei antice. Imperiul cuprindea aproape întregul subcontinent
indian, ajungând până pe teritoriul Afghanistanului de astăzi. Experienţele
trăite în timpul unei campanii militare sângeroase l-au făcut pe rege să treacă
la budism. Relatările şi edictele de pe stâlpii şi pereţii stâncoşi sunt
mărturilor a ţelurilor şi realizările lui Aşoka. Deşi tolera alte religii, a
încurajat răspândirea budismului, trimiţând chiar misionari dincolo de
graniţele imperiului. În jurul anului 250, a convocat un consiliu budist în
capitală, Pataliputra, pentru a stabili textele canonice ale budismului
timpuriu. După convertirea sa, regele nu a mai purtat niciodată războaie. A
căutat să îmbunătăţească ajutorul social în imperiu. La puţin timp după moartea
sa în cca 232 î.Hr., dinastia Maurya a intrat în declin, iar ultimul său
conducător a fost asasinat în 185 î.Hr.
Fragment dintr-un
edict al lui Aşoka
„Toţi oamenii sunt copiii mei. Ceea ce
le doresc propriilor mei copii, bunăstare şi fericire, atât în această, cât şi
în cealaltă lume, le doresc tuturor oamenilor...”
Fragment dintr-un edict al împăratului
Aşoka inscripţionat pe o coloană dintr-un templu budist, sec. III î.Hr.
Dinastia Gupta (cca 320-550)
Invadatori şi triburi străine veneau
mereu pe subcontinentul indian dinspre nord-vest. Aceştia şi-au format
propriile regate, care au fost însă relativ efemere. Ultimul mare Imperiu
Indian antic a fost Gupta.
După căderea dinastiei Maurya în 184 î.Hr.,
în nord-vestul subcontinentului au apărut mai multe state independente
diferite, care aveau puternice trăsături elenistice. Ele se întindeau din
Bactria (Afghanistan) până în Punjab, a cărui regiune vestică a făcut parte
temporar din imperiul Parţilor. Regatele au fost cotropite în sec. I d.Hr. de
către poporul nomad saka, venit din Asia Centrală. Aceştia au înfiinţat la
rândul lor mai multe regate care au supravieţuit până în sec. II, sub dominaţia
Parţilor şi a poporului Kushana. Imperiul Kushana din nord-vestul Indiei s-a destrămat
în sec. III, sub presiunea Sasanizilor. Ordinele de călugări budişti au fost
foarte influente la început în multe dintre statele din India. Însă prinţii au
susţinut ulterior vechile culte indiene şi castele de preoţi, ca o
contrapondere, prilejuind un reviriment al hinduismului. Marile epopei eroice
indiene Mahabharata şi Ramayana, care ilustrează evenimentele politice ale
timpului, au fost scrise în această perioadă. Pe parcursul vremii, hinduismul a
devenit tot mai puternic şi a eliminat budismul din India.
În sec. IV, în regiunea Magadha s-au pus
bazele unui mare imperiu. Din dinastia Gupta (320-500), care a marcat apogeul
civilizaţiei hinduse, au făcut parte şi prinţul Chandragupta II şi fiul său
Samudragupta, care au supus destul de repede statele vecine. La începutul sec.
V, în timpul domniei lui Chandragupta II, care s-a făcut remarcat ca arhitect,
imperiul a atins apogeul, acoperind tot nordul Indiei. La scurt timp după
aceasta, a fost însă distrus de invadatorii huni heftaliţi. Ultimii conducători
din dinastia Gupta au domnit în sec. VI doar în Magadha, în vreme ce în nord-vestul
Indiei au apărut mai multe puteri ostile. Printre acestea s-a distins doar puternica
dinastie hindusă Gurjara-Pratihara, care a rezistat o perioadă presiunii invadatorilor
islamici, ce au atacat mereu India începând cu sec. VIII.
În centrul şi sudul Indiei au luat
fiinţă mai multe state, printre care în primele două secole s-a numărat şi cel
numit Andhra, situat în inima subcontinentului. Tamilii au reuşit să-şi păstreze
independenţa şi trăsăturile aparte ale culturii lor sud-indiene în vasta câmpie
a Ceylonului de nord şi cea Carnatică chiar şi sub Imperiile Maurya şi Gupta,
continuând-o până în zilele noastre.
