I.12. India de la origini până la invazia lui Alexandru cel Mare
Încă de timpuriu, subcontinentul indian
a fost locuit de o multitudine de grupuri etnice şi lingvistice. Această
diversitate a apărut în urma numeroaselor valuri de migratori care s-au
stabilit în peninsulă. Arienii şi-au lăsat amprenta asupra primei civilizaţii,
impunând divinităţile lor, sistemul de caste şi cel politic. Cu trecerea
timpului, s-au dezvoltat structuri statale mai complexe din societăţile tribale
primitive.
Preistoria Indiei şi civilizaţia Indus
În istoria subcontinentului a apărut
extrem de timpuriu o mare diversitate de forme culturale. Prima civilizaţie
care s-a făcut remarcată a fost Harappa, pe teritoriul de astăzi al
Pakistanului.
Potrivit dovezilor arheologice, primii
oameni au venit în India cel târziu între 40.000 şi 30.000. Aceşti primi
locuitori ai subcontinentului indian au ieşit probabil din Africa şi au
traversat peninsula Arabă. Au urmat mai multe valuri de migraţie, rezultând cu
stabilirea mai multor grupuri etnice diferite în India. Dintre toate acestea au
evoluat cinci mari grupe lingvistice. Indo-ariana (predominant hindi) sau limba
indiană, care era utilizată în textele religioase, a apărut în Sri Lanka (nord)
şi insulele Maldive. Dravidiana, limba vechii literaturi, a luat naştere în
sudul Indiei şi (la fel ca şi tamil) în unele părţi din Sri Lanka. Mai puţin
răspândite erau limbile austro-asiatice (munda), limbile sino-tibetane în
Caşmir, Nepal şi Bhutan, şi limbile autohtone reminiscenţe.
Primii locuitori ai subcontinentului
erau vânători-culegători, dar au fost înlocuiţi de agricultori şi păstori
începând cu mileniul VII î.Hr. O primă proto-civilizaţie se remarcă în mileniul
VI î.Hr., din care s-au dezvoltat civilizaţia Indus, sau Harappa. Aceasta a
înflorit pe câmpiile de lângă fluviul Indus între 2600 şi 1900 î.Hr. Denumirea
sa provine de la oraşul Harappa, care a fost descoperit în 1921 în nord-estul
Pakistanului. Civilizaţia avea o agricultură avansată, după cum o demonstrează
sistemul de irigaţie bine dezvoltat şi hambarele masive.
Administratorii foloseau unităţi
standardizate de greutate şi de măsură şi sigilii. Scrierea Harappa, care s-a
păstrat prin aproximativ 5000 de sigilii şi tăbliţe, se folosea prin anii 3300 î.Hr.
şi nu a fost încă descifrată. Existau aşezări mari, cu străzi proiectate cu
grijă, edificii publice şi cetăţi fortificate. Descoperirile arheologice indică
de asemenea existenţa unor structuri comerciale sofisticate.
În jurul anului 1900 î.Hr.,
colonizatorii au dispărut după ce avuseră de suferit de pe urma unor inundaţii
şi atacuri externe. Câmpiile din sud au fost părăsite, dar civilizaţia Indus a
supravieţuit în ritualurile de sacrificare şi cultele animaliere ale
populaţiilor ulterioare. Un exemplu ar fi cultul vacii sacre.
Invazia indo-arienilor
Popoarele invadatoare de indo-arieni
erau organizate în monarhii tribale. După cucerirea teritoriului, ele şi-au
impus supremaţia peste civilizaţia Indus. În cele din urmă, s-au amestecat
totuşi cu populaţia locală.
Indo-arienii care au pătruns în India în
a doua jumătate a mileniului al doilea î.Hr. au adus cu ei civilizaţia
Sintasha, din estul munţilor Ural. La fel ca şi în cazul huriţilor din Regatul
Mitanni din nordul Iranului şi Siriei, ei, datorită carului de luptă, dominau
în conflictele armate. Odată ajunşi în India, ei i-au adus pe primii zei arieni
(Mithra, Varuna, Indra) civilizaţiilor pe care le-au întâlnit.
Experţii nu au căzut de acord asupra
modului în care s-a desfăşurat invazia ariană. A fost probabil mai degrabă o
migraţie, decât o cucerire. Recolonizarea a avut loc poate în mai multe valuri,
arienii sosind dinspre vest, prin Iran.
În drum spre India, ei au preluat
elemente din civilizaţia Oxus, care a prosperat în sudul Tadjikistanului între
2400 şi 1600 î.Hr. Cele mai multe informaţii legate de venirea arienilor provin
din cea mai veche operă literară scrisă într-o limbă indo-europeană, Rig
Veda. Vedismul a fost de altfel prima religie a arienilor din India. Din
rândurile documentului aflăm de exemplu că arienii creşteau vite. Ei nu se
considerau o rasă, spre deosebire de cele afirmate de ideologiile ariene
apărute în sec. XIX şi XX, percepându-se mai curând drept membri ai unui anumit
grup cultural care vorbea limba vedică (sanscrită). Arienii au devenit rapid
clasa dominantă în nordul Indiei şi vorbeau despre celelalte populaţii în
termeni de „duşmani" sau „sclavi". A trebuit să treacă o perioadă mai
lungă de timp pentru ca ei să se deprindă cu localnicii.
Vedele sunt considerate texte religioase
de origine pur ariană, deşi primele religii ale Indiei au apărut probabil prin
fuzionarea elementelor religioase ariene şi locale. Rig Veda menţionează că
localnicii adorau idoli şi falusuri. Într-adevăr, venerarea pietrei Phalli
(lingam) ca simbol al fertilităţii îşi are originile la aceştia. Rig Veda
descrie de asemenea organizarea timpurie a arienilor în monarhii tribale şi
face referire la poporul Bharata din Punjab. Se spune că regele Bharata Sudas
şi-ar fi învins duşmanii în Bătălia celor zece regi spărgând nişte zăgazuri
(Rig Veda, 7.18). Poeţii aveau un rol deosebit de important în civilizaţia
ariană, fiind de fapt nişte cronicari care înregistrau vieţile şi faptele
regilor.
Cele patru Vede
Vedele („cunoaştere") sunt cele mai
vechi opere literare ale Indiei şi reunesc imnuri religioase şi versete. Ele
conţin cunoaşterea religioasă, filosofică şi ritualică deţinută de preoţii şi
poeţii perioadei vedice (între 1500 şi 500 î.Hr.). Operele vedice au fost
adunate la începutul primului mileniu î.Hr. Cea mai veche dintre acestea este
Rig Veda, urmată de Sama Veda, care conţine melodii şi texte care însoţeau
ritualurile de sacrificare. În Yajur Veda au fost incluse versete şi cerinţele
postului care ţineau de sacrificii. Atharva Veda este alcătuită în principal
din formule magice şi speculaţii poetice şi filosofice.
Popoarele din Perioada Vedică Intrmediară
Sistemul indian de caste şi ritualurile
religioase complexe au apărut în perioada Kuru. Ierarhizarea socială s-a
răspândit în întregul subcontinent.
La începutul primului mileniu î.Hr.,
India a intrat în Perioada Vedică Intermediară. Evenimentul a fost marcat de
unificarea a 30 de triburi ariene din epoca Rig Veda pentru a forma o mare
entitate tribală, Kuru Pancala, în nord-vestul Indiei. Principalul trib din
care proveneau regii era Bharata. Capitala lor a devenit Hastinapura, oraşul
Delhi de astăzi.
În această perioadă s-a făcut trecerea
la prelucrarea fierului şi a predominat ceramica tipică „pictată gri".
Indienii vedici şi-au păstrat un stil de viaţă seminomad, nici măcar regii nu
duceau o existenţă complet sedentară. Având o poziţie socială inferioară,
ţăranii care cultivau orez au fost obligaţi să îşi părăsească terenurile pentru
a face loc păşunilor, iar proviziile le-au fost luate.
Un aspect important al perioadei Kuru
l-a reprezentat apariţia sistemului de caste. Au existat iniţial patru caste,
două clase superioare, preoţii şi nobilii, care le dominau pe cele inferioare,
alcătuite din ţărani, meşteşugari, lucrători şi proscrişi (paria, sau „cei de
neatins").
În ceea ce priveşte practica religioasă,
ritualurile de sacrificare, văzute drept schimburi de hrană între zei şi
oameni, au devenit tot mai complexe. Ele serveau la conservarea ordinii
cosmice, iar rolul brahmanilor era de a interpreta textele sacre.
Această ierarhie socială s-a răspândit
şi în nordul şi estul Indiei, inclusiv în Caşmir şi Nepal. Textele brahmanice
vorbesc despre o „luare ritualică în stăpânire" a ţării şi despre
„civilizarea" triburilor barbare de către brahmani la începutul sec. VIII î.Hr.
Populaţiile din est au fost „adoptate" în sistemul de caste. Marile regate
din nord-est, Kosala şi Videha, au produs „ceramica roşie şi neagră". În
timpul domniei lui Janaka, Regatul Videha a devenit un model al ordinii vedice.
Perioada Vedică Târzie şi popoarele din est
Budismul şi jainismul au apărut în sec.
VI î.Hr., ca mişcări de reformă religioasă. Ascensiunea budismului a fost
facilitată de mutarea centrului cultural de putere în statele indiene din est.
În perioada vedică târzie, la începutul
sec. VI î.Hr., centrul politic şi cultural al Indiei s-a mutat spre nord-est. În
acelaşi timp, noi grupuri au început să migreze în statele estice dinspre Iran
şi Afganistan. Regii regatelor Videha şi Kosala au chemat brahmani din statele
din vest pentru a-i instrui în legile vedice. Au fost iniţiate de asemenea două
mişcări de reformă în est în aceeaşi perioadă. Ambele criticau sistemul de
caste şi jertfele sângeroase de animale. Aceste mişcări erau budismul fondat de
prinţul Siddhartha Gautama (Buddha), şi jainismul, înfiinţat de Mahavira.
Perioada vedică târzie a luat sfârşit în
jurul anului 450 î.Hr., parţial din cauza invadării de către perşi a regiunilor
Gandhara şi Sindh, de pe teritoriul de astăzi al Pakistanului, în 530 şi 519 î.Hr.
Au apărut noi oraşe şi centre comerciale. O clasă ambiţioasă de meşteşugari şi
comercianţi a reuşit să prospere, după cum o dovedeşte „ceramica neagră
lustruită". Civilizaţia s-a deschis către restul lumii şi a înflorit. În Gandhara,
alfabetul împrumutat din vest a fost adaptat într-o scriere nouă, alfabetul
brahmi, din care s-au dezvoltat toate alfabetele indiene moderne. Marea epopee
indiană naţională Ramayana, a fost scrisă între 400 şi 300 î.Hr. de către
legendarul poet Valmiki.
În vreme ce India de Vest se aflase sub
influenţă persană de la sfârşitul sec. VI î.Hr., estul subcontinentului s-a
dezvoltat independent. În 500 î.Hr. domina, regatul Maghada, condus de
Bimbisara. Acesta trecuse la budism în jurul anului 525 şi dorea să îl
răspândească, căutând în paralel să îşi consolideze poziţia prin cuceriri şi
căsătorie. Fiul său Ajatashatru a inclus federaţia de triburi din nord în
regatul lor, iar succesorul său a continuat politica de expansiune. În 364,
uzurpatorul Mahapadma Nanda i-a răsturnat de pe tron şi a lărgit graniţele
imperiului până în centrul Indiei şi Orissa. Urmaşii săi, regii Nanda, au
domnit aproape până la invazia lui Alexandru cel Mare între anii 327 şi 325 î.Hr.
Adevăratul
brahman
„Brahmanul a fost într-adevăr această
lume la începuturi, Unicul, Cel fără de sfârşit: întinzându-se spre est, spre
sud, sus şi jos, în toate părţile. Pentru el... nu există cerul, nici lângă el,
nici sus, nici jos."
Fragment din Upanishade, preluare din
Vede
