VII.29. America Latină

  06:02    

DIN 1945

Regimuri autoritare succesive, dictaturi militare şi dependenţa de Statele Unite ale Americii, acestea au fost realităţile politice în America Latină până la sfârşitul anilor 1970. De atunci, multe state au instaurat regimuri democratice, deşi uneori acestea sunt subminate de probleme dintre cele mai diverse, de la provocări statale venite din partea stângii şi dreptei radicale, până la sărăcie, corupţie şi carteluri de droguri. Societatea din America de Sud continuă să fie caracterizată de imensele decalaje dintre bogaţi şi săraci. Încercările de unificare politică şi cooperare economică au fost subminate adesea de instabilitatea regimurilor din multe state.

Probleme şi progrese în America Latină

Economiile în stagnare şi conflictele sociale rămân provocări serioase pentru stabilitatea politică şi guvernare în multe state din America Latină.

America Latină are de luptat cu un spectru larg de probleme politice şi sociale. După 1945 au fost create numeroase uniuni pentru a încuraja colaborarea economică regională. Astfel, în 1960 a fost fondată Asociaţia Latino-Americană a Comerţului Liber, iar în 1980, Asociaţia Integrării Americii Latine. Sub îndrumarea Columbiei, statele mai mici au fondat în 1969 Grupul Andin.

Puterea economică a SUA a conturat federaţiile panamericane. În 1948 a fost semnată carta Organizaţiei Statelor Americane (OSA) în ideea de a îmbunătăţi relaţiile dintre America de Sud şi Statele Unite ale Americii. În timpul Războiului Rece şi în special după încheierea revoluţiei din Cuba, SUA au folosit OSA pentru distribuirea de ajutoare şi totodată ca instrument de luptă împotriva comunismului. Guvernul SUA a susţinut regimurile autoritare de dreapta şi a forţat excluderea Cubei din OSA în 1962. Sub conducerea preşedintelui Carter, SUA au sprijinit democratizarea statelor din America Latină.

Pe plan intern, decalajul dintre minoritatea bogată şi majoritatea săracă s-a schimbat prea puţin în funcţie de regim - militar sau civil. Una dintre problemele principale a fost reforma funciară, întrucât pământul se afla în mâinile unei elite puţin numeroase. Populaţia indigenă aparţine, aproape întotdeauna, păturilor sărace şi marginalizate ale societăţii. Pe continent, populaţiei urbane i s-au alăturat emigranţi din zonele rurale, însă cei ce locuiesc în suburbiile sărace ale marilor oraşe au puţine speranţe de afirmare. În cele mai bogate state (în special Chile), sectoarele exportului sunt înfloritoare, infrastructura fiind bine dezvoltată, cu toate că bogăţia este distribuită inegal.

Biserica catolică a jucat un rol important în America Latină. După susţinerea dictaturilor, biserica din America de Sud este influenţată de teologia de liberare, care punea accent pe cauza celor săraci şi oprimaţi - o poziţie riscantă, aşa cum s-a întâmplat în cazul arhiepiscopului din San Salvador, Oscar Romero, ucis în 1980.

America Centrală şi de Sud: violenţă şi reacţie

Încă din anii 1980, apariţia structurilor democratice în multe state ale Americii de Sud şi Centrale a fost inhibată de luptele de gherilă dintre rebeli şi forţele guvernamentale.

Între 1936 şi 1947, dictatorul Anastasio Somoza a condus Nicaragua cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, iar după asasinarea lui, fiii acestuia, Luis şi Anastasio au preluat guvernarea. În 1979 a venit la putere Frontul Sandinist de Eliberare Naţională. Autoritatea acestuia însă a fost subminată de gherilele Contras de dreapta, finanţate de SUA. În 1990, sandiniştii au fost învinşi în alegeri de Partidul Constituţional Liberal.

După 1945, în Guatemala au fost introduse sisteme de reforme funciare şi asistenţă socială. Când reformele funciare din 1954 au afectat interesele companiei americane United Fruit, guvernul a fost răsturnat printr-o lovitură militară de stat susţinută de SUA. Rebelii au rezistat în faţa regimului militar, iar ţara a intrat într-un război civil încheiat printr-un acord de pace în 1996.

În 1948 forţele armate au pus mâna pe putere în El Salvador. Conducerea s-a schimbat de multe ori până când, în 1961-1962, Partidul Concilierii Naţionale a încheiat o alianţă cu regimul militar. În anii 1980, rebeliunile frecvente de gherilă au fost contracarate cu violenţă extremă, guvernul de dreapta formând detaşamente ale morţii. Printr-un acord de pace semnat în 1991, s-au organizat alegeri democratice.

Columbia continuă să fie o ţară nesigură şi săracă în urma asasinării membrului de stânga al Partidului Liberal, J. E. Gaitán, a izbucnit războiul civil (cunoscut sub numele de La Violencia) dintre liberali şi conservatori, care a durat un deceniu. În 1958 a fost înfiinţată coaliţia guvernamentală a Frontului Naţional care a rămas la conducere până în 1974. Începând cu mijlocul anilor 1960 au fost organizate grupuri de gherilă pentru a lupta împotriva guvernului. Explozia traficului de droguri a finanţat armatele personale şi grupările de rebeli cunoscute sub numele FARC (Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei). Preşedintele Alvaro Uribe, ales în funcţie în 2002, a încercat cu ajutorul SUA să diminueze forţa acestor grupări.

Datorită importantelor sale rezerve de petrol, Venezuela este o ţară bogată, dar veniturile au fost distribuite inegal. În 1998, stabilul dar coruptul sistem de alianţe politice a fost zdruncinat prin alegerea lui Hugo Chavez. Acesta a introdus măsuri redistributive şi a fost critic la adresa Statele Unite ale Americii. În 2002, protestatari din clasa de mijloc au eşuat în încercarea de a-l înlătura şi de atunci acesta şi-a consolidat puterea.

În 1968, aşa-zisa revoluţie peruviană a răsturnat guvernul civil din Peru, iar în următorii şase ani generalul Juan Velasco Alvarado a iniţiat reforme funciare şi naţionalizarea sectoarelor industriale. După lovitura de stat din 1975 a lui Francesco Bermudez, a fost implementat un larg program de privatizare. În 1981, mişcarea maoistă de gherilă Sendero luminoso a început o campanie violentă. Venind la putere din 1990, administraţia autoritară a lui Alberto Fujimori a devenit mult mai severă cu rebelii. De la înlăturarea acestuia în 2000, situaţia în Peru a fost instabilă.