VI.23. China între imperiu şi comunism
1911-1949
Mai bine de un secol, între 1811 şi
1949, China este marcată de lupta o împotriva aspiraţiilor expansioniste ale
japonezilor, de eforturile de realizare a unităţii naţionale şi de dispute
ideologice interne sângeroase. Lupta pentru putere dintre republicani şi
comunişti scade în intensitate în timpul invaziei japoneze. După cel de Al
Doilea Război Mondial, comunismul iese învingător cu ajutorul sovieticilor,
restructurând ţara pe plan politic şi economic.
Războiul Civil şi agresiunea japoneză
Sfârşitul imperiului provoacă haos pe
plan politic şi scindare teritorială. Urmând scopul instaurării unui imperiu în
Asia, Japonia profită de situaţie şi invadează China.
La sfârşitul anului 1911, revoluţionarii
republicani conduşi de Sun Yat-Sen şi de generalul Yuan Shikai îl obligă pe
ultimul împărat al dinastiei Qing, Pu Yi, să abdice. În 1912 se proclamă
republica. Încercarea lui Yuan de a instaura o nouă dinastie eşuează în 1915,
în urma rezistenţei provinciilor. Guvernul se dizolvă după moartea sa în 1916.
Până în 1928, războaiele civile se succed în permanenţă. La conducere se aflau
dictatori militari, îndeosebi în nordul ţării. Japonia urmărea să beneficieze
de această instabilitate pentru a-şi îndeplini obiectivele. Cele 21 de cereri
ale sale din 1915 căutau să colonizeze întreaga ţară.
În 1917, China intră în Primul Război
Mondial în speranţa de a-şi găsi aliaţi în lupta de apărare împotriva
imperialismului japonez. Când aşteptările sale se dovedesc deşarte, în 1919,
mişcarea naţională ia amploare. Sun Yat-Sen începe în 1923 militarizarea
Partidului Naţional Republican (Gomindan), cu scopul de a unifica ţara.
După moartea lui Sun, în 1925, Chiang Kai-Şi preia conducerea partidului. În
1928, cucereşte Beijingul apoi reuşeşte să-i subordoneze pe dictatorii militari
din nord şi să devină preşedintele republicii. În 1937, Chiang restabilise deja
unitatea Chinei, însă guvernul său cade în urma conflictelor interne cu
comuniştii.
În 1931, Japonia ocupase deja Manciuria
chinezească şi proclamase statul Manchukuo. În momentul atacului asupra
Beijingului din 1937, Chiang Kai-Şi nu are altă opţiune decât să formeze un
front comun cu comuniştii pentru a apăra ţara. Însă armata japoneză continuă să
înainteze. După cucerirea violentă a Nanjingului, eveniment cunoscut în China
drept violarea Nanjingului, guvernul este obligat să se retragă spre vest.
Când Statele Unite ale Americii declară
război Japoniei în 1942, China primeşte sprijin material şi militar din partea
americanilor. După capitularea Japoniei în faţa Aliaţilor, japonezii părăsesc
Nanjingul, iar statul-marionetă Manchukuo dispare.
Pu Yi, ultimul
împărat
Pu Yi, ultimul împărat al Chinei, tocmai
împlinise cinci ani când a fost obligat să abdice, în 1912. În 1924, trece sub
protecţia japonezilor, care îl proclamă împăratul statului-marionetă Manchukuo
în 1934. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, Pu Yi este luat prizonier
de către sovietici şi ţinut în custodie pentru reeducare până în 1950.
Dezvoltarea comunismului sub Mao Zedong
Influenţa Partidului Comunist condus de
Mao Zedong cunoaşte o creştere puternică în anii 1920 şi 1930. În ciuda
persecutării brutale de către guvern, comuniştii câştigă în lupta republicanii
după cel de Al Doilea Război Mondial.
Odată cu intrarea Chinei în Primul
Război Mondial şi cu victoria bolşevicilor în Rusia, ideile revoluţionare din
Vest ajung şi m China, materializându-se în mişcarea 4 mai. Partidul Comunist chinez
(PCC) se înfiinţează în 1921 din grupurile de studiu marxiste ale mişcării. Cu
ajutorul sovieticilor, grupurile devin putere importantă în ţară. În 1922, în
debutul luptei pentru unificare naţională, Partidul Comunist Chinez se aliază
la început cu Partidul Republican. Influenţa comuniştilor devine însă tot mai
puternică, culminând cu scindarea partidelor în 1927.
În consecinţă, forţele lui Chiang Kai-Şi
îi persecută pe comunişti. În timpul celui mai dur atac, la Shanghai, la 12 aprilie
1927, sunt masacraţi 7000 de comunişti şi membri ai uniunii. Apoi, Partidul
Comunist Chinez îşi retrage Armata de Eliberare a Poporului în zona rurală şi
instaurează un guvern local. După înfăptuirea unei revoluţii agrare, acesta
formează o republică după model sovietic în provincia Yiangxi din sud-estul
Chinei.
Pentru a scăpa de campaniile de
exterminare ale guvernului republican, comuniştii sunt nevoiţi să se mute
în nordul ţării împreună cu trupele lor. Sub conducerea lui Mao Zedong, ei reuşesc
în 1934-1935, să se retragă şi să-şi regrupeze forţele în timpul Marşului
cel Lung trecând prin China de Vest către Yen-an, pe care îl transformă în
baza lor.
Comuniştii chinezi îşi extind ferm
controlul în timpul războiului cu Japonia. Când Uniunea Sovietică ocupă
Manciuria în 1945, vin la putere în această regiune. În 1949, controlau deja
tot teritoriul chinez. Mao proclamă Republica Populară Chineză la 1 octombrie
1949.
Mişcarea 4 mai
Denumită după data demonstraţiei
studenţilor de la Beijing împotriva guvernului projaponez, 4 mai devine în 1919
o mişcare naţională de emancipare politică a intelectualilor, studenţilor şi
muncitorilor. Pe lângă independenţa naţională, obiectivele sale cuprindeau
respingerea confucianismului tradiţional, mai multe drepturi civile şi reforma
socială a statului.
Marşul cel Lung
Marşul comuniştilor către nordul Chinei
are loc între 1934 şi 1935 pe o distanţă de zece mii de kilometri. Mulţi
soldaţi au renunţat pe drum, alţii au murit din cauza bolilor, de epuizare sau
în luptă. Dintre 90.000 de oameni, la Yen-an ajung doar 8000. Mai târziu,
comuniştii se folosesc de Marşul
cel Lung pentru a ilustra lupta socialistă din China.
