IV.23. Oceania şi Australia până la sosirea europenilor

  07:51    

SECOLELE XVI-XVIII

Locuitorii băştinaşi ai Australiei, Noii Zeelande şi insulelor Oceaniei o reuşesc să-şi dezvolte o cultură veche pentru o lungă perioadă de timp. În secolele XVI şi XVII, naţiunile navigatoare europene sosesc pe insule şi pe continentul australian, însă explorarea propriu-zisă are loc abia în sec. XVIII. Exploratorii îi considerau pe locuitorii insulelor Mării Sudului nişte sălbatici nobili, din cauza stilului lor armonios de viaţă şi a lipsei proprietăţii private. După pierderea coloniilor americane, britanicii fac din Australia o colonie de deţinuţi.

Oceania

Diversele culturi ale insulelor Pacificului sunt create de comunităţi locale, răspândite pe teritorii extinse. Din sec. XVI, acestea sunt descoperite şi colonizate treptat de naţiunile europene.

Pe insulele Noua Guinee, Melanezia, Micronezia şi Polinezia se dezvoltaseră culturi variate. Acestea aveau în comun modul de aşezare rurală, utilizarea uneltelor de piatră, agricultura, creşterea animalelor şi pescuitul. Majoritatea societăţilor se bazau pe anumite ierarhii şi erau conduse de un rege sau de o căpetenie de trib şi de o castă de preoţi.

Colonizarea are loc pentru un timp îndelungat, în diverse valuri de migrare, între care se remarcă cel al austronezienilor începută în 750 î.Hr. şi cel al malao-polinezienilor din jurul anului 500 î.Hr. Prin 700 d.Hr., Raiateia, una dintre insule, era centrul lumii polineziene. Între 900 şi 1000, polinezienii ajung în Insula Paştelui, în Hawaii şi în Noua Zeelandă, teritorii pe care le colonizează şi în care stabilesc Cultura Maori. La începutul sec. XVI, navigatorii spanioli şi portughezi vin în Oceania, deschizând două secole de explorări europene. Magellan trecuse prin câteva insule din Pacific în timpul navigării sale în jurul lumii din anii 1519-1521. În 1526, portughezul Jorge de Menezes pretinde insula Noua Guinee, iar navigatorii spani exploraseră deja majoritatea insulelor din Arhipelagul Micronezian în 1524-1564. Olandezul Abel Tasman, care ajunge în Noua Zeelandă în 1642, este primul care face o explorare în detaliu a regiunii melaneziene. În 1722, compatriotul său Jacob Roggeveen o numeşte Insula Paştelui, fiindcă o descoperise în timpul acestei sărbători. În cele trei călătorii întreprinse în 1764-1780, James Cook, trimis de societatea regală britanică, ajunge în Tahiti şi navighează pentru prima dată în jurul Noii Zeelande. În 1772-1775, acesta ajunge în Noua Caledonie şi pune pe hartă insulele Noile Hebride, Marchize şi Tonga.

James Cook

În cele trei călătorii în sudul Pacificului, căpitanul James Cook, unul dintre ultimii mari navigatori exploratori, cercetează Oceania, Australia şi Noua Zeelandă. În 1773, acesta devine primul navigator care trece de Cercul Antarcticii, în căutarea misterioasei Terra Australis (Ţinutul de Sud). În cea de-a treia călătorie a sa, caută în van un culoar la nord din Pacific până în Atlantic. În februarie 1779, este ucis în Hawaii de un grup de băştinaşi.

Australia până la colonizarea britanică

Locuitorii băştinaşi din Australia constituiau o societate culturală independentă. Europenii ajung pentru prima dată în Australia în sec. XVII, însă colonizarea britanică începe abia în a doua jumătate a sec. XVIII.

Populaţia autohtonă a Australiei practica vânătoarea, ucigând animale sălbatice cu suliţe sau cu bâte de lemn. Aceştia făceau vase şi unelte din lemn, os şi scoici. Conceptele extinse ale cultului religios orbitau în jurul relaţiei dintre cei în viaţă şi animalele totemice şi strămoşii lor, descrişi adesea în picturi colorate pe piatră. Cele mai vechi descoperiri de aşezări din Australia datează încă din 24 350 î.Hr. Primii imigranţi au venit probabil prin Asia de Sud-Est şi Melanezia. Lipsa dovezilor scrise şi forma puternic mitologizată a istoriilor orale fac extrem de dificilă datarea exactă. Aborigenii reprezintă şi astăzi o societate culturală independentă în Australia.

Căpitanul olandez Willem Jansz este primul european care ajunge pentru prima dată în Australia în 1605. Ţinutul neroditor, arid, şi atitudinea adesea ostilă a aborigenilor îi fac pe olandezi să-şi retragă intenţia de colonizare, deşi ancoraseră pe coastele de nord în mai multe rânduri. Trimis de guvernatorul Indiilor Olandeze, Anthony van Diemen, Abel Tasman porneşte într-o călătorie de explorare în jurul Australiei în 1642-1644. Acesta ia în stăpânire insula Tasmania (care îi poartă numele) în 1642, insula Noua Zeelandă din sud şi insulele Tonga şi Fiji în 1643. Australia se numea atunci Noua Olandă, cu toate că olandezii nu-şi atinseseră nici pe departe obiectivele coloniale.


William Dampier, un căpitan de vas din Marea Britanie, ajunge pe coastele de nord-vest ale Australiei prin Insulele Mariane şi Moluce, în 1699, şi este primul care descrie populaţia autohtonă şi cultura acesteia. În aprilie 1770, după ce străbate Oceanul Pacific, căpitanul Cook debarcă pe coasta de sud-est a Australiei, în golful Botany din sudul Sydney-ului de astăzi, şi revendică ţinutul pentru Coroana Britanică, numindu-l Noua Ţară a Galilor din Sud. Tovarăşul său, naturalistul Joseph Banks, aduce Coroanei o descriere a ţinutului, trezind un mare interes al acesteia, mai ales după pierderea coloniilor americane. Londra decide să utilizeze Australia drept colonie penitenciară pentru prizonierii britanici, care urmau să cultive ţinutul sub supraveghere strictă. În ianuarie 1788, la nordul golfului Botany ancorează prima navă, transportând 730 de prizonieri. Aici se stabileşte colonia penitenciară Noua Ţară a Galilor din Sud; Sydney se fondează în apropiere, pentru autorităţi. În Australia continuă să fie deportaţi prizonieri până în anul 1868. Ultima colonie penitenciară, aflată pe insula Tasmania, este închisă în 1877.