IV.20. Africa

  07:48    

1500-1800

Dezvoltarea politică şi socială a Africii cunoaşte diversitatea doar într-o anumită măsură. În secolele XVI-XIX, Africa devine un centru de interes al comerţului european. Regiunile de coastă atrag atenţia portughezilor şi a altor puteri europene, care organizează un comerţ complex, cu sclavi şi marfă, cu căpeteniile de triburi africane, provocând conflicte între clanurile rivale. În regatele nord-africane existau în permanenţă disensiuni între adepţii islamului şi ai creştinismului din rândurile aristocraţiei, în timp ce oamenii obişnuiţi îşi păstrau religiile tradiţionale. Ethiopia avea o poziţie specială în Africa de Nord.

Africa de Est, Regatul Congo şi Imperiul Songhai

Portughezii controlau comerţul pe coasta de est a Africii, aşa că în Congo se instituie un regat creştin. Imperiul musulman Songhai opune rezistenţă creştinării.

Venirea portughezilor pe continentul african în 1498, la un an după ce Vasco da Gama descoperise India, schimbă mersul Africii, îndeosebi pe coasta de est. Iniţiativele de comerţ ale Portugaliei nu aveau să cunoască limite. Portughezii se folosesc de rivalităţile dintre căpeteniile de triburi de pe coastă şi oraşele-stat pentru a distruge comerţul de aici, pentru a-i elimina pe negustorii musulmani şi pentru a aduce treptat întreaga coastă sub controlul lor. Între timp, regatele din Africa Centrală reuşesc să supravieţuiască, în vreme ce Zanzibarul devenea noul centru al negustorilor arabi sub dominaţie otomană.

În Regatul Congo, regele Nzinga Nkuwu îl roagă în 1482 pe regele Portugaliei să trimită misionari şi se converteşte la creştinism în 1491, sub numele Ioan I. Împreună cu fiul său Afonso I (Nzinga Mbemba I), construieşte biserici şi mănăstiri creştine. Regatul Congo se bucură de prosperitate în urma influxului de negustori şi artizani creştini, însă aristocraţia creştinată a regatului participă de asemenea la comerţul cu sclavi din păturile sărace. Regatul creştin Congo se prăbuşeşte în sec. XVII, iar în 1668, capitala São Salvador do Congo este devastată şi prădată în timpul atacurilor triburilor vecine necreştine.

Cel mai important stat Yoruba, Regatul Benin, întreţine legături comerciale cu portughezii, din 1486, permiţându-le o bază comercială în ţară. Expediţiile britanice începute din 1530 în Benin conduc la conflicte constante cu portughezii, însă regatul avea de câştigat de pe urma comerţului cu sclavi. Interzicerea sclaviei în 1691 aduce la prăbuşirea Beninului.

În 1484, Portugalia stabileşte de asemenea relaţii diplomatice şi comerciale cu Imperiul Mali, care se destramă în sec. XVI odată cu expansiunea Imperiului musulman Songhai. Songhaiul devenise încă din sec.XI un regat prosper, prin intermediul contactelor comerciale intense cu lumea arabă. Prin 1464, Sonni Ali cel Mare transformă deja imperiul în puterea majoră a Sudanului, prin expansiune, iar în 1476 cucereşte Djenne. În 1493, Muhammad Ture înfiinţează în Imperiul Songhai dinastia Askia, care devine puterea conducătoare a Africii superioare, cu o armată bine organizată. Dinastia este înfrântă însă de Maroc în 1590-1591.

Bornu, coastele de vest şi Ethiopia

Bornu devine un puternic imperiu musulman, în timp ce coasta de vest intră sub controlul comercial al puterilor europene. Ethiopia reuşeşte în mare parte să-şi menţină forma sa independentă de creştinism.

Imperiul Bornu, aflat în ascensiune, este condus din 1472 de Ali Dunamani. El se formează în locul Imperiului Kanem de lângă lacul Ciad, pe cale de prăbuşire. Cu ajutorul cavaleriei sale armate, Ali îşi extinde imperiul în toate direcţiile şi stabileşte relaţii comerciale cu Africa de Nord şi de Vest. Idris II continuă expansiunea şi comerţul, iar imperiul atinge apogeul dezvoltării în timpul domniei lui Idris Alooma, în 1580-1617. Nordul Camerunului, nordul Nigeriei şi populaţia yoruba se aflau pe atunci sub influenţa Bornului, dar supremaţia acestuia dispare în sec. XVII. Islamul avansase încă din anii 1500 în statele Hausa şi Fulbe, care reuşiseră până atunci să-şi menţină independenţa.

Marile puteri europene intră în competiţie pentru produsele comerciale vest-africane, care se încheie cu triumful britanicilor şi al francezilor. În sec. XVIII, Marea Britanie controla comerţul în Gambia, Sierra Leone şi Coasta de Aur (Ghana de astăzi), în timp ce francezii dominau în Senegal, Guineea Franceză şi pe Coasta de Fildeş. Ghana, Togo, Nigeria, Congo şi Angola erau centre de comerţ cu abanos.

Împăraţii creştini din Ethiopia se luptau cu avansarea islamului în Africa încă din sec. XIV. Deşi erau hotărâţi să îşi menţină independenţa politică şi culturală, începând cu sec. XVI, aceştia sunt sprijiniţi de portughezi în lupta împotriva islamului. Atacat din 1527 de raidurile Imperiului Musulman Somalez al lui Adel, Negus Claudius câştigă în final bătălia cu ajutorul portughezilor, în 1543. Deşi Claudius şi succesorii săi subliniau independenţa creştinismului ethiopian, iezuiţilor li se permite să desfaşoare activităţi misionare în ţară încă din 1557. Convertirea la catolicism înfăptuită de Negus Za Dengel în 1607 şi de Negus Susneus în 1622 conduce la răscoale sângeroase, până când Negus Fasilidas alungă toţi catolicii. În timpul domniei lui Iasus I (cel Mare), la începutul sec.XVIII, Ethiopia ajunge din nou pe culmile sale politice şi culturale, însă cade pradă apoi anarhiei, din cauza intrigilor de la palat şi a invaziei triburilor vecine ostile, destrămându-se în final în mici regate. Situaţia se menţine până în 1855, când pe tron urcă Teodor II, un băştinaş din Amhara, care se căsătoreşte cu fiica regelui precedent.

Vechile imperii africane şi cucerirea lor de către Portugalia şi Olanda

La fel ca în Asia de Sud-Est, portughezii sunt izgoniţi din Africa după 1600, de către olandezi. În 1673, Compania olandeză a Indiilor Occidentale îi alungă pe portughezi din Elmina, Coasta de Aur, preia conducerea comerţului cu sclavi de aici şi stabileşte relaţii cu căpeteniile tribului fanti de pe coastă. În 1641, olandezii ocupă insula Luanda din Angola; aceştia reuşesc în final să îi înlăture pe portughezi din Angola, pe cale armată, în 1648. Între portughezi şi olandezi se stabileşte apoi o reconciliere de durată în domeniul comerţului.