IV.16. India marilor moguli şi companiile europene de comerţ
1526-CCA 1800
Imperiul Indian al Marilor Moguli a fost
fondat în 1526, înflorind după 1556 sub domnia lui Akbar. Splendoarea şi luxul
care i-au făcut faimoşi pe Marii Moguli se dezvoltă sub succesorii acestuia.
După moartea lui Aurangzeb, ultimul conducător Mogul o important, imperiul
intră în declin, în timp ce companiile comerciale europene care se stabiliseră
încă din 1500 pe coastele Indiei încep să să se implice din ce în ce mai mult
în activitatea statului. Portughezii, iniţial statul european cel mai infiltrat
în India, sunt îndepărtaţi ulterior de olandezi şi de britanici. În final,
britanicii ajung să domine subcontinentul din punct de vedere politic şi
economic.
De la primii Mari Moguli la Akbar cel Mare
Babur, întemeietorul Imperiului Mogul,
îşi impune autoritatea asupra unor regiuni întinse din India, care ulterior
sunt pierdute sub domnia lui Humayun. Imperiul se consolidează definitiv abia
sub domnia lui Akbar cel Mare.
Până în 1526, Babur cucerise India
Mijlocie şi de Nord, întemeind Imperiul Mogul. În secolele XVI-XVII, acesta
atinge culmi neînchipuite ale splendorii şi bogăţiei. Numele dinastiei lui
Babur, Marii Moguli (mongolii), reflectă moştenirea Asiei Centrale: acesta este
legat direct de Timur Lenk pe linie paternă şi de Genghis-Han pe linie maternă.
În 1497, Babur devine conducătorul Samarkandului. În 1504 cucereşte Kabulul şi
înaintează spre India în sud, din Afghanistan prin pasul Khyber, cucerind Lahore
în 1524. După victoria asupra ultimului conducător Lodi la Panipat, în 1526,
Babur controlează cea mai mare parte a Indiei şi stabileşte capitala la Agra.
Instabilitatea imperiului se accentuează
sub domnia fiului său, Humayun, care este izgonit din India în Persia de
comandantul Shir Shah Han, care în 1540 cucereşte Agra, Delhi şi Lahore. Shir
Shah Han îşi înfiinţează propria dinastie, consolidând Imperiul Mogul prin
instituţii solide, însă acesta se prăbuşeşte după asasinarea lui în 1545,
dispărând până în 1555. Humayun se întoarce din exilul din Persia, însă la
scurt timp după aceea este accidentat mortal.
În 1556, fiul său, Akbar cel Mare, urcă
pe tron la vârsta de 13 ani. Acesta structurează Imperiul Mogul şi duce cultura
indo-islamică spre o nouă epocă de înflorire. General şi politician iscusit,
extinde imperiul în toate direcţiile şi controlează zona dintre Kabul şi
Caşmir, în vest, şi din Bengal, în est. Regiunea Deccanului de Nord şi statele
rajputiene Rajasthan şi Gurajat din sud făceau parte de asemenea din imperiu.
Akbar ridică oraşul Fatehpur Sikri, şi îşi stabileşte capitala aici. Creează o
clasă loială nouă de nobili din rândurile aristocraţiei militare a diverselor
clanuri, introduce o formă modernă de guvernare şi sprijină economia. În acelaşi
timp, intensifică legăturile comerciale cu companiile europene. Akbar permite
libertatea de expresie pentru toate religiile - chiar şi pentru creştinism şi
iudaism - şi organizează colocvii şi dezbateri.
Imperiul în culmea splendorii
Jahangir şi Shah-Jahan, succesorii lui
Akbar, sunt slabi din punct de vedere politic, dar se manifestă ca mari patroni
ai artelor şi arhitecturii. Înclinaţia lor pentru extravaganţă pune statul în
mare dificultate financiară.
Akbar, conducător tolerant şi deschis,
încearcă să rezolve disensiunile dintre musulmani şi hinduşi, înfiinţând o
religie nouă, cu trăsături puternice de cult al conducătorului. Credinţa divină
(Din-i-Ilahi) era o combinaţie intre islam, hinduism şi alte religii,
însă nu are succes din cauza opoziţiei puternice al dogmaticilor de la curtea
islamică. Marile clădiri ale lui Akbar - studiouri de la curte în care se creau
cărţi minunat ilustrate, covoare şi bijuterii - aveau atât funcţii politice,
cât şi simbolice. Akbar lasă urmaşilor săi un imperiu stabil intern însă curând
încep să apară primele semne ale disfuncţiei politice. Jahangir, fiul său, care
îi urmează în 1605, este dependent de opiu, neglijează afacerile statului şi
cade sub influenţa clicilor rivale. Grandoarea operelor de artă şi administraţia
imensă de la curte care se dezvoltă sub conducerea sa îi fascinează pe solii
străini. Mai ales Marea Britanie încercase să stabilească relaţii diplomatice
şi economice încă din 1609, obţinând mari privilegii. Domnia lui Jahangir este
slăbită de revoltele care încep în 1620 în interiorul familiei şi în Deccan. În
timpul domniei fiului său, Shah-Jahan, splendoarea şi luxul de la curte ating
apogeul. Acesta colecţionează zeci de mii de bijuterii, exportă în întreaga
lume produse ale Şcolii de pictură indiene şi comandă construirea palatului Taj
Mahal lângă Agra. Shah-Jahan nu este doar un constructor entuziast, ci şi o
personalitate suspicioasă care ia măsuri drastice împotriva adversarilor săi,
închipuiţi sau reali. Ca musulman devotat, atacă coloniile portugheze din India
şi îi lasă să moară în în închisoare pe prizonierii creştini care refuzaseră
convertirea la islam. Marele Mogul se retrage în palatele sale, izolat de lumea
exterioară, lăsând treptat guvernarea imperiului pe mâna miniştrilor şi a săi.
Întreţinerea curţii începe să coste mai mult decât se obţinea din dări. În
iunie 1658, Shah-Jahan este detronat de fiii săi.
Taj Mahal
În 1632-1648, Shah-Jahan construieşte
palatul Taj Mahal; acesta este realizat din marmură albă de 20.000 de mii de
muncitori, ca mausoleu pentru Mumtaz-i-Mahal (perla palatului), soţia sa
preferată, care murise în 1631 în timpul naşterii. Un alt mausoleu, din marmură
neagră, plănuit pentru el însuşi, nu a fost construit niciodată. Taj Mahal, al
cărui interior este minunat realizat şi unde este înmormântat şi Shah-Jahan,
mai este denumit a opta minune a lumii.
Aurangzeb şi declinul Marilor Moguli în India
În timpul domniei lui Aurangzeb,
imperiul recâştigă putere politică, însă conservatorismul şi intoleranţa
religioasă clatină stabilitatea societăţii. Urmaşii săi nu mai sunt decât
cârmuitori de paradă.
Conflictul care se prefigura încă din
1644 între cei patru fii ai lui Shah-Jahan şi Mumtaz-i-Mahal izbucneşte imediat
după detronarea lui. La început se părea că prinţul cel mai mare, Dara Shukoh,
promotor al artelor şi al dialogului între religii, va ieşi învingător. Însă al
treilea fiu, Aurangzeb, se aliază cu dogmaticii islamici împotriva fratelui său
şi urcă pe tronul Mogul în iunie 1658, sub numele Alamgir (Cuceritorul lumii).
În 1659 îl înfrânge pe Dara Shukoh şi îl execută. Aurangzeb era un musulman
îndoctrinat, cunoscut pentru aplicarea legii Sharia. Comandant militar
talentat, dublează teritoriul imperiului, acesta ajungând la cea mai mare
expansiune după cucerirea Deccanului, a Kandaharului şi a Kabulului. În 1687
cucereşte Regatul Golkonda, cel mai important stat al subcontinentului indian.
Pe plan intern, Aurangzeb suprimă cu
brutalitate toate mişcările „neortodoxe", cu ajutorul poliţiei secrete. Încercările
nemiloase de a-i converti pe hinduşi şi pe credincioşii sikh - inclusiv
execuţia gurului sikh Tegh Bahadur - stau la baza declinului politic al
Imperiului Mogul.
Aurangzeb dărâmă treptat toate templele
hinduse şi în locul acestora ridică moschei. În 1679 reintroduce impozitul
pentru nemusulmani, care fusese abolit sub Akbar. În martie 1707, când
Aurangzeb, ultimul Mogul puternic, moare, în multe regiuni ale imperiului
izbucnesc răscoale.
Bahadur Shah I, fiul lui Aurangzeb,
reuşeşte să încheie din nou contracte avantajoase cu prinţii Bengalului şi cu
companiile comerciale britanice, să reformeze sistemul fiscal şi să anuleze
politicile dure ale tatălui său. Însă, în 1712, după moartea sa, dinastia
Mogulilor se scufundă în haos şi în conflicte familiale violente. Doar în 1719,
s-au succedat la tron patru Moguli. În 1739, Nadir-Shah al Persiei invadează
India şi jefuieşte comorile palatelor. Mogulii care urmează domnesc doar de
formă şi nu părăsesc niciodată palatele, unde britanicii îi găsesc vegetând în
condiţii indescriptibile. După o răscoală fără succes care are loc în
1857-1858, Bahadur Shah II, ultimul Mogul, este înlăturat de britanici, care
preiau controlul Indiei.
Sir William
Norris, ambasadorul Marii Britanii în India în 1701, descrie întâlnirea sa cu împăratul
Aurangzeb
Era alb ca neaua, de la haine şi turban
până la barbă, fiind purtat cu multă grijă şi dragoste de o mulţime de oameni.
Dar el nu vedea pe nimeni, şezând cu ochii aţintiţi într-o carte pe care o
ţinea în mâini şi pe care a citit-o tot drumul, fără să dea nici cea mai mică
atenţie la tot ce se întâmpla în jurul său.
De la Companiile comerciale europene la dominaţia britanică
În sec. XVI, portughezii controlau
comerţul european cu India, după 1600, însă, fiind înlăturaţi de olandezi, britanici
şi francezi. În final, britanicii sunt cei care obţin controlul politic al
regiunii.
În timpul ascensiunii şi decăderii
Imperiului Mogul, companiile comerciale europene se stabilesc pe coastele
Indiei. După descoperirea drumului pe mare spre India de către Vasco da Gama în
1497-1498, portughezii, învingând flotele aliate ale Egiptului şi Gujaratului
la Diu în 1509, ajung în Goa, în 1510. De acolo, cuceresc coasta de vest a
Indiei şi instituie un monopol comercial pentru bunurile indiene şi indoneziene
în Europa.
În sec. XVII, olandezii şi englezii
intră în competiţie cu portughezii, după ce în 1600 regina Elisabeta acordă
Companiei britanice a Indiilor Orientale monopolul asupra comerţului cu India.
Britanicii, care în 1608 stabiliseră deja o factorie în Agra, îi înving în anul
1612 pe portughezi într-o confruntare navală lângă Surat şi stabilesc
avanposturi atât pe coasta de est, cât şi pe cea de vest a Indiei. În 1658,
Chennai (Madras) devine sediul Companiei Indiilor Orientale, care fusese
reprezentată diplomatic la Curtea Mogulilor încă din 1603. În 1668, britanicii
mai cuceresc Mumbay (Bombay) de la portughezi. Între timp, Compania olandeză a
Indiilor Orientale se stabileşte la Surat, în 1618, şi în Bengal, în 1627, şi
îi alungă pe portughezi din Ceylon, în 1638, fapt care duce la un conflict
sângeros între britanici şi olandezi, din care primii ies învingători.
În 1664, francezii sub ministrul de
finanţe Jean-Baptiste Colbert intră în competiţie pentru comerţul cu India.
Compania franceză a Indiilor Orientale se stabileşte în 1668 pe coastele de
vest şi de est, iar în 1739 câştigă porţiunea sudică a Regatului Hyderabad.
Joseph François Dupleix, guvernator general al companiei în 1742-1754, reuşeşte
să răspândească influenţa franceză în toate principatele indiene din sud. În
1746-1763 au loc câteva confruntări între francezi şi britanici în India de Sud,
câştigate de englezi sub comanda lui Robert Clive. În 1765, lordul Clive devine
guvernator al Indiei de Est, iar Compania Indiilor Orientale primeşte regiunile
Bengal, Bihar şi Orissa (Kalinga) instituind dominaţia britanică pe
subcontinent.
Warren Hastings, primul guvernator
general al Bengalului în 1772-1785, înlătură definitiv influenţa franceză şi
deschide calea spre dominaţia politică a Marii Britanii în India. În 1784,
Compania Indiilor Orientale trece sub controlul guvernului britanic, care
înfiinţează universităţi engleze în India şi anglicizează pe o scară largă
societatea indiană. După detronarea ultimului Mare Mogul, India este guvernată de
un vicerege britanic sau rajah, din 1858 şi până în 1947, când îşi câştigă
independenţa.
