I.9. Mezii şi Imperiul Persan al Ahemenizilor
CCA 800-330 Î.HR.
Triburile indo-iraniene ale mezilor şi
perşilor s-au stabilit în zona vestică muntoasă a Iranului, la graniţa cu
Mesopotamia în al doilea mileniu î.Hr. Perşii au anexat Media în anul 550 î.Hr.
şi au înfiinţat ultimul mare imperiu al Orientului Apropiat, care a
supravieţuit până la cucerirea sa de către Alexandru cel Mare, în 330 î.Hr.
Istoricii au interpretat frecvent subiectiv politica perşilor, considerându-i
despotici. Ei au trecut cu vederea faptul că în timpul dominaţiei acestora o
regiune vastă, integrată cultural şi economic, s-a bucurat de siguranţă şi
stabilitate.
Mezii şi ascensiunea Imperiului Persan în timpul lui Cirus II
Cirus II a creat un imperiu mondial pe
baza cuceririlor antecesorilor săi mezi.
Singurele surse de informaţie cu privire
la aparişia mezilor le reprezintă relatările asirienilor despre conflictele cu
numeroase triburi din munţi. Aceste triburi s-au reunit prima dată sub un rege,
formând abia în sec. VIII î.Hr. o naţiune. Media a fost însă cucerită mai întâi
de asirieni, ulterior de sciţi. Regele Cyaxares a reuşit să-şi recâştige
independenţa şi să distrugă Noul Imperiu Asirian, cu ajutorul babilonienilor,
între anii 614-612 î.Hr. Atât Cyaxares, cât şi fiul său Astyages, şi-au lărgit
regatul până în Asia Mică, unde au căzut de acord cu lidienii să stabilească
graniţa lor comună pe râul Halys. Regatul mezilor se întindea spre răsărit până
în Bactria (Afghanistanul de astăzi).
Perşii s-au numărat şi ei printre
vasalii mezilor. Astyages a dat-o pe una dintre fiicele sale în căsătorie
regelui persan Cambises I, strănepotul legendarului fondator al casei regale
persane, Ahemenes. Mai târziu însă, Cirus II, fiul lui Cambises I, s-a ridicat
împotriva lui Astyages şi până în anul 550 a cucerit regatul mezilor. De
atunci, mezii au rămas pe picior de egalitate cu perşii, care au preluat multe
elemente din administraţie, ceremonii de la curte şi artă de la foştii lor
conducători.
Cirus II şi-a continuat cuceririle. În
546 î.Hr., l-a înfrânt pe regele lidian Cresus şi a supus oraşele greceşti de
pe coasta Asiei Mici (Ionia). În 539, a învins Noul Imperiu Babilonian, alegând
ca loc preferat de reşedinţă Babilonul, cu vechile capitale persane Susa,
Pasargadae şi capitala mezilor, Ecbatana. Tot Cirus II le-a permis evreilor,
care trăiau în Babilon de la luarea lor în robie în anul 587 î.Hr., să se
întoarcă în patria lor. Şi-a continuat campaniile de cucerire spre nord, unde a
murit în 530, luptând împotriva masageţilor.
Imperiul Persan în timpul lui Darius I
Imperiul Ahemenizilor a atins apogeul în
timpul lui Darius I cel mai important conducător al Orientului antic.
Cambise II, fiul lui Cirus II, a cucerit
Egiptul în anul 525 î.Hr. Pentru a contracara o tentativă de uzurpare, el a
poruncit să fie ucis în secret fratele său mai mic, Smerdis (Bardiya). În
absenţa regelui, magul Gaumata s-a dat drept Smerdis şi a încercat să se urce
pe tron. Cambise II a murit în timpul marşului de întoarcere din Egipt, în 522 î.Hr.,
dar vărul său Darius a împiedicat încoronarea „falsului Smerdis" şi tronul
a rămas în mâinile dinastiei Ahemenizilor.
După ce neliniştea cauzată de schimbarea
puterii a dispărut, Darius I a început să-şi întărească imperiul din interior.
A înfiinţat noi provincii, cărora li s-a cerut să plătească dări. Deşi
guvernatorii provinciilor, numiţi satrapi, se bucurau de multă libertate, erau
totuşi controlaţi printr-un sistem de funcţionari şi spioni. Comunicarea în
imperiu a fost îmbunătăţită prin reţeaua dezvoltată de drumuri, dotată cu un
serviciu de mesagerie şi poştă şi protejată de patrule. Darius a reformat
statul de drept şi a introdus o monedă unică pentru întregul imperiu, daricul.
În 497 î.Hr., el a încheiat construirea canalului dintre Nil şi Marea Roşie
care fusese început de faraoni. A pus temeliile oraşului şi palatului regal de
la Persepolis, în Persia, care vor fi extinse de urmaşii săi. Darius I a susţinut
de asemenea zoroastrismul, fără a reprima celelalte religii din imperiul său
multinaţional.
El a împins graniţele Imperiului Persan
până la râul Indus în est şi până la Dunăre, în nord-vestul Traciei, ocupând
Macedonia, aflată în nordul Greciei. Nu s-a bucurat însă numai de succese în
campaniile sale militare, pierzând în faţa sciţilor în 513-512 î.Hr. Între 500
şi 494, Darius a fost nevoit să înăbuşe „revolta ioniană" a oraşelor-stat
greceşti din Anatolia, dar expediţia sa punitivă în Grecia s-a încheiat cu înfrângerea
lui la Maraton în 490. Darius I a murit în 486, în timp ce pregătea un nou atac
împotriva grecilor.
Din spusele
regelui Darius:
„Ahura Mazda, văzând vânzoleala de pe
pământ, mi l-a încredinţat mie, făcându-mă rege: eu sunt rege. Din mila lui
Ahura Mazda, am făcut ordine pe pământ. Iată ce le-am spus oamenilor, de au
făcut întocmai după cum am dorit eu: Dacă vă întrebaţi peste câte ţări
stăpâneşte regele Darius, priviţi la sculpturile celor care îmi susţin tronul,
şi atunci veţi şti şi veţi înţelege: suliţa unui persan a pornit prin aer;
atunci veţi înţelege: un persan a pornit să lupte departe de Persia."
Imperiul Persan în timpul ultimilor Ahemenizi
Rebeliunile din provincii şi intrigile
din casa regală au slăbit puterea perşilor după moartea lui Darius I. Conflictele
cu grecii nu au dus la nici un rezultat clar, până la cucerirea Imperiului
Persan în 330 î.Hr.de către Alexandru cel Mare.
La începutul domniei sale în 486 î.Hr.,
Xerxes I, fiul lui Darius I, a fost nevoit să înăbuşe o răscoală în Egipt. A
încercat apoi să continue planurile tatălui său cu privire la cucerirea Greciei.
Xerxes a reuşit să ajungă până la Atena,
însă flota lui a fost învinsă în cele din urmă la Salamina în 480 î.Hr., iar
armata sa a fost pusă pe fugă la Platea în anul următor. Xerxes revenise deja
în capitala sa, rămânând definitiv acolo şi dedicându-se ridicării de edificii.
A fost asasinat într-o rebeliune internă în 465.
Fiul lui Xerxes, Artaxerxes I, a pus
capăt conflictului cu grecii prin semnarea păcii de la Callias în 448 î.Hr. Perşii
au acordat ajutor când unei părţi, când celeilalte în timpul Războiului
Peloponesiac şi în luptele pentru hegemonia dintre Atena, Sparta şi Teba din
sec. IV î.Hr. În schimbul acestui ajutor hotărâtor, grecii care luptau
împotriva Spartei au cedat perşilor oraşele ioniene prin „pacea regală" de
la Antalkidas.
Perşii au fost alungaţi din Egipt în 404
î.Hr., dar Artaxerxes III l-a recucerit în 343 î.Hr. El şi-a oferit ajutorul
duşmanilor lui Filip II al Macedoniei, care unificase Grecia şi dorea să înceapă
un război împotriva perşilor. Artaxerxes III şi fiul său moştenitor au fost
amândoi otrăviţi în urma intrigilor de la palat. Astfel a fost nevoit să preia
tronul Darius III, care aparţinea unei ramuri mai puţin importante a
Ahemenizilor, devenind ultimul rege persan.
În 334 î.Hr., Alexandru cel Mare al
Macedoniei a lansat atacul împotriva perşilor care fusese plănuit încă de tatăl
său, Filip II. Darius III a suferit două înfrângeri ruşinoase la Issos în 333 î.Hr.
şi la Gaugamela în 331 î.Hr.. După aceste evenimente, s-a refugiat în nordul
Iranului, unde a fost trădat şi asasinat în 330 î.Hr. Până în anul 324 î.Hr.,
Alexandru cel Mare cucerise în întregime Imperiul Persan. La conducerea
regiunii s-au succedat dinastiile Seleucidă şi Arsacidă. Aceasta din urmă a
încurajat o revenire a tradiţiilor ahemenide, păstrate şi sub regii sasanizi,
care i-au uzurpat pe arsacizi în 230 î.Hr.
Persia în istoriografia greacă
Istoria perşilor a devenit cunoscută în
Europa din Istoriile lui Herodot şi din Anabasisul lui Xenofon, unul dintre
miile de mercenari greci care au participat la încercarea lui Cirus cel Tânăr
de a-şi uzurpa fratele, pe Artaxerxes II, în 401 î.Hr. După uciderea lui Cirus,
Xenofon i-a ajutat pe supravieţuitori să se întoarcă acasă.
Religia în Imperiul Persan
Zoroastrismul a prosperat în timpul
domniei ahemenizilor. Conceptul zoroastrian de „viaţă de apoi" a avut o
influenţă remarcabilă atât asupra iudaismului, cât şi asupra creştinismului.
Zoroastrismul, vechea religie a
Iranului, recunoştea o multitudine de zei şi era probabil înrudit cu religia
vedică din India antică. Cultul era dominat de ritualurile magilor, o castă
ereditară de preoţi. Numele lor este preluat de la „magoi", un trib de
mezi cunoscut pentru practicile lor spirituale. Profetul Zarathustra (sau
Zoroastru în limba greacă) s-a ridicat în jurul anului 600 î.Hr., probabil din
rândul magilor, pentru a predica învăţăturile zeului Ahura Mazda. Zarathustra
îi critica pe magi printre altele şi pentru jertfele lor sângeroase de animale,
atrăgându-şi astfel duşmănia acestora. Regele Darius I a devenit un adept al
învăţăturilor lui Zarathustra după ce a dejucat tentativa de uzurpare a magului
Gaumata. Cu trecerea timpului, magii au adoptat şi ei zoroastrismul pentru a
putea să controleze în continuare practicile religioase.
Potrivit lui Zarathustra, Ahura Mazda
era atotputernicul creator al Universului şi judecătorul de la sfârşitul
veacurilor. El reprezenta ordinea bună şi dreaptă de la începutul lumii şi era
identificat cu „spiritul bun", care se opunea „spiritului rău".
Fiinţa umană este liberă să aleagă între bine şi rău, dar va da socoteală
pentru faptele ei la Judecata de apoi. Zoroastrismul este aşadar caracterizat
de acest sistem etic dual şi de puritatea strictă a ritualului. Preoţii se
puteau apropia de focul veşnic care ardea în temple în cinstea zeilor doar cu
gurile acoperite, ca să nu îl profaneze cu respiraţia lor. Focul, pământul şi
apa erau considerate elemente sacre.
Sub dominaţia persană, evreii au venit
în contact cu diverse concepte, cum ar fi cele de rai, iad şi „judecata de
apoi", care vor deveni esenţiale în iudaism, iar mai apoi în creştinism şi
islamism. Maniheismul a apărut în urma îmbinării zoroastrismului cu precepte
creştine şi budiste, şi a rivalizat puternic o anumită vreme cu creştinismul.
Zoroastrismul a cunoscut un reviriment ca religie de stat în Imperiul Sasanid,
între sec. III-VII, dar a dispărut aproape în întregime în Iran după invazia
arabă şi instaurarea islamismului. Mulţi adepţi ai învăţăturilor lui Zarathustra
s-au refugiat în India, unde li s-a spus „parsi", după ţara lor de
origine, Persia. Astăzi mai există circa 200.000 de parsi, dintre care
aproximativ jumătate locuiesc în India.
