I.6. Regatele de lângă "Semiluna Fertilă"

  07:09    

CCA 1500-546 Î.HR.

Pe lângă marile imperii create de hitiţi, asirieni, babilonieni, perşi sau egipteni, au existat şi multe regate adesea efemere în Asia Mică, nordul Siriei şi Mesopotamia. Ele au jucat rolul de state-tampon între marile puteri şi se aflau frecvent sub ocupaţie străină. Se dorea totuşi încheierea de alianţe şi de acorduri cu ele, pentru asigurarea rutelor comerciale care le traversau teritoriul. Când formaţiunile statale puternice din vecinătate intrau în declin sau se destrămau, aceste mici regate cunoşteau perioade de independenţă sau chiar câştigau controlul şi influenţa asupra întregii regiunii.

Mitanni şi Urartu

În nordul Semilunii Fertile s-a format Regatul Mitanni al huriţilor indo-iranieni. După o perioadă de dominaţie a hitiţilor, Regatul Urartu a uzurpat Regatul Mitanni.

La începutul sec. XV î.Hr., odată cu destrămarea Vechiului Regat Hitit, huriţii au înfiinţat Regatul Mitanni, condus de o elită. În perioada de apogeu, între 1450-1350 î.Hr., regatul se întindea de la Marea Mediterană, prin Siria şi până în estul Anatoliei, Armenia şi nordul Mesopotamiei, unde Asiria era doar un stat vasal al huriţilor. Primele documente, scrise în alfabetul akkadian datează de la începutul mileniului III î.Hr., dar au continuat să apară de-a lungul următoarelor două milenii inscripţii redactate în akkadiană, sumeriană, hitită, ugarită, ebraică şi hurită. Huriţii au intrat iniţial în conflict cu egiptenii pentru dominaţia Siriei, dar au încheiat apoi o alianţă cu faraonii dinastiei XVIII pentru a contracara noua ameninţare venită din partea hitiţilor. Alianţa a fost consolidată de-a lungul mai multor generaţii prin căsătorii. În cele din urmă, după ce al doilea regat asirian ieşise de sub dominaţia statului Mitanni, huriţii au fost cuceriţi în jurul anului 1335 î.Hr. de hitiţii conduşi de regele SuppiIuliumas, în timpul căruia Imperiul Hitit şi-a atins apogeul.

În Urartu, o regiune de lângă Lacul Van din estul Anatoliei, urmaşii huriţilor au format mai multe regate după căderea Noului Regat Hitit în 1200 î Hr., cauzată de invazia mai multor triburi. Un stat unificat a apărut în regiune doar în jurul anului 860 î.Hr. Regii din Urartu au extins graniţele regatului lor dincolo de Munţii Caucaz, în estul Anatoliei şi nord-vestul Iranului. Economia era bazată în principal pe exploatarea şi prelucrarea de minereu, precum şi pe agricultură şi comerţ.

În sec. VIII au apărut numeroase conflicte cu Noul Imperiu Asirian pentru controlul asupra rutelor comerciale şi zăcămintelor de minereu. Asirienii s-au aliat cu cimerienii, o populaţie nomadă de origine indo-europeană şi au învins Urartu în 714. Epopeea Regatului Urartu se încheie în 640 î.Hr., cu invazia cimerienilor şi a sciţilor, urmată de cea a armenilor dinspre sud-vestul Europei. Regiunea a rămas de altfel mult disputată de către marile imperii, inclusiv de cel roman, al parţilor şi al sasanienilor.
Frigia şi Lidia

După căderea Imperiului Hitit în jurul anului 1200 î.Hr., Anatolia a intrat într-o epocă de declin cultural până la apariţia frigienilor în sec. VIII î.Hr. Un veac mai târziu, lidienii au acaparat un teritoriu considerabil, unde şi-au format regate puternice.

Frigienii au ieşit din zona balcanică la începutul sec. XI î.Hr. şi s-au stabilit în Asia Mică. În sec. VIII, Regatul Frigian din inima Anatoliei prospera deja, întreţinând relaţii comerciale şi culturale cu grecii înspre apus, şi cu Regatul Urartu şi asirienii la răsărit. Zăcămintele bogate de aur din regiune au dat naştere mitului regelui Midas, fiul zeiţei Cibele şi al lui Gordius, legendarul fondator al regatului. Midas s-a sinucis la începutul sec.VII î.Hr., când cimerienii, împinşi spre vest de către sciţi, au ars capitala frigiană Gordium până la temelii.

Lidienii au preluat apoi controlul părţii vestice a Asiei Mici, învingându-i pe cimerieni şi încercând să extindă regatul lor spre apus, prin cucerirea coloniilor greceşti de pe coasta Anatoliei (Ionia) şi a întregului platou anatolian. Graniţa de răsărit a fost fixată pe râul Halys din centrul şi nordul Anatoliei, printr-un acord încheiat mai întâi cu mezii, apoi şi cu perşii. Ultimul rege lidian, Cresus, a cărui bogăţie a devenit legendară, a cucerit aproape toate oraşele greceşti de pe coastă. El şi-a continuat campania spre est, în pofida prezicerii oracolului de la Delfi care la prevenit că un mare imperiu va cădea dacă va traversa râul Halys (Kizil Irmak) de pe teritoriul actual al Turciei. Cresus s-a aventurat totuşi în 546 î.Hr. şi a atacat Persia, dar a fost înfrânt de regele persan Cirus II. Profeţia s-a adeverit, doar că puternicul imperiu care s-a prăbuşit a fost cel lidian. Potrivit legendei, Cresus a fost graţiat cu puţin înainte de a se fi aplicat sentinţa de ardere pe rug şi este posibil să fi rămas la curtea persană.

Frigienii şi lidienii au supravieţuit, nu doar prin mituri, ci şi prin moştenirea culturală lăsată grecilor şi romanilor, în care se înscrie cultul lui Dionysos şi al „marii mame" Cibele. Tot ei au fost cei care au adus în Europa practica baterii monedelor.

Legenda lui Midas

Legenda lui Midas spune că zeul Dionysos i-a îndeplinit regelui dorinţa de a transforma în aur tot ceea ce atingea. Atunci însă când până şi mâncarea şi băutura pe care le atingea se prefăceau în aur, regele risca să moară prin înfometare. Zeul i-a poruncit lui Midas să se îmbăieze în râul Pactolos pentru a fi eliberat de darul său. De aceea, se spune că micul râu din Asia Mică ar fi atât de bogat în aur. Potrivit altui mit, Apolo i-ar fi dat urechi de măgar lui Midas pentru că l-a considerat câştigător pe Pan, rivalul zeului într-un concurs muzical, pe care fusese chemat să îl arbitreze. Midas a fost nevoit să îşi ascundă urechile sub o bonetă frigiană.