I.2. Migraţia popoarelor
3000-1200 Î.HR.
În vreme ce o civilizaţie urbană lua naştere în Orientul Apropiat, o migraţie în masă începea în Asia. În unele cazuri, aceasta a continuat timp de un mileniu, mai mult chiar decât migraţiile din Antichitatea târzie. În mileniul al treilea î.Hr., popoarele semite din sud şi cele indo-europene din nord au migrat către Mesopotamia. La începutul primului mileniu î.Hr., venirea popoarelor mari şi a celor de navigatori şi călăreţi a trezit o mare îngrijorare în rândul băştinaşilor.
În mileniul al treilea î.Hr., drept
consecinţă a venirii triburilor semite şi indo-europene în Orientul Apropiat, a
avut loc o deplasare a polilor de putere.
Triburile semite au venit din Arabia în
valuri succesive, stabilindu-se în „Semiluna fertilă", regiune extrem de
importantă care se întinde din Mesopotamia, de-a lungul coastelor de est ale
Mării Mediterane, până în Egipt. Prin 2400 î.Hr., akkadienii semiţi au cucerit
oraşele-stat sumeriene şi au format un imperiu. Canaaneenii s-au aşezat în
Palestina şi au fondat oraşe-stat, la fel cum au făcut şi amoriţii în Siria.
Amoriţii au înfiinţat prima dinastie a Babilonului şi au domnit peste vechiul
Imperiu Babilonian. În sec. XIII î.Hr., şi-au făcut apariţia arameenii,
strămoşii semiţi ai evreilor. Ei i-au învins pe asirieni în Siria şi Palestina
(sub domniile lui David şi Solomon, de exemplu) şi şi-au mărit astfel influenţa
în Mesopotamia după 1100 î.Hr. Caldeenii aramaici i-au învins definitiv pe
asirieni şi au format Regatul Neo-babilonian (625-539 î.Hr.).

Diferitele „populaţii" sau
„triburi" nu au fost niciodată bine definite sau individualizate. Se
presupune de exemplu că poporul Hicsos, care a invadat Egiptul în anul 1650 î.Hr.,
era alcătuit atât din populaţii semite, cât şi din huriţi de origine indo-europeană.
Însă până şi distincţia între „semit" şi „indo-european" se bazează
pe scrierea şi limbile folosite de aceste grupuri şi oferă puţine detalii
despre structura lor etnică sau despre originile geografice exacte ale
triburilor. Perşii şi mezii nu au venit cu primul val de migratori, ci
ulterior, în sec. II î.Hr.

Popoarele mării şi popoarele ecvestre
La începutul sec. XII î.Hr., regiunea de
est a Mediteranei a trecut prin schimbări profunde. Nici marile civilizaţii,
precum Imperiul Hitit, nici micenienii, minoienii sau canaaneenii nu au putut
înfrunta noul popor de navigatori şi călăreţi.
Popoarele mării au semănat frica printre
triburile sedentare, care se ocupau cu negoţul, până când s-au stabilit şi ei
pe un teritoriu, la fel ca şi filistenii. Aceştia din urmă au cucerit zona de
coastă a Palestinei şi Siria, distrugând oraşele-stat canaaneene. Acest lucru a
înlesnit preluarea controlului zonei de către evrei.
Migraţia grecilor, a tracilor,
frigienilor şi lidienilor s-a asemănat cu cea a popoarelor mării. Grecii au
pornit din Balcani, invadând teritoriul Greciei de azi şi distrugând civilizaţia
miceniană şi pe cea minoică (3). Imperiul Hitit a căzut şi el sub presiunea
popoarelor mării. Tracii, frigienii şi lidienii au pătruns în Asia Mică dinspre
nord, în vreme ce grecii şi alţi navigatori au atins doar coastele acesteia.
Etruscii par să se tragă şi ei dintr-un trib de navigatori, conform Eneidei, în
care se povesteşte şi despre fondarea Romei.

Legenda Atlantidei
Unii cercetători au stabilit conexiuni între legenda Atlantidei şi invazia „popoarelor mării". Potrivit acestei teorii, o catastrofă naturală de proporţii ar fi declanşat migraţia triburilor. În prezent, arheologii presupun că epicentrul acelui dezastru ar fi fost insula Santorini (Thera), din Marea Egee. În sec. XVII î.Hr., o erupţie vulcanică a scufundat o parte considerabilă a insulei în mare. Cutremurele care au avut loc la fundul mării şi căderile de cenuşă au afectat întreaga regiune şi i-ar fi putut determina pe localnici să plece într-o migraţie masivă.